Prima pagină » Actualitate » RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 642. Arabia Saudită, negocieri cu Iranul pentru un armistițiu

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 642. Arabia Saudită, negocieri cu Iranul pentru un armistițiu

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 642. Arabia Saudită, negocieri cu Iranul pentru un armistițiu

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a avut o întrevedere cu prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, a anunțat diplomația saudită, la două săptămâni după armistițiul dintre Iran și Israel.

„Mohammed bin Salman a reafirmat poziția Regatului în favoarea dialogului și recurgerii la mijloacele diplomatice ca unică modalitate de soluționare a diferendelor”, a indicat Riadul pe X, postând o fotografie a întâlnirii.

Tensiuni vechi între Riad și Teheran

La rândul său, ministrul iranian „a salutat eforturile depuse de prințul moștenitor pentru a consolida securitatea și stabilitatea în regiune” și a exprimat „recunoștința față de regat pentru poziția sa de condamnare a agresiunii israeliene”, potrivit Riadului.

Iranul, cu majoritate șiită, și Arabia Saudită, cu majoritate sunită, au fost mult timp la cuțite, opunându-se pe numeroase probleme din Orientul Mijlociu, de la Siria la Yemen.

Cele două puteri regionale și-au întrerupt chiar relațiile diplomatice timp de șapte ani înainte de a le restabili în 2023, grație unei apropieri mediate sub auspiciile Chinei, ca parte a unei politici de conciliere adoptată în ultimii ani de Mohammed bin Salman, care conduce un vast plan de reformă a regatului.

În iunie, Arabia Saudită a condamnat atacurile israeliene mortale împotriva Iranului, numindu-le „agresiune și încălcări flagrante ale dreptului internațional”.

De asemenea, MBS și-a exprimat „marea sa îngrijorare” după atacurile americane împotriva unor instalații nucleare-cheie ale Iranului.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O lucrare a lui Picasso a fost găsită la 8 ani după ce a fost furată