Prima pagină » Comunicate de presă » Cum sunt colectate informațiile despre proprietăți în procesul de înregistrare sistematică

Cum sunt colectate informațiile despre proprietăți în procesul de înregistrare sistematică

Cum sunt colectate informațiile despre proprietăți în procesul de înregistrare sistematică

Procesul de înregistrare sistematică a proprietăților are mai multe etape, iar una dintre cele mai importante este colectarea informațiilor despre imobilele dintr-o localitate. Pentru ca proprietățile să poată fi înregistrate corect în documentele cadastrale și, ulterior, în cartea funciară, este necesară identificarea și verificarea tuturor datelor disponibile despre acestea.

În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică, informațiile despre proprietăți sunt colectate din mai multe surse, astfel încât datele utilizate să reflecte cât mai fidel situația existentă în teren, corelată cu actele de proprietate și cu evidențele administrative.

Documentele existente despre proprietăți

O primă categorie de informații este reprezentată de documentele puse la dispoziția prestatorului de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară referitoare la imobilele înscrise în evidențele de cadastru și carte funciară și cu privire la respectiva localitate, precum limitele unităţii administrativ-teritoriale, planurile cadastrale, planurile parcelare, baza de date a titlurilor de proprietate și a registrelor de transcripţiuni-inscripţiuni, copii ale cărţilor funciare etc.

Documentele care atestă dreptul de proprietate asupra imobilelor pot fi, după caz, titluri de proprietate, contracte de vânzare-cumpărare, certificate de moștenitor, hotarâri judecătorești sau alte acte care conțin informații despre proprietari, amplasamentul și suprafața terenurilor sau construcțiilor.

Aceste documente oferă date importante pentru identificarea proprietăților și sunt analizate în cadrul procesului de înregistrare sistematică pentru a corela informațiile din acte cu situația existentă în teren.

Rolul evidențelor administrației locale

Pe lângă documentele obținute de la oficiul teritorial sau prezentate de proprietari, prestatorii utilizează și informațiile existente în evidențele primăriei. Printre acestea se pot număra registrele agricole sau alte documente administrative care conțin date despre imobilele și proprietarii din localitate.

Aceste evidențe contribuie la identificarea proprietăților și la completarea informațiilor existente despre imobile. Colaborarea dintre echipele de cadastru și autoritățile locale este importantă pentru centralizarea și corelarea datelor necesare realizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor.

Verificările realizate în teren

O altă etapă importantă în colectarea informațiilor este verificarea directă în teren. Specialiștii autorizați în cadastru se deplasează în localitate pentru a identifica imobilele și pentru a constata situația existentă în teren.

În cadrul acestor verificări sunt analizate elementele existente în teren, precum amplasamentul terenurilor și al construcțiilor, conform limitelor proprietăților existente și/sau indicate de proprietar, ca urmare a realizării interviurilor la fața locului.

Informațiile astfel obținute sunt corelate cu datele din documente și din evidențele administrative, însă prevalează situația existentă în teren.

Integrarea informațiilor în documentele cadastrale

Toate informațiile colectate – din documente, din registrele locale și din verificările realizate în teren – sunt analizate și integrate în cadrul documentelor tehnice ale cadastrului. Aceste documente includ date despre proprietari, amplasamentul imobilelor, categoria de folosință și suprafața acestora, eventuale sarcini ale imobilelor (de exemplu, ipoteci).

Pe baza acestor informații sunt realizate documentele tehnice ale cadastrului, iar imobilele se înscriu în cartea funciară. Prin corelarea datelor din diferite surse este posibilă realizarea unei evidențe unitare și actualizate a proprietăților, care contribuie la clarificarea situației juridice a terenurilor și construcțiilor.

De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu, registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, cărţile funciare şi orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară sunt înlocuite cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară derulează Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuând investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020. Lucrările sunt gratuite pentru deținători și vizează înregistrarea imobilelor (case și terenuri) din 660 de comune, cu o suprafață estimată de peste 5,7 milioane de hectare.

Află mai multe informații pe: https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.

FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!

 PENTRU PROPRIETATEA TA.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Ce se va întâmpla cu Vlad Bălțățeanu după ce s-a predat în Elveția. Mărturiile părinților victimei: „Pedeapsă prea mică”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!