Petrișor Peiu: „Adevărul despre întâlnirea dintre George Simion și James E Trainor, fost comisar al Comisiei Electorale Federale din SUA”
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a venit cu o serie de explicații legate de întâlnirea dintre George Simion și James E Trainor, fost comisar al Comisiei Electorale Federale din SUA.
Întrevederea a fost organizată pe ultima sută de metri, susține Peiu.
„Greu de crezut ca putea influența o decizie luata cu trei săptămâni înainte”
„Adevărul despre întâlnirea dintre George Simion și James E Trainor, fost comisar al Comisiei Electorale Federale din SUA.
Trainor a venit în România însoțit de Dragoș Sprânceană. El a avut pe 3 mai 2025 (sâmbătă înainte de turul I al alegerilor prezidențiale) întâlnirile pe care i le programase Sprânceană, adică cu Ciolacu (atunci premier) și cu Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare.
Spre seară, probabil realizând ca ar fi penibil să întocmească un raport fără să discute și cu opoziția, Dragoș Sprânceană cere brusc o întrevedere cu George Simion. Îmi aduc aminte că am insistat ca întâlnirea să nu aibă loc, pentru că era cel puțin nepoliticos să ceri o întâlnire cu liderul opoziției cu o jumătate de oră înainte. Dar George Simion a acceptat să îl întâlnească pe Trainor și, având în vedere ora înaintată (se făcuse 22:30) l-a invitat pe acesta la masă la un restaurant, unde se afla cu alți doi conservatori americani.
După cum se vede din fotografia făcută atunci, pe masă era doar… apă. La finalul întâlnirii, ora 0:14, Dragoș Sprânceană mi-a trimis un mesaj: «Meeting was good. Historical day tomorrow. Go vote».
Cât privește acuzațiile privind influențarea de către George Simion a deciziei SUA de scoatere a României din programul Visa Waiver, iată datele și faptele ușor vetificabile: SUA au decis să scoată România din programul Visa Waiver pe 25 martie 2025, iar George Simion a fost în SUA pe 17-18 aprilie 2025. Indiferent cu cine ar fi vorbit, greu de crezut ca putea influența o decizie luata cu trei săptămâni înainte”, a notat Petrișor Peiu pe Facebook.
Autorul recomandă:
- George Simion: „Prima Casă ar trebui scutită integral de la plata impozitului”
- George Simion, prima reacţie în cazul Raportului American privind anularea alegerilor din Romania şi “ingerinţa UE”. „Cerem alegeri anticipate”
- Simion: Raportul Comisiei Juridice din Congresul Statelor Unite vorbește despre lipsa de democrație din România. Dacă sunteți nemulțumiți: vorbiți pe 12, ora 12
- Mesajul lui Simion către antreprenorii români: „Trebuie să avem Ministerul de Externe și de Comerț Exterior”
- Liderul senatorilor AUR îl acuză pe Bolojan că a prezentat date false despre deficit. „Guvernul vinde românilor o falsă stabilitate economică”
Sursă foto: Mediafax Foto; Facebook Petrișor Peiu