Prima pagină » Actualitate » Lucrări majore la rețeaua de termoficare din București. Lista blocurilor rămase FĂRĂ APĂ CALDĂ / Spitalul „Bagdasar-Arseni”, afectat

Lucrări majore la rețeaua de termoficare din București. Lista blocurilor rămase FĂRĂ APĂ CALDĂ / Spitalul „Bagdasar-Arseni”, afectat

Lucrări majore la rețeaua de termoficare din București. Lista blocurilor rămase FĂRĂ APĂ CALDĂ / Spitalul „Bagdasar-Arseni”, afectat

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, începând de luni, desfăşoară lucrări de reparaţii sau modernizare prin care vor fi montate vane şi vor fi înlocuite porţiuni de conducte din reţeaua primară, în toate sectoarele municipiului Bucureşti.

Consumatorii din peste 600 de blocuri, dar şi Spitalul ”Bagdasar-Arseni” vor rămâne fără apă caldă pe perioada acestor lucrări.

Zonele unde vor avea loc lucrările care vor afecta furnizarea apei calde

1. Lucrări de înlocuire a unei porțiuni de aproximativ 30 de metri din conducta Dn 300mm în zona Gării de Nord și a Bulevardului Gheorghe Duca din Sectorul 1. Pentru aproximativ 35 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 18.05.2023, ora 23.30. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1966, această porțiune de rețea având peste 55 de ani de funcționare.

2. Lucrări de reparații și de înlocuire de țeavă, precum și de revizie a compensatorilor la conducta Magistralei II Sud (DN 600mm), în zona Șoselei Colentina și a străzii Mașina de Pâine din Sectorul 2. Pentru aproximativ 255 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, până în data de 18.05.2023, ora 23.30. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1986, această porțiune de rețea având peste 35 de ani de funcționare.

3. Lucrări de reparații la conducta Magistralei I Sud (DN 600mm), în zona Bulevardului Camil Ressu din Sectorul 3. Pentru aproximativ 40 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 18.05.2023, ora 23.30. Anul de punere în funcțiune a acestei conducte este 1967, această porțiune de rețea având peste 55 de ani de funcționare.

4. Lucrări pentru finalizarea montării conductei Dn 300mm, pe Șoseaua Berceni din Sectorul 4. În cadrul acestei opriri se va sista furnizarea agentului termic pentru apă caldă la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, până în data de 29.05.2023, ora 23.30. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1972, această porțiune de rețea având peste 50 de ani de funcționare.

5. Lucrări de modernizare pe conducta Magistralei Ferentari (DN 700mm), în zona Calea Rahovei și a străzii Malcoci din Sectorul 5, unde se vor înlocui două curbe cu diametrele de 300mm și patru metri liniari de țeavă. Pentru aproximativ 180 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, până în data de 18.05.2023, ora 23.30. Anul de punere în funcțiune al conductei din această zonă este 1978, această porțiune de rețea având peste 45 de ani de funcționare.

6. Lucrări pe conducta Magistralei Ferentari (DN 700mm) în zona străzii Sebastian, Calea Rahovei și Calea Ferentari din Sectorul 5. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1978, această porțiune de rețea având peste 45 de ani de funcționare. Pentru aproximativ 70 de blocuri, furnizarea agentului termic pentru apa caldă va fi sistată, până în data de 29 mai, ora 23.30, oprirea fiind impusă de finalizarea tuturor lucrărilor de montare a conductei preizolate, executate de Compania Municipală Energetica Servicii în cadrul Obiectivului 6 – Magistrala de termoficare Progresu-Ferentari – din proiectul finanțat de Primăria Municipiului București “Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”, prin care se va înlocui, în toate cele șapte obiective o lungime de conductă de 63,2 km (tur-retur).

7. Lucrări de reparații și de înlocuiri vane la conducta Magistralei Grivita (DN 600mm), în zona Calea Crângași din Sectorul 6. Pentru aproximativ 65 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, până în data de 18.05.2023, ora 23.30. Anul de punere în funcțiune a acestei conducte este 1981, această porțiune de rețea având peste 40 de ani de funcționare.

8. Lucrări de reparații la conducta Magistralei Energo (DN 250mm) în zona Bulevardelor Preciziei și Iuliu Maniu din Sectorul 6, prin care se vor înlocui aproximativ 15 metri liniari de țeavă cu diametrul 200mm. Pentru cinci blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 17.05.2023, ora 14.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1973, această porțiune de rețea având 50 de ani de funcționare.

9. Lucrări de înlocuire a unei porțiuni din conducta Magistralei 1 Vest (DN 600mm) în zona Bulevardului Timișoara din Sectorul 6. Pentru trei consumatori din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 17.05.2023, ora 23.30. Anul de punere în funcțiune al conductei din această zonă este 1977, această porțiune de rețea având peste 45 de ani de funcționare.

„Este important de subliniat că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, conform companiei municipale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria