Ministrul Sănătății nu vrea ca România să mai aștepte 35 de ani: „Dezvoltăm ambulatoriile de specialitate, 120 de milioane € din fonduri europene”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, anunță o dezvoltare a ambulatoriilor de specialitate și investiții masive pentru ca pacienții să ajungă mai repede la diagnostic și tratament, aproape de casă și fără internări inutile.
Ministrul Sănătății precizează că vor fi alocate 120 de milioane de euro din fonduri europene pentru ambulatoriile de specialitate, prin Programul Operațional Sănătate.
„Nu mai așteptăm alți 35 de ani – dezvoltăm acum ambulatoriile de specialitate pentru ca pacienții să aibă acces rapid la diagnostic și tratament, fără internări inutile.
- 120 de milioane de euro din fonduri europene pentru ambulatoriile de specialitate, prin Programul Operațional Sănătate.
În România, prea mulți pacienți au simțit povara drumurilor lungi, a internărilor inutile și a așteptărilor obositoare pentru o simplă consultație.
Schimbăm această realitate. Dezvoltăm ambulatoriile de specialitate și investim masiv pentru ca pacienții să ajungă mai repede la diagnostic și tratament, aproape de casă și fără internări inutile.
Reformele legislative în curs aduc beneficii concrete pentru pacienți:
- Program extins până la ora 20:00 în ambulatoriile spitalelor publice.
- Flexibilitate mai mare pentru manageri și șefii de secție în organizarea activității medicale.
- Creșterea finanțării: de la 5 lei/punct la 6,5 lei, iar din 2026 – 8 lei.
Eliminarea biletului de trimitere pentru pacienții cronici din programele naționale – indiferent dacă sunt sau nu asigurați”, a scris Alexandru Rogobete pe pagina sa de Facebook.
„Prin PNRR am modernizat deja 69 de ambulatorii”
Totodată, ministrul Sănătății mai precizează, că, prin PNRR, au fost modernizate deja 69 de ambulatorii. Alexandru Rogobete menționează și până la ce dată pot fi depuse proiectele pe platforma MySMIS2021 (gestionată de MIPE).
„Pe partea de investiții, prin PNRR am modernizat deja 69 de ambulatorii, cu un buget de peste 1 miliard de lei. Dar mergem mai departe: un nou proiect de 120 milioane euro, finanțare europeană nerambursabilă, va aduce extinderi, modernizări, construcții noi și dotări cu echipamente moderne în toată țara.
- Proiectele pot fi depuse până la 16 octombrie 2025, ora 17:00, pe platforma MySMIS2021 (gestionată de MIPE).
- Pacienții nu sunt singuri – eu și echipa de la Ministerul Sănătății suntem alături de ei.
Știu că unele măsuri deranjează în sistem – dar ele aduc un câștig real pentru pacienți. Iar pentru mine acesta este singurul obiectiv: un sistem care să răspundă nevoilor oamenilor, nu obișnuințelor birocratice”, a mai scris ministrul Sănătății.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
POVESTEA lui Vasile Frumuzache, românul care a șocat Italia cu crimele sale