Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Fostul Șef al Statului Major, tranșant: „La nivel de relații diplomatice la nivel înalt cu SUA avem niște probleme”

Fostul Șef al Statului Major, tranșant: „La nivel de relații diplomatice la nivel înalt cu SUA avem niște probleme”

Decizia neașteptată a Administrației Trump de a retrage o parte importantă a trupelor americane din România a bulversat opinia publică. Într-o intervenție în direct în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, fostul șef al Statului Major, Ștefan Dănilă, a avut o poziție tranșantă, indicând criza relațiilor diplomatice dintre România și Statele Unite.

Ștefan Dănilă a punctat că decizia americană este un efect direct al deficitului diplomatic existent între autorități și SUA. Fostul șef al Statului Major apreciază că actuala criză diplomatică este și din vina miniștrilor Oana Țoiu și Ionuț Moșteanu în relația bilaterală cu administrația Trump.

„Este evident faptul că, la nivel de relații diplomatice, avem parte de unele probleme, mai ales la discuțiile la nivel înalt. Adică la nivel de președinte (n.r. – Trump), la nivel de secretar de stat (n.r. – Marco Rubio), respectiv ministrul Afacerilor Externe și secretarul pentru război (n.r. – Pete Hegseth), respectiv ministrul Apărării Naționale. Sunt probleme generate de complexitatea situației interne. Lucrurile astea trebuie clarificate mai repede, sunt deja luni bune de când s-a instalat noul președinte și ele trebuie rezolvate”, a comentat Dănilă.

Forțele europene nu pot compensa pregătirea cu cei mai buni din lume

Chestionat de moderatorul emisiunii dacă aceste vicii de comunicare nu ne afectează, în egală măsură, și la nivel militar, fostul șef al Statului Major a explicat impactul strict militar al acestei crize de securitate. În viziunea acestuia, americanii sunt indubitabil liderii mondiali ca nivel de pregătire militară.

„Forțele prezente în România, în cele 9 luni aveau un program de exerciții. Acest program ne-a ajuta să ne perfecționăm instrucția forțelor proprii. Alte forțe care vor fi prezente în Cincu (n.r. – baza militară din Brașov unde sunt trupe franceze) în mare parte vor compensa, dar nu e același lucru să te antrenezi cu cei mai buni din lume, fără a desconsidera forțele din Europa”. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial