Prima pagină » Actualitate » A murit maestrul Gabriel Moșoianu, cel mai mare acrobat al României: ”El nu dorea încă să se ducă, încă avea planuri” | GALERIE FOTO

A murit maestrul Gabriel Moșoianu, cel mai mare acrobat al României: ”El nu dorea încă să se ducă, încă avea planuri” | GALERIE FOTO

Cristian Lisandru
A murit maestrul Gabriel Moșoianu

Maestrul Gabriel Moșoianu, cel mai mare acrobat al României, inclus de trei în Cartea Recordurilor, a încetat din viață.

Gabriel Moșoianu avea 87 de ani – împliniți pe 17 octombrie -, multe comorbidități, și a fost infectat cu COVID, ceea ce, din nefericire, i-a fost fatal, a declarat pentru GÂNDUL fiul maestrului.

Celebrul acrobat a susținut reprezentații în circuri de renume din 13 țări, printre care Rusia, Statele Unite ale Americii și Mongolia și a făcut parte din trupa de acrobați care a avut primul număr la deschiderea circului de stat – în 1954 – amplasat la vremea aceea pe locul unde acum se află Teatrul Național București.

Din cei 50 de ani de carieră în arena circului, aproape 40 au fost petrecuţi numai în străinătate, în turnee: China, Mongolia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Olanda, Italia, Israel, Germania, Franţa.

În fosta Uniune Sovietică, Gabriel Moșoianu a stat şapte ani, alţi cinci în Statele Unite, iar în America de Sud – în special în Brazilia – nu mai puţin de unsprezece.

Maestrul Gabriel Moșoianu, cel mai mare acrobat al României, a încetat din viață.

Fiul maestrului Moșoianu: ”Suntem și noi pozitivi, nu pot ajunge nici măcar la cimitir”

Gabriel Moșoianu, fiul celui mai mare acrobat al României, a declarat, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL, că familia nici nu poate ajunge la cimitir, la înmormântarea maestrului, fiind cu toții pozitivi.

Nici membrii familiei și nici maestrul Moșoianu nu fuseseră vaccinați, iar moartea marelui acrobat a survenit în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici. Dar, mai spune fiul maestrului Moșoianu, fostul acrobat a fost un luptător toată viața sa și, chiar dacă avea 87 de ani, își făcea planuri pentru viitor.

”Este o pierdere ireparabilă, din păcate. Și, având în vedere că suntem și noi pozitivi, în urma testului COVID, nu pot ajunge nici măcar la cimitir. A fost internat la Spitalul Județean Ilfov, a avut multe comorbidități. A fost un luptător toată viață, numai că acest COVID – noi nefiind vaccinați și nici el nu era vaccinat – i-a pus capac. L-a afectat foarte mult neurologic, iar medicii au făcut tot ce s-a putut, numai că nu l-au putut salva. A fost tratat cât se poate de bine dar, până la urmă, organele nu au mai rezistat. El nu dorea încă să se ducă, încă avea planuri. Va fi înmormântat, astăzi, la Biserica Adormirea Maicii Domnului. Vor fi trei preoți, dar sicriul, având în vedere condițiile impuse de pandemie, nu va fi deschis”, ne-a declarat, cuprins de durere, fiul maestrului Moșoianu.

Gabriel Moșoianu avea 87 de ani, împliniți pe 17 octombrie

Maestrul Gabriel Moșoianu a intrat de trei ori în Cartea Recordurilor.

  • În 1984 – pentru ”triplă piruetă la bară rusească” (săritură în triplu şurub cu revenire pe o bară mobilă de numai trei centimetri, fără centură de siguranţă);
  • În 1985 – ”dublu salt la coloana de șapte cu lonjă de siguranță”, unic în lume;
  • În 1998 – ”salt mortal la coloana de șase cu aterizare pe umeri”;

Trupa Moșoianu. Foto: Arhiva personală Gabriel Moșoianu

”Pe Ronald Reagan l-am cunoscut personal la spectacolul de gală dat în cinstea sa”

Dincolo de repetiții și spectacole, Gabriel Moșoianu a cunoscut și o serie impresionantă de personalități care au scris istorie. Este vorba despre lideri ai lumii (Mao Zedong – China, Ted Kennedy – senator SUA, Richard Nixon și Ronald Reagan – președinți ai Americii, Mihail Gorbaciov – URSS, Ciu EnLai – premier al Consiliului de Stat chinez) dar și interpreți precum Kenny Rogers sau Tom Jones.

”Pe Ronald Reagan l-am cunoscut personal la spectacolul de gală dat în cinstea sa, în care i-am prezentat coloana de șapte persoane. Când am fost față în față, eu i-am spus: «Vreau să vorbesc cu actorul Ronald Reagan». El a zâmbit și mi-a luat afișul pe care îl pregătisem la Casa Albă… După o săptămână, surpriză: am primit afișul cu următoarea dedicație: «Pentru familia Moșoianu. Mulțumiri și admirație. Ronald Reagan»… La rândul sau, Kenny Rogers ne-a spus: «Sunteți formidabili. Data viitoare să mă învățați și pe mine să fac așa ceva»”, și-a amintit, la un moment dat, maestrul Moșoianu, potrivit Arta Circului by Adrian Iordache.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!