Escrocherie în rândul pensionarilor. Cum au descoperit seniorii că au rate la bancă, fără să fi făcut credit
O altă înșelătorie circulă în rândul pensionarilor din România. De data aceasta, patru seniori din județul Olt s-au trezut cu rate la bancă, însă fără să fi făcut credite pentru ele. În spatele schemei s-ar afla două angajate ale unei bănci din județ.
Patru pensionari din județul Olt au descoperit că au rate la bancă, însă fără să fi solicitat entității bancare credite în acest sens. În spatele escrocheriei s-ar afla, însă, două angajate ale unei bănci din județ. Acum, cele două femei se află în spatele gratiilor. În cadrul escrocheriei, vârstnicii ar fi fost solicitați să semneze pentru o așa-zisă schimbare a cardului bancar.
Pensionarii au fost chemați la bancă să semneze pentru așa-zise noi carduri, dar realitatea a fost diferită
În realitate, însă, semnăturile celor patru pensionari ar fi fost utilizate pentru încheierea unor credite bancare. Cele două angajate ale entității bancare din județul Olt ar fi completat cererile de credit, apoi ar fi validat formal prezența și acordul clienților. Potrivit documentelor, vârstinicii apăreau ca fiind debitori sau giranți. Banii, în schimb, ajungeau în altă parte.
Datele indică faptul că prejudiciul este de 61.000 de lei, iar faptele ar fi avut loc între 2018 și 2022. Unul dintre păgubiți a făcut plângere. Organele abilitate le-au reținut pe cele două femei, fiind acuzate de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals în formă continuată, arată Stirileprotv.ro.
Autorul recomandă:
- Cum ajung turiștii străini care vizitează România să fie victime ale țepelor șoferilor de ridesharing. Ce a pățit o familie de italieni în București
- Poliția anchetează o tehnică a vrăjitoarelor de ardere a bateriilor telefoanelor mobile. Noua metodă de înșelătorie la Buzău
- Fraudă de amploare. 81.000 de cupoane de transport pentru pensionari, decontate ilegal. Prejudiciul ajunge la peste 3 milioane de lei
- O nouă escrocherie din online transformă căutarea unei chirii într-o capcană pentru femei. Un așa-zis proprietar i-a cerut unei studente poze nud
Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ