Prima pagină » Actualitate » O româncă de 29 de ani a murit după ce a așteptat ambulanța ore în șir în Italia. Familia cere să se facă dreptate: ”Putea fi salvată”

O româncă de 29 de ani a murit după ce a așteptat ambulanța ore în șir în Italia. Familia cere să se facă dreptate: ”Putea fi salvată”

O româncă de 29 de ani a murit după ce a așteptat ambulanța ore în șir în Italia. Familia cere să se facă dreptate: ”Putea fi salvată”

O tânără de naționalitate română, în vârstă de 29 de ani, a decedat la Roma, în luna iulie, în urma unui șoc septic cauzat de un ulcer duodenal perforat. Familia fetei cere acum ca persoanele care se fac vinovate de moartea ei să plătească.

După trei luni de la moartea sa, familia reclamă că tânăra ar fi putut  fi salvată dacă ambulanța nu întârzia mai mult de două ore și jumătate. Fata a murit în timp ce medicii încercau să o resusciteze, potrivit Il Messaggero.

Paula Onofrei avea 29 de ani și locuia împreună cu familia în cartierul Casalotti, din Roma. Fata lucra la un bar de pe Viale Trastevere și era o tânără veselă și plină de viață.

Decesul său a fost înregistrat în 23 iulie și dacă celor de la serviciul de ambulanță nu le-ar fi trebuit două ore și jumătate să ajungă la locuința familiei Onofrei, probabil Paula ar mai trăi și astăzi.

„Am sunat de patru ori la 118, putea fi salvată. Când au ajuns, era prea târziu. Sora mea ar fi putut fi salvată, s-ar fi putut face mai mult, în schimb a murit sub ochii mei. Vreau dreptate pentru sora mea, cer măcar atât și ca moartea ei să nu fie în zadar“, spune Rebecca, care a asistat neputincioasă cum sora sa moare sub ochii ei așteptând ore în șir o ambulanță.

În ziua tragediei, Artemiza, mama Paulei, se afla în România și, prin urmare, nu a putut decât să urmărească neputincioasă evenimentele prin intermediul unui telefon.

„Vreau să știu cine este vinovat de toate astea. Cine a greșit trebuie să plătească, fiica mea nu se va mai întoarce niciodată, dar măcar trebuie să i se facă dreptate”, spune Artemiza într-un interviu pentru FanPage.

Astăzi, o anchetă privind moartea tinerei este în curs de desfășurare, iar familia fetei cere cu insistență să afle adevărul.

„În 2022, nu este posibil să aștepți aproape trei ore pentru o ambulanță. Nimeni și nimic nu-mi va da fiica înapoi, dar vreau să știu măcar ce s-a întâmplat cu ea”, adaugă mama fetei.

Cum s-a petrecut tragedia

Cu două zile înainte de a muri, Paula s-a prezentat la spital, la Urgențe, cu crampe abdominale severe. Tânăra avea dureri mari la stomac, care radiau până în zona inghinală. Pentru medici, însă, nu era nimic grav, doar o colită și i-au spus să nu-și facă griji. A plecat acasă după ce i-au administrat analgezice, dar situația ei s-a înrăutățit astfel încât nu se mai putea ridica din pat.

În dimineața de sâmbătă, 23 iulie, Paula i-a spus surorii sale, Rebecca Onofrei: „Nu-mi mai simt deloc mâinile și picioarele”, iar sora sa a sunat atunci la 118. Operatorul i-a răspuns că trimite imediat o ambulanță, dar timpul a trecut și salvarea n-a mai sosit.

După aproape o oră, la 14:13, sora Paulei a sunat din nou. „Nici limba nu și-o mai simte, trimiteți o ambulanță vă rog!”.

Dar nici de această dată la adresa familiei Onofrei nu a ajuns nicio echipă medicală, astfel că Rebecca a fost nevoită să sune din nou, la ora 14:57, când situația era deja una dramatică: „Îmi pare rău, e a treia oară când vă sun, sora mea nu mai vede și corpul ei se învinețește”.

Dar cum salvarea nu mai ajungea nici de această dată, la 15:29 a sunat pentru a patra oară la 118: „Ce naiba faceți, sora mea se simte foarte rău!”, le-a spus fata.

O ambulanță a plecat atunci de la dispeceratul din cartierul Prima Porta și a ajuns în 11 minute, la ora 15:40. Medicii au încercat să o resusciteze și să o mențină cât mai mult în viață, dar la ora 17:14 au fost nevoiți să constate decesul tinerei.

Autopsia va dezvălui apoi că Paula a fost ucisă de un șoc septic cauzat de un ulcer duodenal perforat.

„Nu vrem să tragem concluzii pripite, dar așteptăm cu încredere ca justiția să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat. Trebuie să facem puțină lumină”, a declarat Aurelio Padovani, avocatul familiei Onofrei care a depus plângere împotriva unor persoane necunoscute pentru omor din culpă, potrivit stiridiaspora.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
Cancan.ro
Andreea Popescu l-a implorat, Dan Alexa s-a eschivat și tot n-a scăpat! Hotărâtă să-l mai aibă o dată, bruneta l-a urmărit pe antrenor prin cluburi
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Adevarul
Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”
Mediafax
Pe ce voturi mizează Adrian Veștea să își treacă Guvernul: care tabără câștigă
Click
Horoscop luni, 15 iunie. Berbecii sunt în formă la început de săptămână, iar Peștii fac alegeri complicate
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
Orașul din România în care o cabană la munte se vinde cu doar 5.750€ acum, în iunie 2026
Ce se întâmplă doctore
Primele rezultate ale autopsiei în cazul băiețelului de 2 ani găsit mort într-un apartament din Galați. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
BREAKING. Eugen Tomac pleacă, Adrian Veștea vine. Ce mașini conduc cei doi politicieni
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Cristalele de spațiu-timp ar putea genera găuri negre rare