Prima pagină » Actualitate » Forțele Navale au reluat căutările celor trei marinari încă dați dispăruți după scufundarea remorcherului Astana în zona portului Midia

Forțele Navale au reluat căutările celor trei marinari încă dați dispăruți după scufundarea remorcherului Astana în zona portului Midia

Căutările pentru cei trei marinari dispăruți după tragedia din largul Portului Midia au fost reluate. După câteva zile în care vremea a blocat intervențiile, Forțele Navale au revenit pe mare cu speranța că vor găsi urme ale celor dispăruți. Discutăm despre trei oameni care se aflau la bordul remorcherului „Astana” în momentul în care nava s-a scufundat. 

Accidentul a avut loc în timpul unei manevre aparent obișnuite. Remorcherul ajuta un petrolier să se lege la terminalul offshore. La un moment dat, motoarele s-au oprit, iar nava a pierdut controlul. În doar câteva minute, s-a răsturnat și a ajuns pe fundul mării.

Epava se află la aproximativ 26 de metri adâncime, cu chila în sus. Poziția complică accesul în interior, acolo unde există posibilitatea să fie încă victimele.

Forțele Navale Române continuă sâmbătă, 21 martie, acțiunile de sprijin în vederea căutărilor persoanelor dispărute în urma incidentului naval produs miercuri, 18 martie, în zona portului Midia, în care a fost implicat remorcherul „Astana”.

Șalupa rapidă de intervenție pentru scafandri „JUPITER” – 107, cu o echipă formată din 15 scafandri militari la bord, s-a deplasat în această dimineață să acționeze în raionul maritim în care este scufundată nava.

De asemenea, personal cu echipamente specifice din cadrul structurilor Centrului 39 Scafandri, precum și o ambulanță a Grupului de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius” s-au deplasat în portul Midia.

În seara zilei de 18 martie, în jurul orei 18.20, militarii Centrului 39 Scafandri, care au intervenit cu nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa” și șalupa rapidă de intervenție pentru scafandri „MARTE” – 106, au identificat remorcherul scufundat la aproximativ cinci mile marine de portul Midia și la 26 de metri adâncime. Ulterior, echipele de scafandri militari au reușit să recupereze de la bordul navei corpul uneia dintre victimele implicate în incident.

Acesta a fost transportat în portul militar Constanța și a fost predat autorităților competente pentru soluționarea cazului.

Acțiunile de căutare și recuperare sunt în desfășurare, iar Forțele Navale Române acționează în cooperare cu celelalte structuri implicate, pentru gestionarea eficientă a situației”, transmite MApN.

Între timp, două persoane din echipaj au fost găsite fără viață și aduse la mal. Ceilalți trei marinari rămân dispăruți.

Problema majoră ține de vreme. Vântul puternic și marea agitată pun în pericol scafandrii, iar operațiunile se opresc și reiau în funcție de condiții. Intervenția trebuie făcută în siguranță, altfel riscurile cresc pentru toată lumea implicată.

În paralel, a fost deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat: dacă a fost doar o defecțiune tehnică sau dacă există și alte cauze în spatele tragediei.


RECOMANDARAREA AUTORULUI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cotroceniul RUPE tăcerea după fotografia controversată de la Bruxelles
Digi24
Cum a ajuns limbajul secret al prizonierilor din lagărele sovietice să fie vorbit astăzi de milioane de oameni pe internet
Cancan.ro
DOLIU în lumea sportului! Alex, fiul legendarului fotbalist, a murit la doar 38 de ani 😢
Prosport.ro
FOTO. Andreea Popescu, imagini fără inhibiții. Cum s-a pozat pentru a-i atrage atenția lui Dan Alexa
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
Mediafax
Cele mai ostile locuri de pe planetă. Turiștii continuă să le viziteze
Click
Cătălin Măruță, întâmplare neașteptată în Sibiu. Ce s-a întâmplat când a vrut să își comande micul dejun
Digi24
Planta aromatică asociată cu îmbunătățirea memoriei și reducerea stresului. Specialiștii explică beneficiile multiple pentru organism
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați‼️
Ce se întâmplă doctore
Imagini incendiare cu Lavinia Pîrva în costum de baie. Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Cum ar putea arăta viitorul Citroën 2CV?
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu creierul oamenilor care lucrează de acasă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Creierul ar putea prezice interacțiunile sociale înainte ca acestea să se întâmple