Prima pagină » Actualitate » Bolojan a încheiat ședința cu judecătorii: Reforma pensiilor magistraților este în linia normelor europene. Ține cont și de realitățile bugetare

Bolojan a încheiat ședința cu judecătorii: Reforma pensiilor magistraților este în linia normelor europene. Ține cont și de realitățile bugetare

Luiza Dobrescu

Premierul Ilie Bolojan a avut luni o întrevedere cu reprezentanții magistraților din România, pe tema pensiilor acestora. Potrivit șefului Executivului, proiectul care privește remunerațiile judecătorilor, retrași din activitate, „este în linia normelor europene.”

În cadrul întrevederii de la Palatul Victoria au fost analizate  mai multe aspecte precum vârsta de pensionare, cuantumul pensiilor să fie legate de necesitatea unei salarizări predictibile în sistemul judiciar.

„Sistemul de justiție are un rol foarte important pentru sănătatea unui stat democratic așa cum este România. Proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților este în linia normelor europene, însă ține cont, totodată, atât de aspecte de echitate socială, normalitate și eficiență, precum și de realitățile bugetare și necesitatea de a reduce cheltuielile de funcționare ale statului”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.

Premierul a mai spus că majorarea vârstei de pensionare pentru magistrați va genera atât creșterea calității serviciului public, cât și sustenabilitatea sistemului de justiție, cu măsuri tranzitorii.

La întâlnirea de la Palatul Victoria a fost prezent premierul Ilie Bolojan, secretarul de stat în Ministerul justiției, Roxana Simona Momeu, și directorul din Ministerul Justiției, Alina Rădoi, din partea Guvernului. Interesele magistraților au fost reprezentate de  delegați ai Asociației Magistraților din România, Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Asociației Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociației Procurorilor din România, Asociației Forumului Judecătorilor din România.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Augustin Zegrean, NEIERTĂTOR cu proiectul privind modificarea pensiilor magistraților: „Tulburare formidabilă în sistemul de justiție”

Președinții de tribunale din țară acuză că se duce o campanie împotriva magistraților: „Justiţia între oameni, nu deasupra lor”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea