Prima pagină » Actualitate » Un ȘEF de la Protecția Consumatorilor a revenit în funcție după ce procurorii DNA au uitat să-i prelungească controlul judiciar. De ce fapte e acuzat

Un ȘEF de la Protecția Consumatorilor a revenit în funcție după ce procurorii DNA au uitat să-i prelungească controlul judiciar. De ce fapte e acuzat

Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, Daniel Popa, a revenit în funcție după ce procurorii DNA care îl cercetează pentru trei presupuse fapte de corupție, nu i-au mai prelungit controlul judiciar. Popa este acuzat că lua bani pentru a nu aplica sancțiunile impuse de lege și pentru a-i anunța din timp pe patronii societăților vizate de controale.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor are la conducere, din februarie 2025,  un șef cercetat de procurorii DNA pentru „săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în formă continuată”.

Sume și date

Potrivit oamenilor legii, Daniel Popa ar fi pretins și ar fi primit bani de la mai mulți operatori economici sau de la persoane conexe pentru „neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv neefectuarea unor controale efective și neaplicarea unor sancțiuni.”

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada mai – august 2024, inculpatul Popa Daniel în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, cu ocazia unor controale efectuate la mai mulți operatori economici ar fi pretins și ar fi primit sume de bani de la unii operatori economici sau de la alte persoane conexe acestora în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv neefectuarea unor controale efective și neaplicarea unor sancțiuni.

Cu titlu de exemplu, în data de 14 iunie 2024, cu ocazia efectuării unui control la o societate comercială cu sediul și punctul de lucru în orașul Popești Leordeni, județul Ilfov, având ca obiect de activitate «servicii de panificație», inculpatul Popa Daniel ar fi pretins și ar fi primit suma de 30.000 lei, în legătură cu îndeplinirea ori neîndeplinirea unor acte care intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv pentru neaplicarea sancțiunii contravenționale complementare a închiderii unității și aplicarea unei amenzi mai blânde.

În altă situație, la data de 08 aprilie 2024, inculpatul Popa Daniel în calitatea menționată anterior, ar fi primit de la două persoane (martori în cauză) suma de 10.000 de lei pentru a le informa pe acestea cu privire la viitoarele controale efectuate de către Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov.

În perioada august – septembrie 2024, inculpatul Popa Daniel i-ar fi comunicat unei persoane (martor în cauză) date care nu sunt destinate publicității, respectiv efectuarea de către A.N.P.C. a unor controale în zona în care acesta din urmă deține un spațiu comercial, cu scopul de a o proteja de controale care ar putea antrena tragerea la răspundere contravențională și/sau penală”, după cum reiese din comunicatul  emis de DNA la data de 23 octombrie 2024.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 octombrie 2024.

Numai că, între timp, au expirat cele două luni, iar DNA nu a mai dispus prelungirea controlului judiciar sau trimiterea în judecată a șefului CJPC Ilfov.

Prin urmare, Daniel Popa, deși are deschis pe numele său un dosar de corupție, pentru “pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în formă continuată” a revenit la conducerea Comisariatului Județean Ilfov.

Ce spune ANPC? Ce spune DNA?

Sursele contactate de Gândul, din cadrul instituției, ne-au explicat cum este posibilă o astfel de situație:

“I-au expirat cele șase luni în care a fost detașat în Giurgiu și apoi la Călărași. Conform Codului Administrativ, se poate să fie detașat fără voie doar șase luni.

I s-a cerut să spună dacă mai vrea să fie detașat și a refuzat.

În al doilea rând, fiecare om se bucură de prezumția de nevinovăție. Cum DNA nu a prelungit controlul judiciar și nici nu l-a trimis în judecată, ca să poată fi suspendat din funcție, legea îi permite să revină pe post. Este o chestiune care ține de Codul Administrativ.”

Procurorii anticorupție nu au emis până la data publicării articolului un punct de vedere, solicitat în baza Legii 544/2001 care reglementează liberul acces la informațiile de interes public justificat.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!