Prima pagină » Actualitate » Un băiețel de 12 ani a devenit erou, după gestul făcut când mama sa a leșinat la volan. „A salvat viețile noastre și ale altora”

Un băiețel de 12 ani a devenit erou, după gestul făcut când mama sa a leșinat la volan. „A salvat viețile noastre și ale altora”

Un băiețel de 12 ani a devenit erou, după gestul făcut când mama sa a leșinat la volan. „A salvat viețile noastre și ale altora”
Zac, alături de polițiștii din West Mercia (FOTO - Facebook/Nic Fc)

Zac Howells, un băiețel de 12 ani, și-a salvat atât viața lui, cât și pe a mamei sale, Nicola Crump, în timp ce se îndreptau, sâmbăta trecută, spre un târg de Crăciun, din Ebbw Vale, în sudul Țării Galilor, către aerodromul Wellesbourne din Warwickshire.

Copilul a reușit să preia controlul mașinii mamei sale și, astfel, să salveze „nenumărate vieți”, după ce femeia a leșinat la volan în timp ce mergea cu 100 km/h, informează publicația Metro.co.uk.

Mama sa, în vârstă de 37 de ani, a început să se simtă rău la volan și la scurt timp a leșinat, cu piciorul pe accelerație, înainte să poată trage mașina într-un loc sigur, pe drumul A40, în apropiere de Ross-on-Wye, în Herefordshire.

„Am plecat de acasă la 5:30 dimineața și totul era în regulă. Nu mâncaserăm micul dejun pentru că plănuiam să oprim la un Mc Donald’s pe drum. Am coborât geamul și am reușit să-mi dau jos haina. Simțeam că mi se face rău, eram leoarcă de transpirație. I-am spus lui Zac: «Mi-e rău, nu mă simt bine»”, a povestit femeia.

Ea încercat să tragă mașina pe marginea drumului, care avea două benzi pe sens, dar abia a reușit să facă acest lucru înainte de a leșina.

„Nu exista o bandă de urgență propriu-zisă, doar o mică zonă de acostament – așa că mai mult de jumătate din mașină a rămas pe banda de circulație. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că a trecut un camion pe lângă noi. Apoi am leșinat, înainte să fi reușit să parchez mașina”, a spus ea.

În momentul în care a leșinat, femeia a rămas cu piciorul pe pedala de accelerație, iar mașina a început să prindă viteză și să traverseze benzile de circulație cu aproximativ 100 km/h.

Zac, alături de mama sa / FOTO – Arhiva familiei

Dar, în acel moment, Zac a reușit să se aplece peste ea, să preia volanul și să direcționeze mașina către zona verde de separare dintre sensuri, pentru a încetini vehiculul, apoi a sunat la numărul pentru situațiile de urgență.

„Mi-a fost foarte frică, dar știam că trebuie să fac ceva. Când eram la telefon cu 999, am văzut că abdomenul ei se mișca, așa că am știut că respiră”, a povestit băiatul.

Totodată, el a reușit să folosească butonul de pornire-oprire pentru a opri motorul, iar mașinile care treceau au putut să circule mai departe fără a fi nevoite să ocolească brusc.

Nicola a fost inconștientă timp de aproximativ opt minute și spune că următorul lucru pe care și-l amintește este că a văzut luminile albastre ale salvatorilor apropiindu-se de ea.

„Zac părea incredibil de calm. A oprit motorul pentru că mașina mea are un buton start-stop, iar când poliția a avut nevoie de sistemul de navigație, l-a repornit pentru a le indica drumul. A gândit extrem de rapid, este incredibil”, a spus mama băiatului.

Nicola a leșinat din cauza tensiunii arteriale scăzute și a fost trimisă la un cardiolog pentru investigații suplimentare, înainte de a se putea urca din nou la volan.

Ulterior, polițiștii din West Mercia l-au invitat pe Zac la sediul lor pentru a-i oferi un certificat de recunoaștere pentru curajul său.

„Ne-a salvat viețile la propriu și, cine știe, și viețile altora. Slavă Domnului că a reacționat atât de rapid și a fost atât de curajos, pentru că amândoi am fi putut muri. Nu te pregătește nimeni pentru așa ceva! A fost pur și simplu incredibil – gândirea lui rapidă, calmul lui, modul în care a vorbit cu poliția, felul în care m-a liniștit. Nu a intrat deloc în panică. A fost extraordinar”, a mai spus mama băiatului, devenit erou.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...