Prima pagină » Actualitate » ANSVSA a început CONTROALELE înaintea Paștelui. Transportul mieilor, verificat de inspectorii DSVSA şi de polițiști / Recomandări pentru consumatori

ANSVSA a început CONTROALELE înaintea Paștelui. Transportul mieilor, verificat de inspectorii DSVSA şi de polițiști / Recomandări pentru consumatori

Mara Răducanu
ANSVSA a început CONTROALELE înaintea Paștelui. Transportul mieilor, verificat de inspectorii DSVSA şi de polițiști / Recomandări pentru consumatori

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a început controalele specifice în toată ţara, înaintea Paştelui, pentru a preveni riscurile de toxiinfecţii alimentare şi a asigura siguranţa alimentelor destinate consumatorilor. Aceste verificări vor fi făcute de medicii veterinari din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene şi circumscripţiilor sanitare veterinare oficiale (CSVSAO).

ANSVSA precizează, într-un comunicat de presă, că aceste controale au ca scop verificarea respectării normelor de siguranţă alimentară în pieţe agroalimentare, abatoare, centre de sacrificare temporare, unităţi de tranşare, procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi în unităţi de vânzare cu amănuntul (măcelării, restaurante, cofetării, hipermarketuri etc.).

De asemenea, vizează monitorizarea circulaţiei şi sacrificării mieilor, cu respectarea regulilor de bunăstare animală şi siguranţă alimentară, precum şi controlul transportului şi comercializării produselor alimentare de origine animală (carne, ouă, lapte, peşte etc).

Controalele se vor desfăşura între 19 martie -19 aprilie 2025, înaintea Paştelui Catolic şi a celui Ortodox

În această perioadă, la sediile DSVSA şi CSVSAO va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, iar consumatorii vor putea sesiza orice nereguli privind siguranţa alimentelor, la numerele de telefon afişate la sediile acestor instituţii şi pe site-urile oficiale ale DSVSA judeţene.

Potrivit ANSVSA, mieii vor putea fi sacrificaţi doar în abatoare autorizate sau în centre de sacrificare amenajate temporar, cu respectarea normelor de igienă şi bunăstare animală.

Transportul mieilor va fi verificat de inspectorii DSVSA şi de reprezentanţii Poliţiei

Funcţionarea centrelor de sacrificare temporară va fi permisă doar în perioada 9 – 19 aprilie 2025, între orele 07:00 – 17:00. În zonele afectate de restricţii sanitare din cauza Pestei Porcine Africane (PPA) sau a scrapiei, transportul şi sacrificarea mieilor vor fi supuse unor analize de risc suplimentare.

  • De asemenea, carnea de miel va fi comercializată doar cu certificat sanitar-veterinar şi marcată corespunzător. Carnea obţinută în spaţiile de sacrificare temporare poate fi vândută doar direct consumatorilor, nu şi altor unităţi alimentare.
  • Transportul şi depozitarea cărnii trebuie să respecte normele sanitar-veterinare privind igiena şi temperatura adecvată, iar carnea obţinută în centrele temporare trebuie marcată cu ştampilă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, conţinând indicativul judeţului şi un cod numeric atribuit de DSVSA.
  • Ouăle şi produsele din ouă vor putea fi vândute doar în unităţi autorizate, iar producătorii trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar. Transportul acestora trebuie făcut în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, cu asigurarea condiţiilor de temperatură şi igienă corespunzătoare. Ouăle trebuie marcate conform legislaţiei şi supuse examenului ovoscopic. Ouăle cu coaja crăpată sau deteriorată vor fi retrase de la vânzare şi dirijate către unităţi de neutralizare.
  • În privinţa lapteui şi a produselor lactate, ANSVSA a stabilit că laptele crud destinat comercializării trebuie să provină doar de la animale sănătoase, crescute în ferme autorizate sanitar-veterinar, brânzeturile trebuie expuse la vânzare doar în spaţii igienizate corespunzător şi protejate împotriva contaminării, iar comercializarea trebuie însoţită de informaţii despre produs, producător, data obţinerii şi locul de producţie.
  • De asemenea, ambalajele de vânzare trebuie să fie igienizate corespunzător şi să asigure trasabilitatea produselor.
  • Peştele şi produsele din peşte trebuie păstrate la temperaturi adecvate, etichetate corespunzător, şi vândute doar în unităţi înregistrate sanitar-veterinar. De asemenea, trebuie verificat dacă peştele şi produsele din pescuit sunt corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic şi nu au paraziţi vizibili, iar gheaţa utilizată pentru conservarea peştelui trebuie obţinută din apă potabilă şi menţinută pe durata expunerii la vânzare.
  • La fel, alte produse tradiţionale precum cozonaci, prăjituri, legume de sezon etc vor fi vândute doar în spaţii autorizate şi sub supraveghere sanitar-veterinară. Produsele trebuie să fie ambalate corespunzător pentru protejarea împotriva contaminării.

Inspectorii ANSVSA îndeamnă consumatorii să cumpere produse alimentare doar din surse autorizate

Pentru prevenirea Pestei Porcine Africane (PPA), a Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) şi a Febrei Aftoase, inspectorii ANSVSA vor intensifica controalele asupra transportului animalelor vii şi al produselor de origine animală.

„Transportul şi mişcarea animalelor vor fi supuse unor verificări stricte, iar în cazul depistării unor focare se vor impune măsuri de carantină şi restricţionare a circulaţiei acestora. Inspectorii sanitar-veterinari, în colaborare cu autorităţile locale şi cu Poliţia, vor efectua controale în trafic pentru verificarea respectării normelor de siguranţă privind transportul animalelor”, precizează ANSVSA în comunicatul trimis.

Conform aceleiaşi surse, pentru eficienţă, ANSVSA va colabora cu instituţii locale şi naţionale (Primării, Consilii Judeţene, ANAF, ANPC, MS etc.) pentru organizarea de acţiuni comune de inspecţie şi control.

ANSVSA avertizează că în cazul constatării unor încălcări ale normelor sanitar-veterinare, cei care nu respectă toate aceste măsuri vor fi sancţionaţi inclusiv cu suspendarea activităţii unităţii, pe lângă sancţiuni şi confiscarea produselor care prezintă un risc pentru sănătatea publică.

CITIȚI ȘI:

ANSVSA a deschis o nouă piață pentru EXPORT. Fermierii români vor putea comercializa în Tunisia animale și produse de origine animală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Jeffrey Sachs, declarație fără precedent despre Ucraina: „Europa nu o apără, o distruge”
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Orgii cu profesoare și militari pensionari filmate în locuri publice!? Scandalul care a zguduit lumea uniformelor, pe masa judecătorilor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Atacurile din școli și capcana pedepselor mai dure. Cum vrea statul să pedepsească minorii pe care nu reușește să-i protejeze de radicalizare
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
De ce Pompilia Stoian, solista cu chip de păpușă, a fost interzisă la radio în comunism? În ce țară trăiește acum
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
O nouă modă ia amploare: ce aleg tot mai mulți oameni în loc să meargă la petreceri nocturne cu alcool?
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic