Prima pagină » Video » Mircea Diaconu, invitat la ”ALTCEVA”, despre cum a descoperit teatrul: ”Eu făceam sport și matematică”

Mircea Diaconu, invitat la ”ALTCEVA”, despre cum a descoperit teatrul: ”Eu făceam sport și matematică”

Elena Popescu

Mircea Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați actori din România, a fost invitatul lui Adrian Artene în cea mai recentă ediție a podcastul ”ALTCEVA”.

Cu acest prilej, Mircea Diaconu a povestit despre prima sa întâlnire cu teatrul, atunci când era doar un adolescent.

”Eu făceam sport. Și sport, și matematică, și fizică. Făceam handbal, eram în echipa școlii și traversam un culoar cu un prosop de gât. Mă duceam la dușuri.

Și trece un profesor tânăr de germană, idolul fetelor și se uită la mine, și zice ia vino încoace. Și mă duc lângă dânsul și zice e bine și mă bagă într-o altă clasă.

Acolo erau șapte fete dintre cele mai grozave și mai minunate ale liceului nostru și un băiat –  nu din clasa mea – care cânta la fluier foarte frumos, azi e preot. Și mă pune lângă băiatul ăla. Eram exact la aceeași înălțime. Perfect, zice el. De acuma, la ora 10:00, vii aici, că facem un montaj literar muzical pentru un concurs între liceele orașului Câmpulung… Și m-am dus, că eu nu comentam”, își aminște Mircea Diaconu cum a început pasiunea sa pentru teatru.

Mircea Diaconu, invitat la podcastul ALTCEVA

A fost ministru al Culturii, profesor universitar, director al unuia dintre cele mai prestigioase teatre din România și, dincolo de orice, unul dintre cei mai iubiți actori români.

Mircea Diaconu a vorbit, la @AltcevacuAdrianArtene, despre cultură, politică, istorie, copilărie și încercările vieții, dar evocă și amintiri din spatele scenei.

Actorul a făcut declarații în premieră despre candidatura la Președinția României, despre satul natal, pe care nu l-a părăsit niciodată, și locurile în care l-a purtat destinul. Însă, indiferent de greutățile sau încercările vieții, Mircea Diaconu a păstrat în suflet permanent „definiția fericirii”, pe care-a învățat-o de la bunica sa, preoteasă: ”Să fii plăcut lui Dumnezeu, asta e treaba noastră…”.

Podcastul integral poate fi urmărit aici

emi
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!