Sesiunea de toamnă a examenului naţional de Bacalaureat 2026 începe luni, 10 august. Prima probă va fi cea de la Limba şi Literatura Română.
Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului 2026 se va încheia pe data de 13 august. Primele rezultate vor fi afișate pe 18 august, până la ora 12:00, iar candidații vor putea solicita vizualizarea lucrărilor înainte de depunerea contestațiilor. Rezultatele finale vor fi publicate pe 24 august.
Dintre cei peste 33.000 de candidați înscriși, peste 22.000 provin din promoția 2026, iar peste 11.000 sunt absolvenți ai promoțiilor anterioare, conform ministerului Educației.
Candidații pot susține toate probele sau doar probele nepromovate ori nerecunoscute din sesiunile anterioare.
Probele de evaluare a competenţelor, programate în săptămâna care se încheie, vor fi urmate de probele scrise, care se vor desfăşura în 124 de centre, potrivit următorului calendar:
Ulterior primei afişări, candidaţii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională de Bacalaureat, şi pot formula contestaţii (marţi, 18 august, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 19 şi 20 august).
”Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestaţiei. De asemenea, vizualizarea lucrărilor are caracter strict informativ şi nu implică recorectarea acestora”, precizează MEC.
Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
În momentul vizualizării lucrării/lucrărilor, candidaţii minori trebuie să fie însoţiţi obligatoriu de un părinte/reprezentant legal, menţionează sursa citată.
Rezultatele finale vor fi comunicate luni, 24 august.
Accesul candidaților în centrele de examen este permis între 7:30 și 8:30, pe baza unui act de identitate valabil. Candidații care au asupra lor telefoane mobile, manuale, culegeri, notițe, dispozitive electronice sau alte obiecte interzise vor fi îndrumați să le depună într-un spațiu special amenajat. Aceștia vor completa o declarație privind obiectele depozitate.
Ministerul avertizează că elevii care refuză să depoziteze obiectele interzise nu vor putea susține examenul.
Între 8:30 și 9:00, asistenții le vor explica elevilor regulile de desfășurare a probei.
Examenul începe la ora 9:00, iar timpul de lucru este de trei ore, calculate din momentul încheierii distribuirii subiectelor.
Timp suplimentar pentru candidații cu cerințe speciale
Beneficiază de timp suplimentar (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, în concordanță cu Procedura de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.