Carrara de România, ORAȘUL FANTOMĂ, temelia Casei Poporului

Ascuns în inima Munților Poiana Ruscă, un oraș milenar cu resurse formidabile a fost abandonat. Rușchița, actualul județ Caraș-Severin, a fost ridicată pe resursele sale considerate inepuizabile, fier, plumb, ulterior uraniu, care i-au adus prosperitate, ca întregului Banat, încă de la cucerirea romană. Dar cea mai mare notorietate i-au adus-o carierele de marmură.

Aproape toate teatrele, muzeele, primăriile, gările, palatele din Transilvania și/sau Austro-Ungaria au fost împobobite cu marmură de Rușchița. Casa Poporului a fost, cu puține excepții, pavată sau lambrisată cu marmura din micuța așezare. De asemenea, fără Ruschița nu ar fi existat orașe ca Reșita sau Oțelul Roșu, vestitele oțelării ale Austro-Ungariei.

FLASH NEWS Doliu în Hong Kong: a murit Tung Chee-hwa, primul lider care a condus orașul în momentul istoric al revenirii la China, după plecarea britanicilor

11:45

ULTIMA ORĂ Sondaj INSCOP: AUR rămâne partidul favorit în intenția de vot a românilor la următoarele alegeri. Schimbare pe locul doi al clasamentului. Toate datele celui mai recent sondaj

11:41

După Revoluție gloria micuței așezări a intrat, la propriu, în pământ. Un orășel minunat, Carrara de România a fost abandonat. Este, dacă vreți, un dezastru la ca orășelele de pe Arieș sau sora Roșia Montană. O localitate fantomă, o umbră a așezării în care mii de suflete lucrau în mine sau pădure.

E o localitate fantomă și a ajuns o umbră a așezării în care mii de suflete lucrau în minele de fier, plumb și uraniu. Oamenii aveau locuri de muncă și în cariera de marmură.

Locul fără vecini la bloc

Rușchița s-a dezvoltat atunci când coloniștii romani au început exploatarea pădurilor și a zăcămintelor de fier. Din acest oraș minier erau scoase și alte materiale, cum ar fi plumb, zinc, aur, argint și marmură. Astăzi, localitatea oferă o priveliște dezolantă.

Blocurile mizere comuniste ridicate în trecut pentru veneticii aduși să muncească în minele și carierele regiunii au fost părăsite. Clădirile stau să se prăbușească, iar locatarii lor sunt extrem de puțini. Aceștia pot fi numărați pe degete.

„Oamenii au început să plece când s-au închis minele. E greu să vă imaginați forfota care era pe aceste străzi pustii, în trecut și cât de aglomerate erau blocurile în care locuiau familiile de muncitori din minele de plumb și fier, cele destinate nefamiliștilor și cele pentru lucrătorii de la marmură”, spune un localnic.