VIDEO | Mai multe picturi vor fi trimise pe Lună. Printre lucrări se vor afla și două ale unui artist din Iași

Publicat: 19/01/2023, 23:03
Actualizat: 19/01/2023, 23:04

Picturile unui tânăr ieşean de 21 de ani vor ajunge pe Lună, prin intermediul Codexului Lunar. Este vorba de Khaled Matar, fost elev al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. „Fire Keeper” şi „Reaching for the Holy Grail” sunt picturile care au primit Menţiune de Onoare în cadrul International ARC Salon Competition şi care vor fi trimise pe Lună, alături de lucrările a 30.000 de creatori contemporani din 139 de ţări.

Khaled Matar s-a născut în Iaşi, dar este pe jumătate palestinian, după tată. A fost pasionat de artă, încă din copilărie, iar în clasa a III-a a obţinut primul său premiu, la concursul „Culorile Copilăriei”.

„În clasa a IX-a am început să iau pictura mai în serios şi să mă gândesc la urmarea acestei vocaţii ca şi carieră. De atunci, încerc să lucrez zilnic pentru a deveni mai bun”, spune tânărul, citat de presa locală.

El a ales să învețe la Colegiul „Octav Băncilă”, din dorinșa de a evolua cât mai mult pe plan artistic.

„Liceul la care am studiat era orientat mai mult spre arta modernă şi nu am învăţat mare lucru de acolo, aşa că am început să învăţ pe cont propriu ce mă interesa: arta realistă figurativă”, a mai explicat el.

În anul 2019 a câştigat locul al III-lea la International ARC Salon Competition, categoria Da Vinci Initiative, cu autoportretul „I ripped the key from around my neck”, obţinând o menţiune de la la Portrait Society of America.

„Acest lucru m-a ambiţionat enorm şi m-a convins că acesta este drumul pe care trebuie să merg”, afirmă tânărul artist.

Ulterior, acea lucrare a fost prezentată la European Museum of Modern Art (MEAM), apoi în cadrul expoziţiei colective a concursului Sotheby’s New York şi, după, a fost selectat ca finalist în cadrul unui concurs din Danemarca, fiind expus şi la Castelul Frederiksborg din Copenhaga.

Apoi, după absolvirea liceului, Khaled a fost acceptat la The Swedish Academy of Realist Art, unde a studiat timp de un an (2020-2021). A câştigat concursul pentru bursa de vară la Florence Academy of Art din Florenţa (Italia).

„La acea academie am simţit că am învăţat cele mai bune lucruri, iar asta m-a convins să mă transfer acolo. Am stat un an acasă, la Iaşi, unde mi-am pregătit proiectul «Call to Adventure», pe care l-am expus la Galeria Rotenberg-Uzunov din Bucureşti, iar apoi, în anul 2022, am plecat să îmi continui studiile la Florence Academy of Art”, spune tânărul, care acum este student la Florence Academy of Art.

View this post on Instagram

A post shared by Khaled Matar (@khaledmatart)

Două dintre lucrările sale lui vor ajunge pe lună

În urma celei de-a 16-a ediţii a Competiţiei Internaţionale Art Renewal Center, Khaled a obţinut două Menţiuni de Onoare cu picturile sale „Fire Keeper” şi „Reaching for the Holy Grail”.

Acestea vor fi incluse în Codexul Lunar „Colecţia Polaris” şi vor ajunge pe Lună. Operele de artă vor fi gravate cu laser pe o microfişă de nichel sau digitizate pe carduri de memorie terabyte şi incluse într-o capsulă a timpului.

„Înseamnă mult pentru mine să văd că Art Renewal Center apreciază efortul pe care l-am depus, iar acest lucru mă motivează să lucrez şi mai mult pentru a deveni mai bun în ceea ce fac. Nu mi-am putut imagina niciodată că picturile mele vor ajunge pe Lună. Uneori mă uit la Lună şi parcă nu îmi vine să cred că va exista acolo o capsulă în care vor fi stocate şi două imagini create de mine”, mărturiseşte pictorul.

  • „Pictura «Fire Keeper» este inspirată din monomitul lui Joseph Campbell. Această lucrare înfăţişează salvarea eroului căzut către Fire Keeper, adică păstrătoarea focului care îi oferă focul etern ce îl va reînvia şi va alunga întunericul”, spune Khaled despre „Fire Keeper”, una dintre lucrările care i-au adus o Menţiune de Onoare.
  • „«Reaching for the Holy Grail»  reprezintă căutarea Sfântului Graal. Povestea Regelui Arthur şi a cavalerilor săi care s-au aventurat în necunoscut pentru a găsit acest simbol al celei mai preţioase comori m-a impresionat profund. Fără a şti exact ce este acest artefact sau unde poate fi găsit, ghidaţi doar de convingerea existenţei sale, aceştia au decis să înceapă căutarea din punctul în care pădurea li s-a părut cea mai întunecată. Am decis să reprezint Sfântul Graal ca un potir, în timp ce din întuneric mâinile cavalerilor încearcă să se atingă. Doar prin cucerirea necunoscutului poate cineva să îţi atingă idealul”, explică tânărul despre „Reaching for the Holy Grail”, cea de-a doua pictură premiată.
View this post on Instagram

A post shared by Khaled Matar (@khaledmatart)

Ce reprezintă Codexul Lunar

„Codexul Lunar” este o arhivă de artă, cărţi contemporane, poveşti, poezie, muzică şi filme, adică munca a 30.000 de creatori din 139 de ţări, lansată pe Lună în patru misiuni NASA, în patru capsule ale timpului.

Este prima plasare semnificativă a artelor contemporane pe Lună din ultimii 50 de ani. Colecţia Polaris este cea de-a patra şi ultima capsulă temporală pentru Codexul Lunar şi va fi lansată alături de Roverul VIPER al NASA.

Lansarea Colecţiei Polaris este îndreptată către Polul Sud Lunar şi este programată pentru luna noiembrie a anului 2024. Atât lansarea, cât şi aterizarea vor fi transmise în direct.

Expoziţiile lui Khaled Matar

  • 2022, Rotenberg-Uzunov Gallery, Bucharest, Romania, Call to Adventure
  • 2021, Frederiksborg Castle, Copenhagen, Denmark, PortraitNow!2021
  • 2019, Sotheby’s, New York, NY, 14th International ARC Salon
  • 2019, MEAM Museum, Barcelona, Spain, 14th International ARC Salon

Premiile lui Khaled Matar

  • 2023, ARC Salon, Teens category, 2 Honorable Mentions
  • 2022, ARC Scholarship award, 2nd place, Art Renewal Center
  • 2021, Summer scholarship winner, Florence Academy of Art
  • 2021, Portrait society of America, The future generation, Honorable Mention
  • 2021, PortraitNow! Finalist
  • 2020, ARC Salon Finalist
  • 2019, ARC Salon, The Da Vinci Initiative, 3rd place award
  • 2019, ARC Salon, The Da Vinci Initiative, Honorable Mention

Mai multe picturi de-ale lui Khaled pot fi găsite online pe contul său de Instagram.

FOTO & VIDEO – facebook.com/tvriasi

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Cum mai arată Diana Gureșoaie, „Strâmba lui Dodel”. Fosta iubită a lui Cristi Tănase...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Șoferii care circulă prea încet, „vânați” cu drona - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Surpriză pentru posesorii de iPhone-uri vechi. Ce funcție lansează Apple
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Viteză fără precedent! O universitate a creat Internetul de 4,5 milioane de ori mai rapid