Prima pagină » Actualitate » A fost reținut primarul care i-ar fi cerut favoruri sexuale unei angajate. Cine este edilul

A fost reținut primarul care i-ar fi cerut favoruri sexuale unei angajate. Cine este edilul

Georgiana Stănescu
A fost reținut primarul care i-ar fi cerut favoruri sexuale unei angajate. Cine este edilul

Primarul comunei Călinești, județul Argeș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști după ce o angajată l-a acuzat că i-ar fi cerut favoruri sexuale.

Potrivit polițiștilor, în urma anchetei s-a stabilit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, bărbatul, în calitate de funcționar public, profitând de situația de autoritate asupra victimei, precum și în scopul angajării pe o altă funcție, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unei angajate aflată în subordine.

„Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, conform art. 299 din Codul penal, și au reținut un bărbat de 53 de ani, din Călinești”, a transmis luni IPJ Argeș.

În urma administrării probelor din acest dosar, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca marți să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventive.

În urmă cu patru zile, edilul a negat toate acuzațiile într-o postare pe pagina de facebook.

“În urma materialelor calomnioase apărute în ultimele zile, nu am ce să comentez pe acest subiect, nu mă pretez la asemenea inepții, mă dezic de la toate acuzațiile, las organele competente să tragă concluziile reale. Personal, nu am hărțuit pe nimeni și nu am făcut avansuri de natură sexuală niciunei femei, cu atât mai puțin unei anagajate a primăriei”, a scris edilul pe Facebook.

PSD Argeș a anunțat suspendarea acestuia din funcțiile politice

„Organizația PSD Argeș a decis suspendarea lui Mihai Georgescu, primar al comunei Călinești, din toate funcțiile politice, așteptând în continuare rezultatele anchetei în desfășurare. Nu dorim să ne implicăm și să discutăm despre viața privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice”, a transmis recent PSD Argeș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi