Prima pagină » Actualitate » Fiul lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, reținut 24 de ore de Poliția Sector 3

Fiul lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, reținut 24 de ore de Poliția Sector 3

Fiul lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, reținut 24 de ore de Poliția Sector 3

Fiul lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost reținut pentru 24 de ore de Poliția Sector 3.  Potrivit surselor Gândul, agresorul este Balint Vasile Daniel, fiul lui Sile. Victima este fiul acestuia, în vârstă de 12 ani, care este crescut de bunici și nu locuiește împreună cu tatăl său.

Din primele date, un membru al familiei ar fi fost sunat de alte persoane (minori), care au folosit un limbaj jignitor. Tatăl s-ar fi enervat pe motiv că fiul său „nu a reacționat” și „le-a permis” celorlalți să vorbească în acel mod, si l-a lovit. Poliția s-a sesizat din oficiu cu privire la cele întâmplate, nefiind formulată până în prezent nicio plângere din partea familiei.

„Astăzi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale al Poliției Sectorului 3 – au depistat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și tulburarea liniștii și ordinii publice.”

Membrii familiei, atât bunicii copilului din partea mamei, cât și mama acestuia nu au vrut să emită niciun ordin de restricție și nici să formuleze vreo plângere împotriva fiului lui Sile. „Menționăm faptul că atât bunicii copilului din partea mamei (care au în fapt copilul în îngrijire), cât și mama acestuia, în calitate de aparținători legali ai persoanei vătămate, au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu și nu au dorit să formuleze plângere penală împotriva agresorului.” 

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Prima reacție a bărbatului de 74 de ani care a atacat un copil de 13 ani cu SECERA în Brașov: „L-am înțepat un pic în fund. Ce mare crimă…”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
UE s-ar putea extinde după 13 ani de pauză. Ce țară este foarte aproape de aderare?