Prima pagină » Actualitate » Cum va funcționa METROUL, în perioada Paștelui. Trenurile vor circula și în Noaptea de Înviere, dar la intervale diferite

Cum va funcționa METROUL, în perioada Paștelui. Trenurile vor circula și în Noaptea de Înviere, dar la intervale diferite

Cum va funcționa METROUL, în perioada Paștelui. Trenurile vor circula și în Noaptea de Înviere, dar la intervale diferite
Sursa foto - caracter ilustrativ

Compania Metrorex a anunțat programul circulației trenurilor de metrou, în perioada Paștelui. Astfel, potrivit sursei citate, se va respecta programul din zilele de weekend şi sărbători legale, iar în Noaptea de Înviere va fi un orar adaptat evenimentului.

Concret, în perioada 18-21 aprilie 2025, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale.

De asemenea, în noaptea de Înviere, 19/20 aprilie 2025, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute.

Atenție, accesul în metrou „cu foc deschis (lumânări aprinse, candele aprinse, etc) este strict interzis, pentru evitarea oricăror evenimente nedorite!

Sursa foto – caracter ilustrativ: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tatuajele ne afectează sistemul imunitar mai mult decât ne-am fi așteptat
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...