VIDEO | Ședință furtunoasă la Primăria Sectorului 1. Daniel Ciungu, consilier local PNL: ”Clotilde Armand dă tichete anticriză printr-o platformă făcută pe repede înainte”/ ”Strânge, ilegal, date de la cetățeni”

Publicat: 25 11. 2022, 15:31
Actualizat: 25 11. 2022, 15:32

This browser does not support the video element.

Ședința de Consiliu Local care s-a desfășurat, vineri, la Primăria Sectorului 1, s-a dovedit a fi una ”furtunoasă” în contextul în care, printre ale subiecte, a fost criticat, încă o dată, proiectul tichetelor anticriză inițiat de primarul Clotilde Armand.

În timpul intervenției sale, Daniel Ciungu – consilier local PNL la Primăria Sectorului 1 – a acuzat-o pe Clotilde Armand că nu participă de mai bine de 8 luni la ședințele consiliului, chiar dacă afirmă că proiectele îi sunt respinse sau blocate de consilierii PNL și PSD.

Totuși, realitatea este alta, a afirmat consilierul local PNL, 160 de proiecte fiind votate în Consiliul Local, iar primarul sectorului nu le transformă în realitate.

Ceea ce ați văzut astăzi aici, din partea primarului Armand, din punctul meu de vedere rămâne o calomnie. Eu personal n-am mai văzut-o la față de vreo opt luni, minim, dânsa nu a mai venit în nicio ședință aici, au fost zeci de ședințe, sute de proiecte votate, adoptate… Primarul Sectorului 1 are astăzi peste 160 de proiecte adoptate de acest Consiliul Local pe care nu le pune în aplicare.

Atunci când spune că PNL sau PSD nu îi aprobă niște proiecte sau le blochează, este o minciună. Din 170 de proiecte, 160 au fost votate, le poate face. Celelalte 10, de exemplu termoficarea, am spus foarte clar: «Vreți să vă dăm 400 de milioane lei pe ochi frumoși? Nu putem. Nu aveți studiu de fezabilitate, nu aveți studiu de impact. Nu știm ce se întâmplă pe partea de curent electric când băgați acele panouri fotovoltaice și încercați să le băgați către sistem…

Nu știm ce se întâmplă cu termoficarea în momentul în care retragem cele 150 de blocuri de la sistemul de termoficare. Ce se întâmplă cu ceilalți, fac ceilalți frigul?»”, a spus Daniel Ciungu în timpul ședinței.

”Dacă propuneam eu ce a propus Clotilde Armand, un consilier USR n-ar fi votat în veci. Fără un studiu de fezabilitate și de impact. Sunt lucruri normale pe care le cerem de 10 luni de zile și nu vine cu ele. Pentru că nu o interesează, de fapt, să facă ceva pentru cetățeni. O interesează să-și facă imagine pe pagina de Facebook. Atât o interesează pe această doamnă, îmi pare rău, dara asta-i realitatea”

Daniel Ciungu 

”Despre ce vorbim? Și-au luat niște bani iarăși, ilegal, la USR. Așa cum au făcut și pe proiectele pe fonduri europene”

Consilierul PNL a mai spus, în timpul intervenției sale, că primarul Clotilde Armand dorește să dea aceste tichete anticriză ”fără niciun fel de criteriu”, iar firma care a câștigat – în doar 34 de minute – contractul pentru platforma online care gestionează cererile pentru tichetele anticriză are ca acționari membri USR.

Daniel Ciungu a mai precizat că s-ar fi așteptat ca edilul Sectorului 1 să-și dea demisia după ce ANI a auzat-o de conflict de interese și de incompatibilitate.

Îmi pare rău că a plecat din nou (n.red. – Clotilde Armand) și nu-mi răspunde la întrebări, de asemenea, de luni de zile. Legat de această platformă, de acest proiect cu tichetele anticriză… Acum o lună și un pic apărea aici, în primărie, alături de domnul Năsui, deputat USR, și alți deputați USR. A spus că o să dea o mie de lei la fiecare adult din Sectorul 1. Acum, după o lună de zile, vedem că proiectul este altceva, pentru că și-a dat seama că nu exista bază legală, ceea ce spuneam și noi atunci.

Le dă (n.red. – tichetele anticriză) fără niciun fel de criteriu. Dar, mai important, le dă printr-o platformă făcută pe repede înainte, o platformă care a costat 45.000 de euro. S-a câștigat în 34 de minute, iar firma care a câștigat acești 45.000 de euro și a făcut această platformă care, repetăm, este ilegală – pentru că nu are un regulament și nu are o aprobare a Consiliului Local. Acea platformă strânge, astăzi, date de la cetățeni într-un mod ilegal, nu respectă regulamentul de protecție a datelor și, pur și simplu, nu știm – noi, Consiliul Local – ce se întâmplă cu datele acelor cetățeni. Nu știm cine le ține, unde sunt ținute, cât timp sunt ținute, ce se întâmplă cu ele.

Să nu vă mirați dacă peste un an sau doi o să primiți niște email-uri de la USR, știind că nu v-ați înscris niciunde. În același timp, această firmă care a făcut această platformă, aflăm astăzi că acționari sunt membri USR. Domnul Anton Cupcea, care a fost vicepreședinte USR la Sectorul 1… Îl avem pe soțul doamnei Miruna Bădescu, care este secretar general al USR Sector 1. Dânsul are 30% din firmă. Un alt domn este consilier al deputatului Năsui… Consilier parlamentar.

”Despre ce vorbim? Și-au luat niște bani iarăși, ilegal, la USR. Așa cum au făcut și pe proiectele pe fonduri europene. Pentru onoarea proprie a primarului, m-aș fi așteptat să-și dea demisia. Aceasta este situația, în momentul de față, din punctul meu de vedere, legat de această platformă”

Daniel Ciungu, consilier local PNL la Primăria Sectorului 1


Citește și: