Prima pagină » Actualitate » Studiu: USR, pe primul loc la MANIPULAREA algoritmilor pe social-media la europarlamentarele din 2024. Cum au „păcălit” partidele utilizatorii

Studiu: USR, pe primul loc la MANIPULAREA algoritmilor pe social-media la europarlamentarele din 2024. Cum au „păcălit” partidele utilizatorii

Studiu: USR, pe primul loc la MANIPULAREA algoritmilor pe social-media la europarlamentarele din 2024. Cum au „păcălit” partidele utilizatorii

Un studiu realizat de Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București) arată că USR și AUR se clasează în fruntea clasamentului în ceea ce privește manipularea algoritmilor Facebook în timpul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din România din 2024.

Cercetarea condusă specialiștii din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a analizat distribuirea postărilor de pe paginile oficiale de Facebook ale principalelor partide politice, cu accent pe activitatea conturilor cu comportament inautentic. Rezultatele au arătat că: „USR și AUR conduc clasamentul manipulării algoritmilor de Facebook în timpul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din România din 2024”.

„USR și AUR conduc clasamentul manipulării algoritmilor de Facebook în timpul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din România din 2024, fiind urmate de PNL și PSD, arată o cercetare realizat de o echipă de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București (FJSC). Cercetarea a analizat utilizarea conturilor cu comportament inautentic (cunoscute popular drept conturi false) pe paginile oficiale de Facebook ale principalelor partide politice din România care au înscris candidați la această competiție electorală.

Datele au fost publicate într-un număr special consacrat alegerilor europarlamentare din 2024 al revistei științifice „Media and Communication”, o publicație de top la nivel internațional, indexată ISI (Institute for Scientific Information) și clasificată în cuartila 1 (Q1), ce reunește primele 25 de publicații în domeniu la nivel modial, având un factor de impact de 2,6 în anul 2024.

Pagina oficială de Facebook a USR a înregistrat postări în perioada campaniei electorale, 10 mai 2024, ora 00.00 – 8 iunie 2024, ora 7.00, la care peste o treime (33,9%) dintre distribuiri au provenit de la super-distribuitori, conturi care au distribuit aceeași postare de zece sau mai multe ori în grupuri sau pe propriul profil. La unele dintre aceste postări, aproape jumătate (45%) dintre distribuiri au fost realizate de hiper-distribuitori, care au distribuit aceeași postare de cel puțin patru ori.

În același timp, AUR a avut postări, pe pagina oficială de Facebook, în aceeași perioadă de campanie electorală, la care 16,3% dintre distribuiri au provenit de la super-distribuitori, iar 28,1%, de la hiper-distribuitori. Clasamentul este urmat de PNL, ce a avut postări pentru care 10,3% dintre distribuiri au provenit de la super-distribuitori și 26,2%, de la hiper-distribuitori. În cazul paginii oficiale de Facebook a PSD, unele postări au înregistrat 12% dintre distribuiri realizate de super-distribuitori și 17,1%, de către hiper-distribuitori.

Cercetarea mai arată că partidele au beneficiat de activitatea unor conturi cu un nivel pronunțat de comportament inautentic, unele publicând până la 187 de postări în propria cronologie într-o singură zi, iar altele ajungând la 75 de postări succesive în decurs de doar 10 minute, adică o medie de o postare la fiecare opt secunde.

Analiza mai evidențiază și că aceste conturi sunt adesea folosite în scopuri politice; astfel, peste 40% dintre hiper-distribuitori au publicat în propria cronologie exclusiv conținut politic, civic sau legat de teme de actualitate, însă 96% din totalul acestor conturi nu și-au menționat afilierea politică în secțiunea „Despre”, așa cum recomandă Standardele Comunității Meta. De asemenea, cercetarea a mai arătat că unele partide au șters toate postările publicate în perioada campaniei electorale din cronologia paginii oficiale de Facebook (PSD).

Acest tip de comportament online este definit de Facebook/Meta, într-un raport din 2017, ca o activitate desfășurată de „falși amplificatori” al cărei rol este de „a manipula opinia publică” și de „a manipula dezbaterea politică” (Weedon et al., 2017, 5), iar Standardele Comunității Meta, codul de reguli pentru utilizatorii platformei Facebook, interzice utilizarea de conturi false și creșterea artificială a popularității conținutului pe platformă, pe care o consideră o formă de „înșelăciune” (Meta, 2025).

Samantha Bradshaw și Philip N. Howard (2019), de la University of Oxford, consideră conturile cu conținut inautentic ca făcând parte din „trupe cibernetice, uneori formate din câțiva indivizi care gestionează sute de conturi false” și care „sunt echipe ale partidelor politice dedicate manipulării opiniei publice pe rețelele de socializare” (Bradshaw & Howard, 2017, 3). Acest tip de conturi, explică cercetătorii Orestis Papakyriakopoulos, Juan Carlos Medina Serrano și Simon Hegelich (2020), de la Technische Universität München, se pot erija în lideri de opinie, generând, astfel, un efect de agenda-setting și având capacitatea de a crea o imagine alternativă a opiniei publice prin influențarea puternică a algoritmilor de indexare ai Facebook (Papakyriakopoulos et al., 2020).

„Dacă tot vorbim despre propaganda rusă de pe rețelele de socializare și despre cât de dăunătoare este ea pentru România și pentru societățile democratice, în general, haideți să ne uităm și în ograda marilor partide politice românești, care se proclamă democratice, și la practicile de manipulare de manual pe care le folosesc, aș spune eu, fără niciun pic de responsabilitate.

Toxicitatea rețelelor de socializare folosite iresponsabil nu mai este astăzi un secret pentru nimeni, iar datele cercetării noastre arată încă o dată că, pentru mulți politicieni, discuția despre dreptul la liberă exprimare, care ar fi îngrădit printr-o reglementare riguroasă a acestor platforme, este doar un paravan pentru manipulările pe care le practică sau le tolerează în vederea promovării propriilor candidați și ale agendelor lor politice.

Dacă dorim să trăim în continuare în libertate, bucurându-ne, inclusiv, de libertatea de exprimare, este nevoie de o discuție în parametri onești despre funcționarea rețelelor de socializare, și acest lucru până nu va fi prea târziu pentru noi și, mai ales, pentru generația copiilor noștri”, a declarat coordonatorul echipei de cercetare, dr. Bogdan Oprea.

FOTO: Facebook/ Envato

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Anul Nou: Ce să faci de Revelion și ce să eviți ca să ai noroc tot anul
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
Plan malefic și fără milă! Cum a pus mâna pe bani în doar câteva zile, femeia din Sibiu care și-a ucis mama
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Capcana celui mai amplu experiment demografic: cum a modelat China o generație care nu mai vrea copii
Mediafax
Ianuarie 2026: marile sărbători din calendarul ortodox
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Schimbarea critică privind armata lui Putin care ar putea opri războiul din Ucraina. Zelenski: E o premieră
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Vitamina C ajută sau nu la prevenirea răcelii?