Prima pagină » Actualitate » Trump mută MIZA războiului în tabăra lui Zelenski. Ce spune un expert în relații internaționale despre noua atitudine a președintelui SUA

Trump mută MIZA războiului în tabăra lui Zelenski. Ce spune un expert în relații internaționale despre noua atitudine a președintelui SUA

Mara Răducanu
Trump mută MIZA războiului în tabăra lui Zelenski. Ce spune un expert în relații internaționale despre noua atitudine a președintelui SUA
Vladimir Putin, Volodimir Zelenski și Donald Trump

Schimbarea majoră a lui Donald Trump față de războiul din Ucraina a stârnit multe semne de întrebare, dar și scenarii cu final deschis în legătură cu soarta războiului din Ucraina. Discuția a prins contur, după ce Trump a afirmat că ucrainenii pot recâştiga „întreaga Ucraină în forma sa originală”, catalogând Rusia lui Putin ca fiind „un tigru de hârtie.”

„Rusia nu este un tigru, ci este mai degrabă un urs. Iar urșii de hârtie nu există”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov la afirmațiile lui Trump.

Am încercat să aflăm de la Miroslav Tașcu Stavre, expert în relații internaționale și lector universitar la Universitatea din București, care este miza schimbării de atitudine a lui Donald Trump în legătură cu războiul ruso-ucrainean care se întinde deja de mai bine de trei ani.

„Rusia continuă să atace, Rusia în ultimele zile, săptămâni, provoacă NATO”

Expertul în relații internaționale a precizat pentru Gândul că atitudinea lui Vladimir Putin cu privire la încheierea războiului din Ucraina și așezarea la masa negocierilor au împins la maximum limitele lui Donald Trump.

Reamintim că președintele SUA și-a făcut din încheierea războiului ruso-ucrainean o prioritate a mandatului, însă această miză nu s-a concretizat până în prezent.

„Cred că, într-un fel sau altul, răbdarea președintelui Trump ajunge la limite. Spun asta, deoarece, ne așteptam ca după întâlnirea istorică din Alaska –  în care s-a discutat despre începerea unor negocieri de pace și în realitate nu s-a întâmplat nimic. Rusia continuă să atace, Rusia în ultimele zile, săptămâni, provoacă NATO. Știm ce s-a întâmplat în Polonia, în România, în Estonia de curând, cu pătrunderea unor drone pe teritoriul statelor NATO sau al unor provocări în Marea Baltică. Și cred că lucrul ăsta a contat.

Pe de altă parte, președintele Trump, chiar la prezidiul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, spunea că își asumă încetarea unor conflicte în lume. Și, cumva, dorește să-și pună amprenta și pe rezolvarea situației din Ucraina. Într-un stil, mai degrabă caracteristic al celui care plusează, pune presiune și cred că așa ar trebui să interpretăm și declarațiile potrivit căreia Ucraina ar fi capabilă să-și recâștige teritoriul.”

„Ar putea să aducă o presiune suplimentară și Rusia să se așeze la masa unor discuții”

Miroslav Tașcu Stavre susține că, de această dată, atacul și poziționarea extrem de clare și de directe ale lui Donald Trump la adresa regimului de la Moscova vor naște un răspuns de la Kremlin.

Expertul în relații internaționale mărturisește că, față de acum șase luni – amintim aici cearta fără precedent dintre Trump și Zelenski din Biroul Oval – lucrurile s-au schimbat radical.

„Rămâne de văzut dacă vom avea un răspuns diplomatic, în care Rusia va încerca să spună că este dispusă să vină la masa negocierilor și să înceapă negocierile. Ar fi soluția de dorit. Sau s-ar putea să vedem o reacție de aceeași natură din partea administrației de la Moscova – nu neapărat direct din partea lui Vladimir Putin – ci a purtătorului de cuvânt al MAE sau a lui Dmitri Medvedev, care știm că, de fiecare dată, când a fost un schimb de dialog pe teme similare, poziționarea sa a fost una extrem de dură, respectiv amenințarea cu armele nucleare etc.

Cred că presiunea internațională a statelor europene – prin adoptarea unor pachete suplimentare de măsuri, poziția recent exprimată de Mark Rutte după consultările cu statele NATO privind răspunsul la provocările Rusiei – ar putea să aducă o presiune suplimentară și Rusia să se așeze la masa unor discuții”, a conchis interlocutorul Gândul.

Trump lasă impresia că aliații europeni au cheia pentru oprirea războiului din Ucraina

Președintele american Donald Trump spune că SUA „sunt pregătite” să sancționeze Rusia pentru că nu oprește războiul pe care-l duce în Ucraina, certându-și aliații europeni pentru că, în continuare, cumpără petrol rusesc.

„Europa finanțează războiul împotriva lor. Este jenant pentru Europa. Ar trebui să înceteze imediat să mai cumpere petrol și gaze rusești. (…) Sancțiunile pe care le-aș putea impune Rusiei ar pune capăt acestui război destul de repede, dar Europa nu mai poate face ceea ce face”, a spus Trump.

Zelenski aplaudă declarația lui Trump cu privire soarta Rusiei: „Est un punct de cotitură”

Volodimir Zelenski și-a exprimat marți satisfacția față „schimbarea de atitudine” a omologului său american Donald Trump, în ceea ce privește războiul din Ucraina, după ce acesta a declarat că Kievul este capabil să câștige împotriva Moscovei.

„Această declarație a lui Donald Trump este un punct de cotitură major”, a spus Zelenski în cadrul unei conferințe de presă.

Donald Trump bagă „bățul” în tabăra lui Putin și a Kremlinului

Donald Trump pare să-și fi schimbat total atitudinea față de conflictul din Ucraina, considerând marți că Ucraina ar putea „să-și recâștige teritoriul în forma sa originală și poate chiar să meargă mai departe” împotriva Rusiei.

„De trei ani și jumătate, Rusia duce un război fără o direcție clară pe care o Putere Militară Reală l-ar fi câștigat în mai puțin de o săptămână”, a scris președintele american pe rețeaua sa Truth Social, apreciind că țara lui Vladimir Putin „seamănă mai mult cu un tigru de hârtie.”

Trump a declarat că președintele rus Vladimir Putin și țara sa au „mari probleme economice, iar acesta este momentul ca Ucraina să acționeze”. El a spus că Statele Unite vor continua să furnizeze arme NATO „pentru ca NATO să facă ce vrea cu ele.”

Sursă foto colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Satul inedit unde poți primi o casă gratis. Care este singură cerință a proprietarilor: „Nu avem alte condiții”
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Fugarul a fost prins! Poliția a făcut anunțul!
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Singura imagine cunoscută cu o femeie romană luptând cu un animal sălbatic într-o arenă