Prima pagină » Știri externe » Reacțiile liderilor EUROPENI după întâlnirea Trump-Putin: Discuțiile nu au pus în valoare interesele Ucrainei

Reacțiile liderilor EUROPENI după întâlnirea Trump-Putin: Discuțiile nu au pus în valoare interesele Ucrainei

Reacțiile liderilor EUROPENI după întâlnirea Trump-Putin: Discuțiile nu au pus în valoare interesele Ucrainei
14:35

Declarația comună a liderilor europeni

Sursa: MediafaxFoto

Potrivit unui comunicat oficial emis de Consiliul European, declarația comună a fost semnată de:

  • președintele francez Emmanuel Macron,
  • premierul italian Giorgia Meloni,
  • prim-ministrul britanic Keir Starmer,
  • președintele finlandez Alexander Stubb,
  • premierul polonez Donald Tusk,
  • președintele Consiliului European António Costa
  • președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Partenerii Ucrainei au solicitat încheierea imediată a războiului și garanții de securitate adecvate din partea rușilor.

„Salutăm eforturile președintelui Trump de a opri masacrele din Ucraina, de a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei și de a realiza o pace dreaptă și durabilă.

După cum a spus președintele Trump, nu există acord până nu există un acord. Următorul pas acum trebuie să fie discuții suplimentare, inclusiv cu președintele Zelenski, pe care îl va întâlni curând.

De asemenea, suntem pregătiți să colaborăm cu președintele Trump și cu președintele Zelenski în vederea unui summit trilateral cu sprijin european.

Suntem clari în ceea ce privește faptul că Ucraina trebuie să aibă garanții de securitate de neclintit pentru a-și apăra eficient suveranitatea și integritatea teritorială. Salutăm declarația președintelui Trump conform căreia SUA sunt pregătite să ofere garanții de securitate.
Coaliția Voluntarilor este pregătită să joace un rol activ. Nu ar trebui impuse limitări forțelor armate ale Ucrainei sau cooperării acesteia cu țări terțe. Rusia nu poate avea drept de veto la aderarea Ucrainei la UE și NATO.

Ucraina va trebui să ia decizii cu privire la teritoriul său. Frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță.

Sprijinul nostru pentru Ucraina va continua. Suntem hotărâți să facem mai mult pentru a menține Ucraina puternică, pentru a pune capăt luptelor și a obține o pace dreaptă și durabilă.

Atâta timp cât masacrele din Ucraina continuă, suntem pregătiți să menținem presiunea asupra Rusiei. Vom continua să consolidăm sancțiunile și măsurile economice mai ample pentru a pune presiune asupra economiei de război a Rusiei până când va exista o pace dreaptă și durabilă.

Kievul se poate baza pe solidaritatea noastră neclintită. În tot acest timp lucrăm pentru o pace care să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei și Europei”, transmit semnatarii declarației.

13:52

Prima reacție de la București / Oana Țoiu: „România este şi va continua să fie parte activă a acestui efort comun pentru pace”

„Dialogul din Alaska a fost un prim pas spre deblocarea negocierilor şi salutăm invitația președintelui Trump pentru o întrevedere cu președintele Zelenski la Washington. Noile evoluții ale dialogului internațional privind pacea în Ucraina sunt pozitive şi implicarea SUA, împreună cu perspectiva şi acțiunile europene, pot fi decisive pentru obținerea şi mai ales menținerea păcii”, transmite ministrul de Externe al României, Oana Țoiu, arată Gândul.

13:05

Reacția Ungariei: Lumea este un loc mai sigur după întâlnirea Trump-Putin

Sursa: Profimedia

Ungaria a evaluat pozitiv rezultatul întâlnirii la nivel înalt dintre liderii Donald Trump și Vladimir Putin.

„Ani de zile am urmărit cum cele două mari puteri nucleare își destructurează cooperarea și transmit mesaje neprietenoase. Acest lucru a luat sfârșit. Astăzi, lumea este un loc mai sigur decât a fost ieri”, transmite premierul ungar, Viktor Orban, potrivit Reuters.

La rândul său ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a salutat efortul depus de cei doi președinți pentru a dezbate problemele din relațiile bilaterale.

„Lumea este un loc mai sigur atunci când există dialog între SUA și Rusia la cel mai înalt nivel. Felicitări ambilor președinți pentru că au făcut posibil acest summit.

Astăzi s-a confirmat încă o dată: războiul din Ucraina nu se va rezolva pe câmpul de luptă, ci la masa negocierilor. Pacea poate fi obținută doar prin negocieri, dialog și menținerea deschisă a canalelor diplomatice.

Ungaria a susținut acest lucru timp de 3,5 ani, spre deosebire de Bruxelles și politicienii europeni pro-război”, susține Szijjarto pe X.

12:14

Ministrul Apărării din Republica Cehă: Putin nu caută pacea

sursa: Profimedia

Ministrul Apărării din Republica Cehă, Jana Cernochova, a transmis un mesaj prin intermediul platformei X, prin care arată că întâlnirea Trump-Putin nu a adus vreun progres semnificativ pentru încheierea războiului din Ucraina, relatează Reuters.

„Întâlnirea Trump-Putin din Alaska nu a adus niciun progres fundamental pentru încheierea războiului din Ucraina, dar a confirmat că Putin nu caută pacea, ci o oportunitate de a slăbi unitatea Occidentului și de a-și răspândi propaganda.

Kremlinul încearcă să prelungească conflictul pentru a atinge maximumul obiectivelor sale în ceea ce privește expansiunea rusească. Indiferent de victimele umane și de devastarea orașelor ucrainene.

Întâlnirea a fost totuși importantă, printre altele, pentru că dezvăluie adevăratele motive și mentalitatea lui Vladimir Putin.

Pentru noi, este necesar să menținem coeziunea Occidentului și să sprijinim Ucraina, astfel încât orice acord privind încetarea focului sau pacea să nu se bazeze doar pe notițe rusești. Acest lucru este vital pentru interesele noastre”, notează Cernochova.

11:51

Reacția Norvegiei: Putin nu a spus nimic nou la întrevederea cu Trump

sursa: Profimedia

Ministrul de Externe al Norvegiei, Espen Barth Eide, susține că Vladimir Putin nu a venit cu nimic nou la întâlnirea cu Trump din Alaska.

„Președintele Putin al Rusiei a reiterat argumente cunoscute, cum ar fi sublinierea așa-numitelor cauze profunde ale războiului, care justifică invazia barbară a Ucrainei. Punctul nostru de vedere este clar: important este să punem presiune pe Rusia și chiar să o intensificăm, pentru a semnala faptul că trebuie să plătească prețul intervenției.

Trebuie să ascultăm dorințele și nevoile Ucrainei. Știm că principala motivație a președintelui Putin este divizarea europei și Statelor Unite.

Împreună cu toți aliații noștri, trebuie să facem tot ce putem pentru a evita acest lucru. Sunt optimist în această privință, dar trebuie să fim clari.

Nu cred că va avea vreun efect pe câmpul de luptă în acest moment (discuția Trump-Putin). Au apărut prea puține informații concrete și nu vedem nicio mișcare din partea Rusiei”, transmite Espen Barth Eide, potrivit Reuters.

11:00

Zelenski dezvăluie ce a vorbit cu Trump la telefon

Sursa FOTO: Profimedia

Președintele Ucrainei, Voldomir Zelenski, prezintă ce a discutat cu omologul său american, Donald Trump, în cadrul apelului telefonic inițiat de liderul de la Casa Albă după summitul cu Vladimir Putin organizat în Alaska.

„Am avut o conversație lungă și importantă cu președintele Statelor Unite. Această convorbire a durat mai mult de o oră și jumătate, înainte de a invita liderii europeni să ni se alăture.

Ucraina își reafirmă disponibilitatea de a depune eforturi maxime pentru a realiza pacea. Președintele Trump m-a informat în legătură cu principalele puncte ale discuției cu liderul rus.

Autoritatea Statelor Unite este importantă ca impact în evoluția negocierilor.

Susținem propunerea președintelui Trump pentru o întâlnire trilaterală între Ucraina, SUA și Rusia. Ucraina subliniază că problemele cheie pot fi discutate la nivel de lideri, iar un format trilateral este potrivit pentru acest lucru.

Luni, mă voi întâlni cu președintele Trump la Washington, D.C., pentru a discuta toate detaliile privind încetarea masacrelor și a războiului. Sunt recunoscător pentru invitație.

Este important ca europenii să fie implicați în fiecare etapă pentru a putea asigura garanții de securitate fiabile împreună cu SUA. De asemenea, am discutat despre semnalele pozitive din partea părții americane cu privire la participarea la garantarea securității Ucrainei. Continuăm să ne coordonăm pozițiile cu toți partenerii. Le mulțumesc tuturor celor care ajută”, a transmis Zelenski pe X.

10:44

Trump inițiază discuțiile cu liderii europeni și Zelenski

Președintele american Donald Trump a vorbit cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, după întâlnirea cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, în Alaska, arată Gândul.

Trump a vorbit cu Zelenski la bordul Air Force One, în drum spre Casa Albă, iar acum este angajat în discuții cu liderii NATO.

„Președintele Trump a avut o convorbire lungă cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul zborului spre Washington DC”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Comisiei Europene, Arianna Podesta, Trump a inițiat discuții cu:

  • cancelarul german Friedrich Merz,
  • președintele francez Emmanuel Macron,
  • prim-ministrul britanic Keir Starmer,
  • președintele finlandez Alexander Stubb,
  • președintele polonez Karol Nawrocki,
  • președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,
  • secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Nu se cunosc foarte multe detalii despre natura conversațiilor purtate, arată AP.

09:22

Ministrul lituanian al Apărării, despre întâlnirea Trump-Putin: Manipulare și amenințări voalate

sursa: Profimedia

Într-o postare publicată pe X, ministrul lituanian al Apărării, Dovile Sakaliene , a lăudat efortul diplomatic întreprins de președintele american Donald Trump, însă a criticat mesajul transmis de omologul rus, Vladimir Putin, notează CNN.

„Nu va exista o înțelegere până când va fi una, declară Trump. O afirmație corectă.

Ne așteptăm ca Ucraina și Europa să nu încerce să saboteze discuțiile, susține Putin, care escaladează tensiunile, manipulează și lansează amenințări voalate.

Un criminal de război, dependent de otrăvirea cu substanțe radioactive a criticilor săi, se adresează președintelui american: Mă bucur foarte mult să te văd sănătos și în viață.

Rusia continuă să bombardeze civilii din Ucraina”, transmite Sakaliene.

08:32

Ministrul ceh de Externe: Problema este imperialismul rus, nu dorința Ucrainei de a trăi liber

sursa: Profimedia

Ministrul ceh de Externe, Jan Lipavsky, l-a criticat dur pe liderul de la Kremlin după summitul susținut în compania omologului american, Donald Trump.

„De la Putin, am auzit aceleași nonsensuri propagandistice pe care le promovează la televiziunea sa de stat atunci când vorbește despre originea conflictului. Problema este imperialismul rus, nu dorința Ucrainei de a trăi liber.

Salut intenția președintelui Trump de a opri războiul. Aștept cu interes rezultatele negocierilor de astăzi, despre care președintele american a promis că le va prezenta aliaților europeni și Kievului.

Dacă Putin ar fi fost serios în privința negocierilor de pace, nu ar fi atacat Ucraina în ziua întâlnirii din Anchorage”, conchide Lipavsky, potrivit Politico.

07:41

Germanii analizează prudent întâlnirea Trump-Putin

sursa: Profimedia

Guvernul german adoptă o abordare prudentă după summitul dintre preşedintele american Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, în Alaska, relatează Tagesschau.

„Cancelarul Friedrich Merz este la curent cu evoluţiile summitului din Anchorage. Partea germană menține poziția transmisă anterior: orice negociere trebuie să înceapă cu un armistițiu și cu Ucraina invitată la masa tratativelor”, transmite Executivul german, prin intermediul unui purtător de cuvânt.

Trump şi Putin au oferit puţine detalii despre subiectul principal al summitului, războiul din Ucraina, iar în cursul unei scurte conferinţe de presă la Anchorage nu s-a menţionat un posibil armistiţiu.

Aliații europeni ai Ucrainei și Statelor Unite au reacționat mixt în urma discuțiilor purtate de președinții Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska, pe tema războiului ruso-ucrainean.

Președintele american Donald Trump a ținut să susțină în fața presei, la finalul întâlnirii cu omologul său rus, Vladimir Putin, că discuțiile au fost productive și reprezintă un pas important în obținerea unui acord de pace în Ucraina, însă nu a detaliat și cum se va realiza acest lucru. În continuare, Trump se va consulta cu aliații NATO și președintele ucrainean Voldomir Zelenski pe această chestiune.

Putin îl așteaptă pe Trump la Moscova să continue discuțiile, însă liderii europeni nu s-au arătat foarte încântați de retorica manifestată de Kremlin la summit.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Putin salută întâlnirea „CONSTRUCTIVĂ” cu Trump /O „soluție durabilă” în Ucraina trebuie să țină cont de „preocupările legitime” ale Rusiei

Moscova anunță că atmosfera este „EXCELENTĂ” după încheierea întâlnirii președinților Putin și Trump

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 12.500 de români sunt continuare fără energie. Bogdan Ivan: „Continuăm intervențiile până la ultima reconectare”
Digi24
VIDEO Atacurile convenționale sunt istorie: Trump a folosit în Venezuela, pentru prima dată, o tactică utilizată și de Putin în Ucraina
Cancan.ro
Michael Schumacher a murit la 75 de ani. Vestea a fost confirmată de fiica lui
Prosport.ro
Corina Caragea arată fabulos la 43 de ani! Prezentatoarea PRO TV, apariție spectaculoasă
Adevarul
Pace cu orice preț? Ce spun experții despre dorința românilor de a avea relații mai bune cu Rusia
Mediafax
Ce a primit președintele Nicușor Dan de la Moș Crăciun și cum a petrecut de Revelion
Click
Orașul din Europa care a fost invadat de români. 8 din 10 turiști sunt din țara noastră: „E scris în limba română peste tot”
Digi24
Cum au întrerupt teroriștii alimentarea cu energie electrică a Berlinului. Cine este Vulkangruppe și cum ar putea influența el Moscova
Cancan.ro
Georgiana Lobonț s-a pozat în costum de baie și fanii ei au încremenit când au văzut cum arată: 'Iartă-mă că întreb. Ești vie?'
Ce se întâmplă doctore
Soția lui Gabi Enache atrage toate privirile: „Vin bărbați și se uită așa la mine, dar el acceptă situația”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Mercedes-Benz mută producția unui model important din Germania în Ungaria
Descopera.ro
O planetă ciudată plutește prin galaxie! Ce se știe deocamdată?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Vânătorul către Scufiţa Roşie: - Pentru că îmi place de tine, o să-ți îndeplinesc trei dorințe!
Descopera.ro
Cea mai frumoasă călătorie cu trenul din lume costă doar 15 euro