Probleme în tabăra #Rezist din Justiție. 3 “eroi” din vitrina Recorder s-au încăierat. „Eroina” Raluca Moroșanu s-a plâns că „eroina” Panioglu a făcut-o „analfabetă”. Între ele, un judecător bătut: “asta înseamnă că trebuie să-mi dai cu dosarul in cap?!” Gândul publică documentele
În decembrie 2025, puse în „vitrina Recorder” pentru publicul larg, judecătoarea Raluca Moroșanu și fostele judecătoare Daniela Panioglu și Andrea Annamaria Chiș – par, pentru un ochi neavizat, că nu au nicio legătură. Însă majoritatea personajelor care apar în prezent în scandalul din Justiție se cunosc bine între ele. Unii dintre judecători au fost colegi, alții șefi, deseori au fost și pe poziții diferite, dacă nu implicați chiar în aceleași scandaluri răsunătoare.
Un moment aparte îl constituie însă incidentul din 2016, când Daniela Panioglu, acum prezentată publicului drept o „eroină” care acuză „corupția din Justiție”, sancționată pe nedrept, și-a lovit colegul de complet. Pe judecătorul Curții de Apel, Florin Purigiu. I-a aruncat cu un dosar în cap, certându-se pe redactarea minutelor pe care Panioglu le ținea sub control. Raluca Moroșanu, cealaltă „eroină” a Recorder i-a luat apărarea la acea vreme judecătorului bătut, susținând în fața CSM că și ea a fost făcută de Panioglu „analfabetă”, tot din cauza minutelor.
Judecătoarea Chiș, o altă „eroină” din filmul Recorder, a votat pentru sancționarea „eroinei” Panioglu, dar – potrivit deciziei ÎCCJ – susținea că judecătorul bătut nu trebuia să o înregistreze pe Panioglu.
Judecătorul a informat atunci și pe președinta secției penale, Elena Costache, actuala șefă a CSM, dar și conducerea instanței cu privire la incident, iar, la un moment dat, totul a ajuns să fie analizat în CSM, în ședința Secției pentru judecători în materie disciplinară.
De unde a plecat totul? Cearta pe redactarea minutelor: „Doamna Panioglu a luat un dosar de pe masă și l-a lovit pe judecătorul Florin Purigiu în zona capului”
Prezentare Recorder
„Domnul judecător a mai arătat că în jurul orei 20.45, a mers in biroul doamnei judecător Panioglu Daniela și i-a comunicat că este ultima oară când vor mai proceda ca până atunci, urmând ca, pe viitor, fiecare judecător din complet să redacteze minutele pentru dosarele ce-i revin spre redactare. Domnul judecător Purigiu Florin a menționat și că i-a explicat colegei sale că nu este normal să stea degeaba, când putea să redacteze o parte din minută și astfel completul să termine mai repede redactarea minutelor.
A mai arătat că doamna judecător Panioglu Daniela a afirmat că nu va semna niciodată mizeriile de minute ale altora, acesta replicându-i că nici el nu va mai semna minutele și se va adresa colegiului pentru a nu mai intra împreună în ședința de judecată Domnul judecător Purigiu Florin a menționat că i-a atras atenția colegei sale că nu poate lua hotărârile de una singură, că are masuri diferite pentru dosarele de pe rol și că a insistat prea mult pe soluția dintr-un dosar, căutând să-i impună părerea cu stăruințe excesive.
Domnul judecător Purigiu Florin a precizat că doamna judecător Panioglu s-a simțit foarte jignită de aceste acuzații si a început să țipe, să-i impute că a acuzat-o că are un interes in dosar, nelimitându-se însă la aceste manifestări ci, la un moment dat, luând un dosar de pe masă, a aruncat cu acesta spre el și, întrucât s-a ferit, a fost doar atins in zona capului”.
Judecătorul bătut a înregistrat-o apoi pe Panioglu: „Asta înseamnă că trebuie să-mi dai cu dosarul in cap?/ Da, pentru că m-ai scos din sărite”
Prezentare Recorder
Hotărârea CSM
După ce a fost lovit, judecătorul Purigiu a și înregistrat-o pe Daniela Panioglu:
„De asemenea, a mai menționat că a plecat din biroul pârâtei, iar, dupa un timp, a revenit pentru a finaliza activitatea ulterioară dezbaterilor, timp in care a înregistrat discuțiile pe care le-a purtat cu pârâta. (..)
Mai mult, din înregistrarea efectuată de domnul judecător Purigiu Florin, ulterior acestui incident, rezulta ca doamna Panioglu Daniela a recunoscut implicit că a aruncat cu dosarul în cap colegului de complet, relevant in acest sens fiind următorul dialog (transcrierea de la filele 146-147 vol.I):
„Judecator 2: Ok, și asta înseamnă că trebuie să-mi dai cu dosarul in cap?
Judecător 1: Da, pentru că m-ai scos din sărite. Eu sunt în ședință de azi dimineață.
Judecător 2: Deci așa…
Judecător 1: Am stat 5 ore.
Judecător 2: Așa se comportă un judecător?
Judecător 1: Așa se comportă un judecător…, întâi să mă lași și după aia….
Judecător 2: Ți-am zis eu ceva?”
Hotărâră CSM, publicată în premieră de portalul luju la acea vreme, arată că după scandal, judecătorul Florin Purigiu s-a adresat Colegiului de Conducere al Curții de Apel București și a solicitat sesizarea Inspecției Judiciare în acest caz, dar și ieșirea din completul din care făcea echipă cu Daniela Panioglu.
„Eroina” Panioglu a făcut-o pe „eroina” Moroșanu „analfabetă”. Certurile au continuat ani buni în instanță
Prezentare Recorder
Hotararea nr. 8J/6.04.2017 a Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
Hotararea nr. 8J/6.04.2017 a Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
În verificările făcute de Inspecția Judiciară și CSM, sunt audiați mai mulți „martori” ai scandalului din interiorul Curții de Apel București. Unul dintre ei este chiar judecătoarea Raluca Moroșanu. În fața colegilor, și Moroșanu s-a plâns de Daniela Paniolgu: o făcuse „analfabetă”.
„În același sens este și declarația doamnei judecător Raluca Moroșanu, care a arătat că a refuzat să mai intre în complet cu pârâta întrucât aceasta obișnuia să redacteze minutele, spunând că doar ea le redactează corect din punct de vedere gramatical, având o atitudine de dispreț nu numai față de colegi, cât și față de inculpați și avocați.
Cu titlu de exemplu, a arătat că a existat o împrejurare în care doamna judecător Daniela Panioglu a făcut-o analfabetă, întrucât nu i-a plăcut ce a scris într-o minută sau hotărâre. Doamna judecător Raluca Moroșanu a mai arătat că pârâta procedează în același mod și în prezent, precizând că a intrat de curând cu doamna judecător Daniela Panioglu în soluționarea unei cereri de recuzare, ocazie cu care aceasta i-a transmis, prin grefierul de ședință, că doar dumneaei poate să redacteze minuta (…) ”, se arată în decizia CSM.
„Eroina” Andrea Chiș a fost de acord cu sancționarea „eroinei” Panioglu, dar n-a fost de acord cu înregistrarea făcută de judecătorul bătut
Prezentare Recorder
La acel moment, Daniela Panioglu a fost suspendată de CSM, dar a contestat decizia la ÎCCJ. La ÎCCJ s-a reluat scandalul, Panioglu cerând audierea judecătorului bătut, Florin Purigiu, despre care susținea că a înregistrat-o cu telefonul mobil în timpul deliberării, dar și supunerea acestuia la un test poligraf, neprevăzut de Codul de Procedură Penală.
În hotărârea ÎCCJ din 2017 este prezentată și poziția judecătoarei Andrea Annamaria Chiș, și ea în CSM la acea vreme, astăzi, „eroină” Recorder.
În considerentele Înaltei Curți scrie că „nu se poate reține existența unor motive contradictorii între opinia separată a judecătoarei Andrea Annamaria Chiș, în sensul admiterii nulității absolute a probei – constând în înregistrarea audio realizată de judecătorul Florin Purigiu și faptul că judecătoarea Chiș a pronunțat hotărârea 8J din 6 aprilie 2017, prin care s-a dispus sancționarea pârâtei”.
Cert este că la acea vreme, ÎCCJ a respins recursul făcut de Panioglu împotriva CSM. Fostul președinte ÎCCJ, Iulia Cristina Tarcea, șefă de complet la acea vreme, a sancționat-o pe Panioglu cu diminuarea de 20% a indemnizației de încadrare brute lunare, timp de 3 luni.
Chiar și după acea sancțiune, scandalul Panioglu a continuat timp de mulți ani. Judecătoarea Daniela Panioglu a mai fost sancționată ulterior, a scăpat, s-a întors la Curtea de Apel ca judecător de civil, ulterior s-a pensionat și a devenit „eroină” a unui film.
Gândul a publicat zilele trecute înregistrări din mai multe ședințe de judecată în care judecătoarea Panioglu, cea care acuza „corupția din Justiție”, după ce a fost de mai multe ori sancționată, oripila și avocații: „Doamnă judecător aveți o atitudine de a țipa la întreaga sală de când am venit în acest…Nu se poate așa ceva!”
RECOMANDAREA AUTORULUI