Prima pagină » Actualitate » Cum evoluează investigațiile în cazul elevului, violat în toaleta școlii. Ministrul Educației: „O serie de înregistrări au fost ridicate”

Cum evoluează investigațiile în cazul elevului, violat în toaleta școlii. Ministrul Educației: „O serie de înregistrări au fost ridicate”

Cum evoluează investigațiile în cazul elevului, violat în toaleta școlii. Ministrul Educației:

Cazul elevului în vârstă de opt ani, care ar fi fost violat de două ori de colegi mai mari, în baia școlii Nicolae Titulescu, a șocat o țară întreagă. Autoritățile fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat, de fapt, în instituția de învățământ. Ministrul educației, Ligia Deca, a declarat că au fost găsite înregistrări video, care, la acest moment, sunt analizate de cei care se ocupă de caz. 

Vestea că un băiat, în vârstă de opt ani, ar fi fost violat de două ori în toaleta unei școli de la Școala Nicolae Titulescu, a generat un val de revoltă printre părinți, care au cerut să se facă dreptate. Unii dintre părinții micuților acuză că directoarea ar fi încercat să mușamalizeze cazul. Sub presiunea publică și a mass-media, autoritățile au demarat imediat o investigație pentru a clarifica situația.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit despre stadiul în care se află cercetările cu privire la acest caz deosebit de grav, ce a avut loc într-o școală din centrul Capitalei. Deca a menționat că autoritățile au preluat înregistrări, ce urmează a fi analizate.

„Suntem în proces de elaborare a sesizării către organele competente. Ele comportă o serie întreagă de nevoi tehnice de detaliere. Direcţia noastră juridică se ocupă de acest lucru”, a afirmat Ligia Deca.

„În cazul Titulescu, din informaţiile pe care le avem, o serie de înregistrări au fost ridicate de organele de cercetare. Deci acolo ţine de cei care fac partea de cercetare să elucideze pe baza înregistrărilor ce s-a întâmplat acolo”, a precizat ministrul Educaţiei.

Directoarea școlii Nicolae Titulescu nu ar fi respectat procedurile

Surse apropiate anchetei de la Ministerul Educației au precizat, pentru GÂNDUL, că în urma verificărilor s-a stabilit că directoarea școlii, Iudita Popteanu, nu ar fi respectat toate procedurile prevăzute de lege în astfel de cazuri și ar fi mușamalizat aspectele sesizate.

Primul dosar s-a clasat
Un băiat, elev la Școala Nicolae Titulescu din București, a fost violat de două ori de colegii săi chiar în baia școlii din centrul Capitalei. Părinții revoltați s-au adunat luni dimineață în curtea școlii.

Conform unor surse judiciare consultate de Digi24, primul caz de viol a avut loc în 2022, în toaleta școlii, iar atunci a fost deschis și un dosar penal.

Copilul a fost dus la INML, iar o plângere a fost depusă la secția 4 de Poliție. Dosarul s-a clasat atunci deoarece elevul acuzat de viol ar fi fost mult prea mic pentru a fi tras la răspundere, el având 11 ani.

Un al doilea dosar penal a fost deschis în decembrie 2023, după ce aceeași victimă a fost violată, dar de alt elev, potrivit acelorași surse.

FOTO: Facebook

CITEȘTE ȘI:

Directoarea Școlii „Nicolae Titulescu” din București, unde un elev ar fi fost violat de două ori, și-a dat DEMISIA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!