Până la un acord de pace complet, cum ar arăta un armistițiu în Ucraina? „Trebuie rezolvate LACUNELE exploatate de Rusia de-a lungul timpului”
După întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, ideea unui armistițiu pare a nu fi pe placul liderului de la Kremlin. Numai că până la un acord de încetare definitivă a focului mai este multă vreme, consideră analiștii și strategii militari, iar scenariul este unul foarte complicat.
Vladimir Putin a declarat că a avut o întâlnire „constructivă” cu Donald Trump, declarându-se încrezător că se poate ajunge la o soluție de oprire a conflictului din Ucraina, dar prin eliminarea cauzelor crizei și prin reconfigurarea arhitecturii europene de securitate. (mai multe detalii AICI)
Potrivit lui Benjamin Jensen – directorul Futures Lab și cercetător senior la Departamentul de Apărare și Securitate din cadrul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) -, pe baza analizelor istorice, 31% din războaiele interstatale se termină într-un impas în baza acordurilor de încetare a focului, care oprește violența la scară largă, dar lasă nerezolvate disputele subiacente.
„Mai rău, majoritatea încetărilor focului se confruntă cu eșecuri minore în termen de 10 zile, eșecurile mai mari tinzând să aibă loc între 65 și 193 de zile.
Atunci când sunt implicați observatori externi, acest lucru tinde să reducă violența la scară largă, dar nu și ciocnirile minore. Aceasta înseamnă că orice încetare a focului în Ucraina este aproape sigur că va eșua în absența unei monitorizări externe și a unei garanții de securitate.
În al doilea rând, Rusia are un istoric de încălcare a acordurilor de încetare a focului din trecut.
- Ucraina acuză Moscova de încălcarea a 25 de acorduri de încetare a focului din 2014.
- Protocolul de la Minsk I (2014) și memorandumul ulterior au eșuat rapid și au deschis calea pentru noi ofensive.
- Moscova a folosit din punct de vedere istoric încetinirea focului mai mult ca o modalitate de a poziționa forțele pe câmpul de luptă decât ca o modalitate de a căuta pacea pe termen lung.
Chiar și acordul de la Minsk II nu a făcut decât să încetinească luptele până la linia de contact din Donbas, pregătind în același timp scena pentru invazia din 2022. Acest istoric consolidează și mai mult tendința istorică: încetinirile de foc durabile au nevoie de un amestec de monitori și garanții de securitate.
Asigurarea timpului și spațiului pentru negocierile de pace astăzi va necesita supraveghere aeriană fără pilot, senzori în timp real și contingente multinaționale de aplicare a legii”, notează Benjamin Jensen.
„Zonele tampon vagi și observatorii neînarmați nu opresc ostilitățile”
Un armistițiu durabil ar necesita – continuă Jensen – monitorizări externe ale armistițiului și garanții de securitate internațională. Dacă președintele Trump îl poate convinge pe Putin să declare armistițiul și să inițieze negocieri multilaterale care implică Ucraina și Uniunea Europeană, va fi nevoie de o monitorizare semnificativă și de garanții de securitate externă.
„Eșecuri din trecut, precum cel de la Minsk, ilustrează faptul că zonele tampon vagi și observatorii neînarmați nu opresc ostilitățile. Un model mai robust – care ar putea combina forțele ucrainene, observatorii NATO sau forțele neutre de menținere a păcii – care ar putea monitoriza peste 1.000 de kilometri de front și ar descuraja contraatacurile locale ar consta în roiuri de drone, artilerie și avioane de vânătoare care să sprijine echipele de asalt.
Forțele terestre ar trebui să funcționeze cel puțin ca un «fir de declanșare», capabil să desfășoare echipe mici de monitorizare de-a lungul unei noi zone demilitarizate. La fel ca multiplele misiuni de încetare a focului pe care Națiunile Unite le gestionează la nivel global, această forță ar fi probabil multinațională și mai concentrată pe documentare și descurajare decât pe apărare.
- O forță mai credibilă ar include probabil mai multe brigăzi multinaționale fie poziționate de-a lungul liniei frontului, fie plasate în zone de antrenament din vestul Ucrainei.
- O poziție desfășurată în avans ar semnala Rusiei, statul cel mai probabil să încalce un armistițiu, că orice acțiune riscă să atragă mai multe țări direct în conflict.
- Prin urmare, această abordare necesită o diplomație și o voință politică mai ample, precum și finanțare pentru a susține costurile operaționale ridicate ale menținerii a mii de soldați pe teren.
Alternativ, o opțiune mai sigură ar fi o forță de antrenament care ocupă poziții cheie în vestul Ucrainei. Similar misiunilor de antrenament anterioare invaziei din 2022, această forță ar ajuta la antrenarea noilor brigăzi ucrainene și a sediilor centrale ale corpurilor de armată, eliberând unitățile de luptă pentru a ocupa poziții de-a lungul liniei frontului.
Rusia își asumă în continuare riscuri mai mari dacă atacă, dar forțele multinaționale joacă un rol mai degrabă de sprijin, creând în același timp o rezervă strategică”, mai scrie Benjamin Jensen.
„Marea Neagră rămâne un punct strategic de conflict”
Termenii de armistițiu trebuie să includă garanții pentru mai multe domenii. Războiul modern nu se desfășoară doar între armate opuse. Acesta implică bătălii aeriene, navale, spațiale și cibernetice.
„În aer, va fi nevoie de o monitorizare extinsă și, eventual, de o misiune de poliție aeriană. Rusia nu atacă doar de-a lungul liniei frontului. Folosește atacuri aeriene și cu rachete de la distanță lungă, precum și lovituri cu putere de foc pentru a desfășura o strategie de pedepsire coercitivă care vizează voința poporului ucrainean.
Aceasta înseamnă că încălcările armistițiului vor implica probabil mai multe salve în masă cu drone decât atacuri de tancuri într-o zonă demilitarizată. Negarea acestei opțiuni și, prin urmare, stabilirea condițiilor pentru negocierile de pace va necesita consolidarea apărării aeriene și antirachetă integrate a Ucrainei .
- Orice monitorizare a armistițiului va trebui să se extindă și la mare.
- Marea Neagră rămâne un punct strategic de conflict.
- Asigurarea unor coridoare maritime sigure pentru porturile Ucrainei, prevenirea escaladărilor navale și monitorizarea zonelor maritime sunt esențiale.
În cele din urmă, un armistițiu modern nu poate ignora domeniile digitale sau orbitale. Celelalte state vor trebui să contribuie la securizarea comunicațiilor, la protejarea infrastructurii critice de atacurile cibernetice și la protejarea sistemelor satelitare pentru a păstra integritatea comenzii și controlului în timpul negocierilor de pace”, explică Jensen.
„Statele europene vor trebui să facă investiții mai mari în baza lor industrială de apărare”
Orice armistițiu, mai scrie Benjamin Jensen, va fi o fereastră pentru Putin, pentru a-și reînarma și repoziționa forțele. Aceasta înseamnă că asigurarea timpului și a spațiului pentru negocierile de pace trebuie să fie însoțită de un amestec de diplomație și strategii economice care să impună costuri Moscovei.
„În primul rând, comunitatea internațională va trebui să ia măsuri mai deliberate pentru a interzice importurile de produse electronice pe care Rusia le folosește pentru a-și alimenta mașina de război.
În al doilea rând, este nevoie de o scară variabilă de sancțiuni preaprobate asupra petrolului și gazelor rusești, legate de anumite condiții. Acest set de instrumente de constrângere economică ar trebui să includă sancțiuni secundare , precum și măsuri care vizează contrabanda rusească .
În cele din urmă, statele europene vor trebui să facă investiții mai mari în baza lor industrială de apărare, inclusiv extinderea acordurilor de cooperare cu Ucraina. Nimic nu descurajează mai bine viitoarele agresiuni rusești decât faptul că adversarii tăi pot purta un război prelungit.
Aceasta ar trebui să includă accelerarea programelor precum Acțiunea de Securitate pentru Europa (SAFE) în valoare de 150 de miliarde de euro , care utilizează împrumuturi pentru a extinde baza industrială de apărare europeană. Garanția acestor împrumuturi cu active rusești înghețate trimite un semnal puternic de descurajare atât Moscovei, cât și viitorilor agresori autoritari”, continuă Benjamin Jensen.
„Părțile trebuie să obțină un acord privind o arhitectură integrată de monitorizare”
Primul pas, consideră Jnsen, este elaborarea unui „cadru de negociere cuprinzător care să depășească limitele teritoriale pentru a include prevederi explicite privind securitatea maritimă, controlul spațiului aerian, apărarea cibernetică și comunicațiile spațiale, închizând, în esență, lacunele exploatate de Rusia de-a lungul timpului”.
„Odată ce domeniul de aplicare este stabilit, părțile trebuie să obțină un acord privind o arhitectură integrată de monitorizare, care să combine sateliți, sisteme de aeronave fără pilot, senzori terestre și platforme de partajare a datelor în timp real, operate de un organism internațional de încredere, cu autoritatea de a investiga și raporta încălcările.
Pentru a da acordului consecvență, negociatorii ar trebui să definească sancțiuni clare și automate care ar intra în vigoare imediat dacă Rusia încalcă încetarea focului, asigurându-se că orice încălcare are costuri previzibile și în creștere.
În cele din urmă, chiar și în condiții de armistițiu, statele NATO și occidentale trebuie să își mențină angajamentele solide față de capacitatea de apărare a Ucrainei prin instruire, echipare și asigurarea interoperabilității între forțele aliate, astfel încât Moscova să înțeleagă că o nouă agresiune va întâmpina o rezistență imediată și credibilă”, încheie Benjamin Jensen analiza publicată de CSIS.
Foto main – Profimedia Images
RECOMANDAREA AUTORULUI: