Prima pagină » Cu Gândul la București » Specialist în monitorizare structurală, despre anveloparea blocurilor: „Dacă se execută defectuos, poate fi AFECTATĂ STRUCTURA clădirii”

Specialist în monitorizare structurală, despre anveloparea blocurilor: „Dacă se execută defectuos, poate fi AFECTATĂ STRUCTURA clădirii”

Nicolae Oprea

Mariana Garștea, președinte APMGS (Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală), a declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că asociațiile de proprietari trebuie să monitorizeze lucrările de anvelopare a blocurilor. Potrivit specialistei, dacă nu sunt executate corect, conform proiectului, lucrările de reabilitare termică pot afecta structura clădirilor.

„Scopul anvelopării este eficientizarea energetică a blocului. Atât timp cât totul se respectă ca la carte, proiectul (blocul nu are de suferit – n.r.). În momentul în care se execută defectuos, sau nu se respectă proiectul, sau e grabă, sau diverse alte motive, atunci, poate exista condens. Poate fi afectată structura de rezistență în timp, se pot întâmpla foarte multe lucruri. Dacă nu se execută conform proiectului”, a precizat Mariana Garștea în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Potrivit specialistei, lucrările trebuie verificate măcar pe o perioadă de doi ani de la finalizare.

Anveloparea blocurilor: „Defectele trebuie remediate în perioada de garanție”

„Trebuie să fiți toți atenți la aceste lucrări (toți locatarii – n.r.). Mai ales după terminarea lucrărilor. Să vă asigurați că aceste lucrări sunt inspectate periodic. Cel puțin măcar în primul an, măcar în primii doi ani. Adică nu apar infiltrații, nu apar probleme și nu se plânge nimeni. Aceste lucrări vor fi în garanție și trebuie semnalate toate defectele ca să se remedieze pe perioada garanției. Ca să se beneficieze de această garanție”, a mai precizat Mariana Garștea.

Mariana Garștea, despre cartiere precum Militari Residence: Se poate întâmpla o catastrofă, totul e blocat

Mariana Garștea, președinte APMGS,  a mai declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în cartierele-dormitor de la marginea Capitalei, precum cele de tip Militari Residence, oricând se poate întâmpla o catastrofă, din cauza faptului că infrastructura este limitată în raport cu numărul de locuitori.

„De ce avem genul acesta de cartiere dormitor, care par înghesuite, iar infrastructura nu este ce trebuie? Nu este adaptată nivelului de populație. Am asistat cu toții la inundații. Au inundat subsoluri, mașinile nu mai puteau să treacă.

Autoritatea publică, fie centrală, fie locală, ar trebui să deruleze câteva scenarii de risc. Inundații, risc seismic, și să vadă care sunt consecințele în astfel de cartiere-dormitor. Cred că vom avea parte de o catastrofă, pentru că totul este blocat acolo. În momentul în care au fost inundațiile respective, oamenii aceia erau disperați”, a declarat Mariana Garștea, de profesie inginer, în emisiunea „Cu Gândul la  București”.

Întreaga emisiune cu Mariana Garștea poate fi vizionată AICI:


Citește și:

Șeful Gărzii de Mediu, despre INTERZICEREA centralelor de apartament: „Scopul este o calitate a aerului mai bună”

Scenariu de coșmar în București, dacă Metrorex nu se înțelege cu sindicaliștii: „Metroul se OPREȘTE până la ora 16:00”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Britanicii renunță la o comoară de miliarde de euro. De ce au luat această decizie?