Fostul fostbalist și antrenor secund de la Universitatea Craiova, Silviu Stănescu, s-a stins din viață la 81 de ani. Anunțul a fost făcut public pe rețelele de socializare de clubul Cetatea Suceava.
A murit Silviu Stănescu, fostul jucător și antrenor al Universității Craiova
Ca jucător, Stănescu a evoluat pentru Electroputere Craiova, Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești, iar, după ce a agățat ghetele în cui, și-a continuat cariera în fotbal, ca antrenor, pregătind echipe importante din fotbalul românesc. În Liga 1 le-a pregătit pe FC Olt, Inter Sibiu, CSM Reșița, Ceahlăul, Poli Iași, însă de-a lungul carierei a stat și pe banca tehnică a echipelor Jiul TCIF, Universitatea Craiova, la Centrul de copii și juniori, și a fost și secundul ”leilor” în perioada 1983-1985.
Stănescu a jucat 36 de meciuri în Liga 1, perioadă în care a marcat 4 goluri, iar ca antrenor a stat pe banca tehnică în 74 de meciuri, în Liga 1.
”Doliu în fotbalul românesc
Clubul Cetatea 1932 Suceava își exprimă profundul regret la aflarea veștii trecerii în neființă a fostului fotbalist și antrenor Silviu Stănescu, o personalitate care și-a dedicat întreaga viață fotbalului românesc.
Născut la 24 august 1944, la Drăgășani, Silviu Stănescu a evoluat ca jucător pentru Electroputere Craiova, Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești, iar ulterior a avut o carieră îndelungată de antrenor, pregătind echipe importante din fotbalul românesc și contribuind la formarea a numeroase generații de jucători.
Fotbalul sucevean îi datorează, de asemenea, recunoștință. Stabilit în Suceava în ultimii ani ai vieții, Silviu Stănescu a activat în cadrul Centrului de Copii și Juniori al fostei Cetatea Suceava, unde a fost mentor pentru mulți tineri fotbaliști și a avut un rol important în dezvoltarea unor jucători care au ajuns ulterior în fotbalul de performanță.
În aceste momente de tristețe, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis clubul Cetatea Suceava.
Și Universitatea Craiova a postat un mesaj pe rețelele de socializare: ”Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Silviu Stănescu, fostul fotbalist și antrenor secund al Universității Craiova. 
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis oltenii.