Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Bacalaureatul s-a terminat, absolvenții se gândesc la o vară de petreceri. ”Ne relaxăm după coșmar. Vacanță în Grecia, Atena, geografie adică”

VIDEO | Bacalaureatul s-a terminat, absolvenții se gândesc la o vară de petreceri. ”Ne relaxăm după coșmar. Vacanță în Grecia, Atena, geografie adică”

Examenul de Bacalaureat a continuat, miercuri, cu proba la alegere a profilului și specializării. Absolvenții de liceu au putut alege, în funcție de profil și specializare, să dea examen la una dintre cele zece discipline incluse în lista pentru această probă. La Colegiul Economic Viilor din Capitală, candidații au început să iasă din sălile de examen după o oră și jumătate de la începutul testului. Fericiți că au terminat examenul de Bacalaureat, foștii liceeni s-au eliberat de emoțiile prin dans și voie bună.

Absolvenții de liceu au spus cum vor sărbători promovarea Bacalaureatului, după ce au scăpat și de ultimul test din examenul maturității.

„Nu mergem acasă după examen, ne îmbătăm, mai rămânem în oraș și ne relaxăm. După aceste 3 zile… A fost un calvar. Ne îmbătăm o dată că am scăpat și apoi ne mai îmbătăm o dată că am trecut. E clar! Pentru toate cele trei probe ne îmbătăm. Avem și planuri de vacanță. Mare, munte, mare, munte”, a spus fericit un fost elev al Colegiului Economic Viilor.

„Voi sărbători cu un spriț rece, un trabuc, un coniac”

Mulți dintre cei care au dat Bacalaureatul anul acesta sunt de părere că cea mai grea probă a fost la limba și literatura română.

”La geografie am dat Bacul. A fost cel mai ușor Bacalaureat pe care l-am putut rezolva. Nota minimă: 9,5. La matematică a fost foarte ușor. De ce să vă mint? Iau 8. La română am picat pe subiect, pot să zic, «Ion». Mă aștept la un 7,50. E mai grea româna, pentru că trebuie vorbită. Matematica este raționament logic. Voi sărbători cu un spriț rece, un trabuc, un coniac, cum ar veni. Vacanță? Grecia, Atena cum ar veni, geografie. Ce să mai”, a spus entuziasmat un alt adolescent.

„A fost forță, mișto rău de tot. Mă aștept la 7,50 sau 8. Am dat la geografie. Dacă luăm Bacul, mergem în Vamă, Costinești, poate și Mamaia. Plec peste tot, peste tot, unde văd cu ochii. Să mă ajute Dumnezeu! Dacă nu-l iau, tot plec”, a spus un alt absolvent de liceu.

Întrebat dacă au fost grele probele de la Bacalaureat, unul dintre candidați a răspuns: „Am dat Bacul la geografie. Pentru cei care au învățat, a fost ușor. Eu nu m-am pregătit, am avut o problemă și nu am putut să mă pregătesc. În schimb, mi s-a părut ușor și la matematică, și la română, și peste tot. Vreau să mă bag la postliceală, dacă nu iau la română și la matematică”.

Subiectele la geografie nu i s-au părut grele nici unul alt fost licean, care după Bacalaureat se gândește la puțină distracție, apoi la un viitor cu o firmă proprie.

„A fost foarte bine. A fost un subiect foarte ușor, dacă înveți. Dacă nu înveți, a fost destul de greu. Astăzi am dat la geografie. La română mi s-a părut destul de greu, pentru că nu am învățat, dar la matematică a fost destul de ușor. O să plec weekendul acesta la mare și după încep munca. La facultate nu m-am gândit. Să văd ce fac cu firma, am un plan mai mare”, a spus tânărul.

„Nu m-am gândit la facultate”

Deși mulți dintre absolvenții de liceu nu știu dacă vor promova examenul de Bacalaureat, gândul le este doar la distracție, odată ce au scăpat de teste. O tânără a dat examenul pentru a două oară și spune că este mai optimistă de data aceasta.

„Am scăpat de emoții, a fost cât de cât ușor. Acum, să vedem rezultatul final. Am dat la geografie. Dacă voi lua Bacul, mă voi plimba. O să mă bucur cât mai mult de vacanță. Sunt optimistă. Am mai dat bacul în anul 2019. Atunci nu l-am luat din cauza matematicii. Acum, sper să îl iau pentru că am fost mai optimistă. M-am gândit să dau și la facultate, vreau la turism”, a spus tânăra.

„A fost ok. Abia așteptam să termin, să scap de un stres și să mă pot duce la muncă. Vreau să mă distrez vara aceasta. Vreau să plec la mare și să mă simt bine. Nu am stabilit când să merg. Vreau să mă preocup de muncă, să-mi câștig niște bani și apoi să merg la mare. Nu m-am gândit la facultate, sincer. A fost toată nebunia asta acum și nu m-am gândit, nu am decis dacă să merg sau nu la facultate”, a spus un alt adolescent.

Rezultatele la examenul de Bacalaureat 2023 vor fi afișate atât la avizierele centrelor de examen, cât și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, pe 3 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile se depun în aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00. Apoi, lucrările contestate vor fi recorectate între 4 și 6 iulie, iar notele finale vor fi făcute publice în 7 iulie.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Bacalaureat 2023. Proba scrisă la română le-a dat bătăi de cap elevilor: „A fost greu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate scot și eu un 5”

Bacalaureat 2023 | Subiecte la alegere – profilul REAL. Ce a picat la informatică, fizică, biologie și chimie

VIDEO | Bacalaureat 2023. Subiectele la matematică și istorie au fost pe placul candidaților, care se gândesc deja la facultate. ”Neașteptat de ușor”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Prognoză ANM
Digi24
„Donald Trump dorește ca Rusia să câștige războiul”. Părerea europenilor despre conflictul din Ucraina
Cancan.ro
Prima imagine cu incendiul din Elveția: Cum a luat foc tavanul clubului din stațiunea Crans-Montana. Ce s-a întâmplat la scurt timp după ce tânăra s-a urcat pe un petrecăreț
Prosport.ro
Britanicii au văzut imaginile cu Dan Petrescu după chimioterapie și au reacționat: „Arată firav!”
Adevarul
Ce le spune o româncă născută în Haiti celor care o atacă pentru culoarea pielii: „Identitatea culturală nu se măsoară în sânge”
Mediafax
Transport feroviar: 2025 la modernizări este trist. Stăm prost la confort și timp
Click
Anunțul momentului pentru românii care stau la casă! Singura construcție din curte pentru care nu mai iei amendă de până la 100.000 de lei
Digi24
Vladimir Putin i-a trimis lui Donald Trump „dovezile” că Volodimir Zelenski a vrut să-l asasineze
Cancan.ro
Dan Petrescu, surprins singur București, soția Adriana petrece în Dubai! Cu cine a fost văzută
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate acum Daniela Gyorfi din cauza intervențiilor estetice! Fanii s-au șocat când au văzut-o
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?