Prima pagină » Actualitate » Rusia a declarat „persona non grata” doi diplomați români la Moscova. MAE: Măsura, „neîntemeiată în raport cu prevederile Convenției de la Viena”

Rusia a declarat „persona non grata” doi diplomați români la Moscova. MAE: Măsura, „neîntemeiată în raport cu prevederile Convenției de la Viena”

Rusia a declarat „persona non grata” doi diplomați români la Moscova. MAE: Măsura, „neîntemeiată în raport cu prevederile Convenției de la Viena”

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că însărcinatul cu afaceri a.i. al României la Moscova a fost convocat miercuri la MAE rus, așa cum a anunțat anterior diplomația rusă. În cadrul întrevederii, partea rusă a informat cu privire la decizia autorităților ruse de a declara drept „persona non grata” (persoane indezirabile, lat.) doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova.

În comunicatul publicat miercuri, MAE rus a transmis că însărcinată cu afaceri al României în Federația Rusă, Liliana Burda, a fost chemată la Departamentul de Protocol de Stat al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, unde i s-a înmânat o notă de la Minister prin care i-a fost declarată pe atașat pentru probleme de apărare la misiunea diplomatică a României la Moscova și pe adjunctul acestuia „persona non grata”.

Această măsură este un răspuns la decizia anterior nemotivată a părții române de a-i declara „persona non grata” pe atașatul militar la Ambasada Rusiei la București și pe asistentul său, arată MAE rus în comunicatul de presă.

„Această măsură a părții ruse, neîntemeiată în raport cu prevederile Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, survine ca răspuns la decizia adoptată de către autoritățile române, la 5 martie 2025, privind declararea ca persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia”, replicat MAE.

Aceste elemente au fost comunicate părții ruse pe 5 martie 2025, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Emil Hurezeanu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federației Ruse la București, arăta MAE la acea dată.

MAE reamintește că decizia autorităților române a avut în vedere desfășurarea de către diplomații ruși respectivi de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.

De ce fuseseră expulzați diplomații ruși

Cei doi diplomați erau Victor Makovskiy și de Evgheni Ignatiev, cel din urmă personaj apare și în dosarul Parchetului ce îl vizează pe Călin Georgescu.

Interceptările telefonice din dosarul Parchetului arată că Marian Motocu, un apropiat al lui Călin Georgescu, a contactat Ambasada Rusiei la București, solicitând să vorbească cu colonelul Evgheni Ignatiev, adjunctul atașatului militar. (citește mai multe AICI).

Însărcinatul cu afaceri al Federației Ruse în România, Elena Kopnina, confirmase atunci pentru TASS că a fost convocată la Ministerul Afacerilor Externe, unde i s-a înmânat o notă oficială privind expulzarea celor doi diplomați.

„Partea rusă consideră acest pas nerezonabil și neprietenos și își rezervă dreptul de a riposta”, a declarat atunci Elena Kopnina.

Expulzarea diplomaților ruși de la București survine la doar o zi după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a susținut că Ursula von der Leyen ar fi intervenit pentru anularea alegerilor prezidențiale din România și ar fi cerut excluderea lui Călin Georgescu din cursa electorală.

Conform Articolul 9 din Convenție de la Viena,

  1. Statul acreditar poate oricând, şi fără a trebui sa motiveze hotărârea, sa informeze statul acreditant ca şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata sau ca orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. În acest caz, statul acreditant va rechema persoana în cauza sau va pune capăt funcţiilor sale în cadrul misiunii, după caz. O persoana poate fi declarata non grata sau inacceptabila înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar.
  2. Dacă statul acreditant refuza să execute sau nu executa într-un termen rezonabil obligaţiile care îi incumba conform paragrafului 1 al prezentului articol, statul acreditar poate refuza sa recunoască persoanei în cauza calitatea de membru al misiunii.

Sursa foto: MAE

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, după ACUZAȚIILE serviciilor secrete ruse: „Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu”

Reacții în lanț din partea României. MAE: „Afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt „ridicole şi complet neavenite”

Recomandarea video

Mediafax
Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit pe 7 ianuarie: viața Înaintemergătorului, cum L-a recunoscut pe Hristos și ce înseamnă această zi
Digi24
VIDEO Atacurile convenționale sunt istorie: Trump a folosit în Venezuela, pentru prima dată, o tactică utilizată și de Putin în Ucraina
Cancan.ro
Michael Schumacher a murit la 75 de ani. Vestea a fost confirmată de fiica lui
Prosport.ro
Corina Caragea arată fabulos la 43 de ani! Prezentatoarea PRO TV, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Consultă cu branula în mână pacienți mai sănătoși ca ei”. Reforma gărzilor medicale, un subiect exploziv
Mediafax
La mulți ani Ionuț și Ionela! Mesaje de Sfântul Ioan 2026 pentru prieteni, familie și colegi
Click
Orașul din Europa care a fost invadat de români. 8 din 10 turiști sunt din țara noastră: „E scris în limba română peste tot”
Digi24
Cum au întrerupt teroriștii alimentarea cu energie electrică a Berlinului. Cine este Vulkangruppe și cum ar putea influența el Moscova
Cancan.ro
Georgiana Lobonț s-a pozat în costum de baie și fanii ei au încremenit când au văzut cum arată: 'Iartă-mă că întreb. Ești vie?'
Ce se întâmplă doctore
Soția lui Gabi Enache atrage toate privirile: „Vin bărbați și se uită așa la mine, dar el acceptă situația”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Mercedes-Benz mută producția unui model important din Germania în Ungaria
Descopera.ro
O planetă ciudată plutește prin galaxie! Ce se știe deocamdată?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Vânătorul către Scufiţa Roşie: - Pentru că îmi place de tine, o să-ți îndeplinesc trei dorințe!
Descopera.ro
Top 4 momente în care Inteligența Artificială a scăpat de sub control, de la chatboți controversați la experimente politice