Prima pagină » Cu Gândul la București » Marius Coaje, fost consilier al primarului general: „S-au descoperit fisuri la Pasajul Basarab, la blocul de ancoraj al hobanelor / Structura nu are mentenanță” | VIDEO EXCLUSIV

Marius Coaje, fost consilier al primarului general: „S-au descoperit fisuri la Pasajul Basarab, la blocul de ancoraj al hobanelor / Structura nu are mentenanță” | VIDEO EXCLUSIV

Marius Coaje, fost consilier personal al fostului primar general Gabriela Firea, a precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că celebrul Pasaj Basarab nu are nici în prezent recepția făcută, la mai bine de 10 ani de la darea în folosință,  și din acest motiv nu beneficiază nici de mentenanță. Potrivit lui Coaje, în urmă cu mai mulți ani, s-au descoperit niște fisuri la această mega-construcție.

„Din păcate, autoritățile locale, în speță Primăria Capitalei, atunci când a construit acest pasaj, a făcut niște greșeli. Cea mai importantă, și cea mai gravă dintre ele, este aceea că s-au comandat foarte multe lucrări peste proiectul tehnic, și peste contractul de lucrări, care a fost semnat cu o asociere de firme, și în momentul în care au vrut să recepționeze, au constatat că aceste lucrări nu au fost prinse într-un proiect, nu au fost prinse într-un contract, și l-au dat în folosință fără ca el să aibe o recepție la terminarea lucrărilor, așa cum scrie în Hotărârea de Guvern 723”, a precizat Marius Coaje în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, de luni seară.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Potrivit fostului consilier al Gabrielei Firea, Pasajul Basarab a fost dat în folosință de administrația condusă de Sorin Oprescu.

„Este deja o epopee acest Pasaj Basarab”

„Primarul Sorin Oprescu l-a dat în folosință, cu echipa dumnealui de la Direcția Infrastructură (…) Este deja o epopee acest Pasaj Basarab. De fapt, există un proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, semnat și asumat de Comisie (…). Din păcate, după ce acest pasaj a fost dat în folosință, zonele care nu a fost prinse în proiectul tehnic au rămas fără mentenanță, iar cei din Primăria Capitalei și din direcțiile care trebuiau să se ocupe de asta, nu au făcut și contracte de mentenanță ca el să arate așa cum a fost dat în folosință.

În momentul 2018, la nivelul Primăriei Capitalei s-a luat decizia de a chema Inspectoratul de Stat în Construcții, să vină să facă un control la pasaj. Acel raport a evidențiat faptul că sunt probleme, la două zone: o zonă cu anumite fisuri care au apărut la blocul de ancoraj al hobanelor, și o zonă estetică, care trebuia refăcută”, a mai precizat fostul consilier de la Primăria Capitalei.

Potrivit lui Marius Coaje, s-a cerut firmelor care au construit pasajul să remedieze aspectele semnalate în expertiza tehnică.

„S-au remediat problemele de structură, mai puțin cele estetice. Comisia din 2018 a anunțat atunci primarul general că respinge recepția lucrărilor”, a mai declarat Marius Coaje în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Marile companii aeriene riscă să intre în faliment, avertizează experții