Prima pagină » Actualitate » Interpol Chișinău cere Rusiei arestarea lui Ilan ȘOR/Miliardarul moldovean s-ar afla la Moscova

Interpol Chișinău cere Rusiei arestarea lui Ilan ȘOR/Miliardarul moldovean s-ar afla la Moscova

Interpol Chișinău cere Rusiei arestarea lui Ilan ȘOR/Miliardarul moldovean s-ar afla la Moscova
Ilan Șor

Biroul Interpol din Republica Moldova a sesizat oficiului central Interpol din Lyon că oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare de justiţia moldoveană într-un dosar de fraudă bancară, s-ar afla în Federaţia Rusă.

În același timp, Interpol Chișinău a transmis şi o cerere către Interpol Rusia de a-l reţine pe Șor, în conformitate cu statutul Federaţiei Ruse de membră a organizaţiei.

Ilan Șor a plecat din Israel la 1 februarie

În același timp, informează jurnal.md, șeful Interpol Moldova, Viorel Ţenţiu, a declarat că Ilan Şor a părăsit Israelul la 1 februarie. Totuși, Țențiu a precizat că nu cunoaşte, deocamdată, direcţia în care Şor a zburat şi nici cu ce avion.

Între timp, Şor a anunţat personal miercuri seara că a avut o întrevedere cu preşedintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru afacerile CSI, Leonid Kalaşnikov, cu care ar fi vorbit despre Republica Moldova şi relaţiile cu Federaţia Rusă.

Omul de afaceri a calificat discuţia „productivă şi utilă”, fără să menţioneze, însă, unde a avut loc aceasta.

„Vreau să vă comunic că, de fapt, Şor a ieşit de mai multe ori din Israel. În premieră vă aduc la cunoştinţă că pe 1 februarie dimineaţa, la 06:02, Şor a părăsit Israelul folosindu-se de paşaportul statului Israel.

Nu se cunoaşte, însă, ruta de deplasare şi numărul zborului. Autorităţile din Israel nu ne-au comunicat aceste informaţii. De fiecare dată când a plecat, a făcut-o utilizând paşaportul statului Israel. Până în acest moment nu avem informaţii despre revenirea acestuia în Israel”, a declarat şeful Centrului de cooperare poliţienească internaţională (Interpol) al Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Ţenţiu.

Ţenţiu a precizat că toate documentele de călătorie deţinute de Ilan Şor, inclusiv cele israeliene, sunt introduse în baza de date a Interpol, respectiv, toate cele 196 de state membre ale Interpol au obligaţia de a-l aresta şi extrăda în Republica Moldova, în cazul în care le va trece graniţa.

Moscova, obligată să-l rețină pe Șor

În acelaşi context, el a anunţat că Interpol Moldova a trimis deja Rusiei solicitarea de a-l reţine pe oligarhul fugar. În condiţiile în care Şor nu este cetăţean rus, Moscova este obligată de regulamentele Interpol să-l aresteze pe fugar, notează jurnal.md.

„Cei din Federaţia Rusă ne-au comunicat că ultima ieşire a lui Şor din Federaţia Rusă a fost la 27 decembrie 2014 şi că el nu este cetăţean rus”, a spus Ţenţiu.

Șor se laudă cu vizitele la Moscova

Pe pagina sa de Facebook, Ilan Şor a postat o înregistrare video de la întâlnirea cu liderul parlamentar rus.

„Ne-am exprimat reciproc opiniile referitor la problema principală pentru Moldova – cine sunt prietenii şi cine sunt duşmanii.

Am rezumat planul nostru principal, potrivit căruia singura cale de salvare a Moldovei – apropierea de partenerii reali: Rusia, UEEA (Uniunea Economică Eurasiatică) şi CSI, iar parcursul european este o cale spre sărăcie, război şi pierderea statalităţii.

Ca răspuns, am auzit de la Leonid Ivanovici cuvinte importante pentru toţi moldovenii. Rusia este alături de noi, Rusia apreciază lupta noastră, Rusia este gata să ne asculte şi să ne ajute, aşa cum a fost în decursul secolelor! Mulţumesc, Leonid Ivanovici”, a transmis Şor pe reţelele de socializare.

Condamnat la 15 ani de închisoare

Ilan Şor a fugit din Republica Moldova în 2019, odată cu fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. Potrivit unor rapoarte neconfirmate, locuieşte de atunci în Israel.

De acolo, el ar continua să se implice în politica de la Chişinău, iniţial prin intermediul partidului care îi purta numele, declarat neconstituţional între timp, iar ulterior, prin intermediul formaţiunilor politice afiliate lui.

În aprilie 2023, Curtea de Apel de la Chişinău l-a condamnat pe Ilan Şor la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” şi a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei moldoveneşti.

Şor a acuzat magistraţii că s-ar fi subordonat ordinelor politice şi a susţinut că decizia Curţii de Apel „îl lasă rece şi că nu are de gând să se conformeze acesteia”.

Ilan Şor se află pe lista neagră a guvernelor american şi britanic.

La fel, el figurează pe listele de sancţiuni impuse inclusiv de Canada şi UE, pentru legături cu Kremlinul şi tentative de destabilizare a Republicii Moldova.

CITEȘTE ȘI:

Ilan Șor, liderul unui partid de opoziție din Republica Moldova, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru furt

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa cu două viteze în sănătate. Românii așteaptă peste trei ani pentru medicamente noi, germanii doar două luni
Digi24
Reacție furioasă la Moscova după ce Kievul a trimis drone în timpul summitului lui Putin
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Fostul milionar Irinel Columbeanu are pierderi de memorie, după cele 3 AVC-uri. Ion Cassian: „Sunt persoane de care nu-și amintește”
Digi24
Ce voiau să facă la Kiev doi soldați ruși care au dezertat de pe front și s-au deghizat în civili
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronomii au descoperit primul satelit natural dincolo de Sistemul Solar
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă