Prima pagină » Actualitate » Șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, testat pozitiv la COVID-19

Șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, testat pozitiv la COVID-19

Șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, testat pozitiv la COVID-19

Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a fost testat joi, 26 noiembrie, pozitiv la infecția cu noul coronavirus, fără a prezenta simptomele bolii.

Au fost luate măsurile stabilite de protocolul aplicabil în această situație, generalul-locotenent Petrescu intrând în izolare într-un spațiu special destinat la sediul Ministerului Apărării Naționale (MApN), de unde își exercită în continuare atribuțiile funcționale.

Ministrul Apărării Naționale (MApN), Nicolae-Ionel Ciucă, a fost testat negativ în aceeași dată, însă, din motive de precauție, a intrat, de asemenea, în izolare la sediul MApN, urmând a fi retestat în 72 de ore.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, are COVID-19

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat joi seară pe Facebook, că are COVID-19. Adrian Oros a scris că testul pe care l-a efectuat de dimineață, pentru diagnosticarea COVID-19 a ieșit pozitiv.

M-am autoizolat la domiciliu și voi urma îndrumările medicilor. Daca starea de sănătate îmi va permite, voi continua munca de acasă si voi încerca sa fiu prezent online, acolo unde voi fi solicitat”, a scris ministrul pe Facebook.

Dan Barna s-a infectat cu COVID-19: „Respectați cu strictețe regulile de protecție”

Liderul USR, Dan Barna, a anunțat, într-o postare pe contul său de Facebook, că s-a infectat cu noul coronavirus. Dan Barna informează că se simte bine și îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile de protecție.

Am aflat în această după amiază că am contactat Covid-19. Rezultatul a venit în urma unui test pe care l-am făcut preventiv înaintea unui eveniment la care urma să particip zilele următoare.

Starea mea generală e bună și voi petrece următoarele zile în autoizolare. Voi continua să fiu prezent oriunde va fi nevoie de mine în măsura în care pot face acest lucru online.

Aveți grijă de voi și ai voștri și respectați cu strictețe regulile de protecție. Trecem și peste asta”, a scris Dan Barna pe rețeaua de socializare.

9.005 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Până astăzi, 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 323.514 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.005 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Recomandarea video

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?