Prima pagină » Social » Mielul 2026, doar de gust și tradiție, spun românii. Fermierii estimează o scumpire cu peste 20% a cărnii față de anul trecut din cauza cheltuielilor

Mielul 2026, doar de gust și tradiție, spun românii. Fermierii estimează o scumpire cu peste 20% a cărnii față de anul trecut din cauza cheltuielilor

Mielul 2026, doar de gust și tradiție, spun românii. Fermierii estimează o scumpire cu peste 20% a cărnii față de anul trecut din cauza cheltuielilor

Carnea de miel va fi mai scumpă cu 10 lei pe kilogram faţă de anul trecut, anunţă producătorii, care susţin că doar aşa pot face faţă cheltuielilor. Puşi în faţa preţurilor tot mai mari de la raft, mulţi români spun că vor cumpăra, doar pentru gust şi tradiţie. Cea mai mare scumpire a cărnii de miel a fost în 2025, de aproape 25% față de anul precedent. Pe scurt, dacă anul trecut un kilogram vândut la tarabă era de aproximativ 45 de lei/kg, în 2026 poate ajunge ușor la 55 de lei.

„Costurile sunt foarte mari. Păi toate s-au scumpit. Medicamentele s-au scumpit, să le dăm soluţii pe gât, s-au scumpit. Porumbul iar scump. Motorina s-a scumpit să balotăm, să cosim, greu”, a explicat Viviana, ciobăniţă.

Toate acestea se vor resimţi în preţul final al cărnii. Anul acesta, românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru masa de Paşte.

„Dacă anul trecut un kilogram de carne de miel costa 45 de lei, anul aceasta preţul ar putea ajunge până la 55 de lei. Asta înseamnă o scumpire de aproximativ 22%”, conform Observator.

Chiar dacă anul acesta Paştele este mai devreme ca altă dată, ciobanii spun că acest lucru nu îi va afecta.

„Eu consider că vor fi miei suficienţi de buni pentru buzunarele românilor. Ei au suferit tăieri la salarii. Nu ştiu câţi îşi vor mai permite să cumpere un miel mare”, a explicat Ion Cherciu, cioban.

Românii nu sunt mari consumatori de carne de miel, în general doar de Paşte pentru respectarea tradiţiei. Cantitatea cea mai mare de carne de miel  merge spre ţările din orientul Mijlociu. România exportă anual 3 milioane de kilograme de carne de miel şi importă de 10 ori mai puţin.

Recomandarea autorului: Carnea de miel se scumpește înainte de Paște. Cu cât se majorează prețul și care sunt motivele

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce anume a ucis sute de pui de balenă în Patagonia argentiniană?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!