Prima pagină » Actualitate » Fostul ministru PSD al Transporturilor, Ciprian Şerban, are un mesaj pentru Bolojan: „Să-l vedem la muncă”

Fostul ministru PSD al Transporturilor, Ciprian Şerban, are un mesaj pentru Bolojan: „Să-l vedem la muncă”

Luiza Dobrescu

Imediat ce şi-a prezentat demisia din funcţia din funcţia de ministru al Transporturilor, Ciprian Şerban a dat o fugă la parlament, la biroul liderului Sorin Grindeanu.

Odată depusă demisia, locul acestuia, la Transporturi, va fi preluat de premierul Ilie Bolojan, a fost anunţat iniţial.

Ziua demisiei a fost „o zi normală”, spune Şerban, care i-a  un mesaj premierului Bolojan, în scrisoarea de demisie. Per total, a mai spus fostul ministru, a avut o colaborare „în regulă” cu Ilie Bolojan.

Şerban i-a lăsat lui Bolojan şi un mesaj, dar şi câteva priorităţi de rezolvat.

„Să vedem! Să-l vedem la muncă. Probleme nu sunt, sunt chestii de zi cu zi. Avem PNRR care trebuie închis până în august. Avem programul SAFE care trebuie semnat în luna mai”

Urmează ca preşedintele să emită decretul.

„Mâine sunt la birou înapoi, până se eliberează decretul”, a mai spus Ciprian Şerban.

Între timp, premierul Ilie Bolojan a anunţat că va prelua portofoliul de ministru al Energiei, în timp ce pe cel de la Transporturi îl va prelua Radu Miruţă, ministru al Apărării.

Şerban: „Ministrul nu conduce Metrorex”

Şerban răspunde şi acelora care l-au acuzat de creşterea preţului călătoriei cu metroul.

„N-am detonat nicio bombă (n.r creşterea preţului la călătoria cu metroul). Ministrul nu conduce Metrorex. A fost o propunere a consiliului de administraţie”, a răspuns Şerban cu privire la creşterea preţului la biletul de metrou.

Noile tarife de metrou, de la 1 mai

  • O călătorie cu metroul în București va costa 7 lei, de la 5 lei în prezent.
  • Cartela de 10 călătorii va costa 55 de lei, de la 40 acum.
  • Abonamentul pe zi va costa 18 lei, de la 12 lei în prezent.
  • Abonamentul săptămânal va fi 60 de lei, de la 45 acum.
  • Abonamentul lunar va costa 140 de lei.
  • Prețul abonamentului pe 6 luni se mărește de la 500 la 700 de lei, iar cel anual creşte de la 900 la 1.300 de lei.

Elevii şi studenţii vor beneficia în continuare de gratuitate, respectiv reducerea de 90%.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cea mai BÂNTUITĂ insulă din LUME. Unde se află și ce spun DOCUMENTELE
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Ultima postare a Loredanei Moroșanu, înainte să fie găsită moartă. Ce s-a întâmplat în noaptea tradegiei
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
România și Moldova, NEGOCIERI pentru cumpărarea sistemelor anti-dronă: aproape de FINAL. Vor fi livrate RAPID
Click
Povestea artiștilor români care au ajuns în Cartea Recordurilor! Au susținut spectacole pe toate cele șapte continente în 98 de zile
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Pentagonul a declasificat noi documente despre incidentul de la Roswell
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute