Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan anunță că va face referendumul în justiție. A avansat și un termen

Nicușor Dan anunță că va face referendumul în justiție. A avansat și un termen

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va face, până la urmă, referendumul de justiție și a avansat și un btermen: circa o lună din acest moment. Declarațiile au fost făcute într-un interviu la Europa FM.

„Acum, de la momentul în care l-am anunțat ne-am apucat de structura informatică, nu cred că mai departe de o lună din momentul ăsta (se va face referendumul – n. red.
Parchetul este numai o parte din, ca să spun așa, lumea justiției. Parchetul se ocupă de cercetarea penală a presupuselor infracțiuni. Pe când avem o componentă de judecători în sfera penală, avem o componentă de judecători în sfera civilă și de raporturi între judecători.
Dacă v-ați uitat la ce s-a discutat în spațiul public, problemele semnalate sunt mai degrabă în zona de judecători decât în zona de procurori. Dacă conducerile instanțelor acționează discreționar, dacă se schimbă completurile în mod nelegal”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan vrea referendum în rândul magistraților după filmul Recorder

Președintele a comunicat organizarea unui referendum în rândul magistraților, programat inițial pentru luna ianuarie. În situația unui rezultat nefavorabil, Nicușor Dan a declarat că CSM ar urma „să se retragă imediat”.

Consiliul Superior al Magistraturii ar urma să se retragă de îndată dacă magistrații vor considera că instituția nu servește interesul public, a anunțat duminică președintele Nicușor Dan.

Acesta a propus organizarea unui referendum în rândul magistraților, în luna ianuarie, după ce a observat că, din cele aproximativ 2.000 de pagini de mesaje primite recent, cele mai multe conțineau sesizări referitoare la instituțiile care coordonează sistemul judiciar.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian: Capcana din București: apartamente ÎNCHIRIATE în clădiri interzise
Digi24
Imagini de necrezut la Cupa Mondială: Jude Bellingham l-a pălmuit pe Valentin Barco, după Anglia - Argentina 1-2
Cancan.ro
Anunț de ULTIMĂ ORĂ pentru românii care merg în Grecia! S-a declarat stare de urgență pe 7 insule 😲
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Șeful Uniunii Barourilor explică decizia CJUE în cazul prescripției penale: „Instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de ÎCCJ”
Mediafax
Ciucu: Apartamentul meu cu 3 camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu
Click
Romanița Iovan, mândră de fiul ei! Ce facultate urmează Albert în Anglia: „Multe dintre ele nu le înțeleg”
Digi24
Situație hilară la Cupa Mondială: Argentinienii au găsit notițele făcute de Pickford pentru loviturile de departajare
Cancan.ro
DOLIU în politică! A murit Sergiu Chifu, fost consilier și om de afaceri
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
KIA România atacă unul dintre cele mai mari avantaje ale Dacia
Descopera.ro
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
Execuţia ruşinoasă care a încheiat domnia ultimului ţar al Rusiei