Prima pagină » Actualitate » Zbor istoric. Ryanair a inaugurat cursa Băneasa-Otopeni. Cursa de 21 de minute rivalizează cu „recordul” STB

Zbor istoric. Ryanair a inaugurat cursa Băneasa-Otopeni. Cursa de 21 de minute rivalizează cu „recordul” STB

Zbor istoric. Ryanair a inaugurat cursa Băneasa-Otopeni. Cursa de 21 de minute rivalizează cu

Ryanair este prima companie din lume care a reușit să zboare cu succes de pe aeroportul Băneasa până la Otopeni cu un avion de pasageri. Zborul efectiv a durat 21 de minute, comparabil cu „recordul” autobuzelor STB, între cele două stații.

Un avion al companiei Ryanair pe ruta Treviso-Otopeni, a fost nevoit să aterizeze pe Aeroportul Băneasa din București, din cauza condițiilor meteo ostile și stării necorespunzătoare a pistei de pe Henri Coandă, „de peste drum”.

După aterizarea în siguranță, forțată de împrejurări, a avionului, la câțiva kilometri distanță de destinație, compania Ryanair a hotărât să readucă pasagerii la punct fix, pe Otopeni. Pasagerii au rămas în aeronavă, aceasta a fost degivrată, realimentată, a decolat în siguranță și a intrat apoi în istorie, primul jet care depășește timpul de rezonabil de parcurs al mijloacelor de transport în comun pe această rută.

Comunicatul și recordul omologat

În seara zilei de 8 ianuarie a.c., o aeronavă aparținând companiei Ryanair și care efectua un zbor pe ruta Treviso – București Henri Coandă, cu ora programată pentru aterizare 18.30, a solicitat aterizarea pe aeroportul de rezervă, București Băneasa – Aurel Vlaicu.

După aterizarea efectuată la ora 19.04, compania aeriana Ryanair a luat decizia de a nu debarca pasagerii și a solicitat alimentarea și degivrarea aeronavei în vederea decolării către Otopeni. Facem precizarea că Aeroportul Băneasa era pregătit (atât din punct de vedere al infrastructurii cât și al serviciilor la sol) pentru procesarea pasagerilor.

Menționăm că, în vederea îndepărtării depunerilor de zăpadă și tratării antiîngheț a pistei 08R-26L (Otopeni), a fost anunțată închiderea operării pe această pistă pentru intervalul 18.30-19.10, transmite Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Aeronava Ryanair a decolat către Otopeni la ora 20.52, unde a ajuns în siguranță 21 de minute mai târziu.

Citiți și:  VIDEO | Bătaie cruntă într-un avion al companiei Ryanair. Motivul ireal de la care a pornit scandalul

„Cel mai mizerabil avion RyanAir din istorie!” Imagini ireale realizate de o pasageră

VIDEO | Pasager Ryanair, criză de NERVI după ce a ratat o cursă. A agresat personalul din aeroport și a distrus mobilierul

Recomandarea video

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Câți bani cash mai folosesc europenii?