Sondaj IRSOP. Românii se așteaptă la o creștere a costului vieții. Ce spun despre venit, consum, siguranța locului de muncă și viitor
Un nou sondaj IRSOP arată că cetățenii români așteaptă o creștere a costului vieții, în următoarea perioadă. De asemenea, aceștia preferă să reducă cheltuielile curente și se îndreaptă către a investi în educație. De asemenea, aceștia înclină către a economisi pentru situații neprevăzute. Sondajul realizat de IRSOP evidențiază și o scădere puternică a încrederii în viitorul economic, majoritatea respondenților considerând că nivelul de trai se va înrăutăți atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
De altfel, sondajul a mai arătat că mulți dintre subiecții susțin că veniturile vor rămâne la fel sau chiar vor scădea. De reținut:
- Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 500 de persoane;
- Sondajul a avut loc în perioada 20 – 24 aprilie 2026;
- Eroarea maximă admisă este de +/- 4,4%.
Informațiile sunt defalcate, așa cum arată G4media.
Costul vieții. Ce cred că se va întâmpla cu preţurile în următoarele 12 luni?
- Se așteaptă să crească: martie, 75%; aprilie, 76%;
- Se așteaptă să rămână la fel: martie, 8%; aprilie, 10%.
Venitul. Cum se aşteaptă că vor fi veniturile proprii în următoarele 12 luni?
- Cred că vor creşte: martie, 38%; aprilie, 34%;
- Cred că vor rămâne la fel sau vor scădea: martie, 62%; aprilie, 63%.
Consumul. Faţă de anul trecut, cumpără mai mult sau mai puţin pentru consumul curent?
- Mai mult: martie, 12%; aprilie, 12%;
- Mai puțin: martie, 56%; aprilie, 55%.
Locurile de muncă. Consideră că locul lor de muncă e în siguranţă sau în pericol?
- E în siguranţă: martie, 71%; aprilie, 77%;
- E în pericol: martie, 29%, aprilie, 23%.
Locurile de muncă. Cât de greu sau uşor se găsesc locuri de muncă în localitatea lor?
- Se găsesc uşor: martie, 14%; aprilie, 16%;
- Se găsesc greu: martie, 86%, aprilie, 80%.
Așteptări despre viitor. Nivelul de viață peste un an
- Mai bun: martie, 25%; aprilie, 19%;
- Mai puțin bun: martie, 64%, aprilie, 68%.
Așteptări despre viitor. Nivelul de viaţă peste 5 ani
- Mai bun: martie, 37%; aprilie, 33%;
- Mai puțin bun: martie, 39%, aprilie, 45%.
„Percepţiile şi aşteptările negative ale populaţiei sunt atât de mari încât aproape că sugerează preludiul unei recesiuni. La nivelul ei actual, starea de spirit poate influenţa parcursul social, politic şi electoral. Interesant este că cei care sunt cel mai puternic loviţi de dificultăţile economice sunt şi cei care se vor abţine în numărul cel mai mare să meargă la vot, pentru că au un stagiu lung de suferinţă şi cred că nu există nici un „salvator” real şi capabil să-i scoată din mizerie”, arată autorii sondajului.
Oamenii consumă mai puțin și își direcționează banii spre educație sau economii. În același timp, așteptările ridicate privind inflația și creșterea costului vieții accentuează pesimismul. Mulți români se așteaptă ca prețurile să crească în continuare, iar mulți cred că vor trebui să se descurce cu acelaşi venit actual sau chiar cu unul mai redus. Există o tendință de a consuma mai puțin, iar un sfert din angajați se tem că vor fi disponibilizați.
Autorul recomandă:
- Sondaj Gândul. Ziarul a întrebat cititorii: „Vă doriți ca PSD și AUR să guverneze împreună?” Răspunsurile au fost 64% VS. 35%. Care a fost rezultatul. Au votat 2.700 de cititori
- Peste jumătate dintre bucureșteni îl vor plecat pe Ilie Bolojan. USR se prăbușește de pe primul loc la intenția de vot a locuitorilor Capitalei
- POLITICO: „Campionul MAGA din România, Simion, revine spectaculos după implozia guvernului”
- Simion, pe locul 1 și într-un sondaj Digi24. În ce funcție îl vor românii pe președintele AUR
- Sondaj INSCOP: AUR se menține pe primul loc în preferințele românilor și adună cât PNL și USR la un loc. PSD, creștere ușoară
Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ