Prima pagină » Actualitate » Senatul aprobă proiectul USR care interzice majorarea salariilor șefilor de companii cu datorii la stat. Camera Deputaților este for decizional

Senatul aprobă proiectul USR care interzice majorarea salariilor șefilor de companii cu datorii la stat. Camera Deputaților este for decizional

Luiza Dobrescu
Senatul aprobă proiectul USR care interzice majorarea salariilor șefilor de companii cu datorii la stat. Camera Deputaților este for decizional

USR a depus un proiect legislativ prin care sunt blocate majorarea salariilor managerilor companiilor cu datorii la stat. Propunerea a fost aprobată, luni, de Senat. 

Camera Deputaților, ca for decizional, urmează să decidă dacă textul propus de USR va deveni lege. Prin aceasta, ar urma să se interzică majorarea indemnizațiilor pentru conducerea companiilor de stat aflate pe pierdere sau cu datorii.

Inițiativa a fost adoptată cu 104 voturi pentru și 12 abțineri, iar operatorii economici unde statul sau autoritățile locale dețin majoritatea acțiunilor și care înregistrează restanțe fiscale nu vor mai putea majora remunerațiile fixe ale membrilor consiliilor de administrație, de supraveghere sau ale directorilor peste nivelul stabilit în ultimul buget aprobat.

„Prin această inițiativă se urmărește responsabilizarea managementului companiilor de stat și oprirea unor practici abuzive, prin care șefii beneficiază de bonusuri, în timp ce compania înregistrează pierderi și restanțe la plata taxelor și impozitelor”, se arată în comunicatul de presă emis de USR.

Actualul ministru de Externe, Oana Țoiu, este inițiatoarea proiectului și a declarat, referitor la acest aspect că „legea noastră aduce o regulă simplă: performanță înainte de privilegii”.

„Trebuie să restabilim încrederea în deciziile statului, iar acest lucru nu este posibil atunci când principalii datornici sunt companii unde statul este acționar majoritar. Odată cu adoptarea legii pe care am propus-o, conducerile companiilor de stat nu își vor mai putea mări salariile în timp ce au datorii la bugetul asigurărilor sociale, la sănătate sau alte impozite neplătite. Efectul nu este doar unul bugetar, ci și moral”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Dominic Fritz, după ce PAS a câștigat alegerile parlamentare din Moldova: „O palmă răsunătoare pentru Putin și prietenii lui de pe meleagurile noastre”

„Actorul” Miruță, mereu gata de filmare. Ministrul Economiei are mereu o lavalieră în piept și o cameră după el. Joacă în tot felul de scenete pentru rețelele sociale și pare preocupat mai degrabă de imagine decât de rezolvarea problemelor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi