Comportament bizar al lui Nicușor Dan în Parlament. Polemizează cu Bolojan, încalcă protocolul, mută sticlele cu apă și gesticulează haotic

Publicat: 27 11. 2025, 10:00
Actualizat: 27 11. 2025, 12:49

Președintele Nicușor Dan a manifestat un comportament bizar, caracterizat de gesturi repetitive și anxioase, chiar la pupitrul Parlamentului, în timp ce prezenta Strategia Națională de Apărare a țării. Prima gafă a fost una de protocol, când, la intrarea în sală, liderul de la Cotroceni s-a așezat alături de premierul Ilie Bolojan. Asta nu e tot, căci Nicușor și șeful Executivului au început să discute în contradictoriu, fără să țină cont de context.

Nicușor Dan pare că și-a creat un obicei din a comite gafe în cadrul evenimentelor oficiale, iar evenimentul de prezentare a Strategiei Naționale de Apărare nu a fost o excepție.

În momentul în care a venit la tribuna Parlamentului, pentru a vorbi despre o temă de importanță majoră, președintele Nicușor Dan a fost distras de două sticle cu apă și un pahar, aflate lângă pupitru. Șeful statului a început apoi să mute sticlele și paharul, cu o fixație ciudată, obsesiv și fără sens, vreme de câteva secunde.

Nicușor Dan, cuprins de anxietate, în timpul unei polemici cu Bolojan

Nicușor a gafat chiar din momentul în care a intrat în Parlament, când s-a așezat la masa Executivului, lângă premierul Ilie Bolojan, în loc să ia loc pe scaunul desemnat special pentru șeful statului.

Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-au lansat, apoi, într-o conversație, pe teme importante, dar nu păreau a fi de acord, având în vedere mimica și gesturile celor doi. În imaginile surprinse se poate vedea cum Nicușor, cu o atitudine anxioasă, încerca să-i explice anumite aspecte premierului, prin gesturi excesive și repetitive, fapt ce trădează nervozitatea liderului de la Cotroceni.

Nicușor a început apoi să mute obiectele de pe birou dintr-o parte în cealaltă, fără vreun motiv anume, un alt semn al incapacității de a-și controla emoțiile și a-și gestiona stresul în situații tensionate.

Nicușor, ezitant și confuz, de față cu liderii europeni

La reuniunea Comunității Politice Europene (CPE) de la Copenhaga, Nicușor Dan, a bifat l o serie de momente care au făcut deliciul presei, de la priviri „pierdute” către premierul Italiei, până la confuzii de protocol și bâlbâieli în fața jurnaliștilor.

La fotografia alături de ceilalți lideri ai statului, președintele român și-a lăsat privirea să rătăcească în direcția Giorgiei Meloni, premierul Italiei, într-un mod care n-a trecut neobservat de camerele presei.

Momentul a fost completat de o ezitare penibilă la fotografia oficială cu Regele Frederic al X-lea, Regina Maria a Danemarcei și Emmanuel Macron, unde șeful statului nu știa dacă să intre în cadru sau să aștepte.

Nicușor Dan, pierdut în spațiu și timp la summit-ul „Dialog pentru dezvoltare”

Președintele Nicușor Dan a avut câteva momente de confuzie și în cadrul summit-ului „Dialog pentru dezvoltare”, organizat de Confederația Patronală Concordia. După ce șefa de protocol l-a ajutat, din nou, să-și găsească locul în sală, șeful de la Cotroceni a făcut și o gafă imensă în timpul discursului.

Șeful statului a adus în discuție „Cadrul Financiar Multianual”, un proiect derulat în perioada 2028-2034, despre care Nicușor Dan a adăugat că se va termina „anul trecut„,

Nicușor Dan, derutat la învestirea vicepremierului Oana Gheorghiu

La ceremonia de învestire în funcţia de vicepremier a Oanei Gheorghiu, de joi, preşedintele Nicușor Dan s-a aşezat la poza oficială într-o postură cel puţin bizară, ca şi când fiecare personaj de acolo era cu cadrul lui, fără nicio legătură între ele.

După fotografie, a avut un nou moment de blocaj şi a trebuit să apeleze la şefa de protocol, Delia Dinu, care i-a făcut semn să stea pe loc liniştit. Trebuie doar să aştepte să se închidă transmisia în direct, care şi aşa n-a durat foarte mult.


FOTO/VIDEO: Gândul

Recomandarea autorului: