Prima pagină » Actualitate » SURSE: „Manu Bombardieru”, ginerele lui Sile Cămătaru, reținut într-un dosar de șantaj. Cum ar fi constrâns o persoană să îi dea 20.000 de euro

SURSE: „Manu Bombardieru”, ginerele lui Sile Cămătaru, reținut într-un dosar de șantaj. Cum ar fi constrâns o persoană să îi dea 20.000 de euro

Dan Emanuel-Daniel, zis „Manu Bombardieru” ar fi fost reținut joi, de către polițiști sub acuzația de șantaj. Oamenii legii au efectuat două percheziții domiciliare în București și județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că este vorba despre Emanuel-Daniel Dan, zis “Manu Bombardieru”, ginerele lui Sile Cămătaru.

În acest context, „Manu Bombardieru” ar fi constrâns persoana vătămată să îi dea 20.000 de euro, pretinzând că reprezintă o datorie neachitată de către persoana vătămată.

Bărbatul a fost adus la audieri, în baza mandatului de aducere emis pe numele acestuia. Față de cel în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în fața magistraților, cu propunere de arestare.

Reamintim că în 2016, Manu a intrat oficial în familia Cămătarilor, cel mai vechi clan criminal din Capitală, fondat în anii 80 de mama celebrilor frați Nuțu și Sile, actualii boși. “Oficial, m-am măritat”, a anunțat Nicoleta, fiica cea mare a lui Sile pe Facebook, după o nuntă cu milioane de paiete.

„Din datele și probele administrate în cauză, de către polițiști din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada mai – iunie 2025, un bărbat ar fi constrâns o persoană să îi remită 20.000 de euro, în scopul dobândirii în mod injust a acestei sume, pretinzând că reprezintă o datorie neachitată de către persoana vătămată.

Din cercetări, s-a mai stabilit că amenințările cu exercitarea unor acte de violență sau alte expresii cu caracter intimidant, ar fi fost efectuate atât în mod direct, cât și prin intermediul unei aplicații de mesagerie online, respectiv prin apeluri, mesaje text și mesaje audio, acestea fiind de natură să-i cauzeze o stare de temere persoanei vătămate”, sunt datele prezentate de Poliția Capitalei, în legătură cu această speță.

Cercetările în acest dosar sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracțiionale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Discursul lui Trump despre războiul din Iran crește prețul petrolului: „Îi vom duce înapoi în epoca de piatră”. Niciun cuvânt despre NATO
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de floarea-soarelui în 2025