Academicianul Basarab Nicolescu, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2020: ”Odderon, teoria sa lansată în 1973, a fost confirmată după 45 de ani de Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară”  

Academicianul Basarab Nicolescu, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2020: ”Odderon, teoria sa lansată în 1973, a fost confirmată după 45 de ani de Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară”   
Academicianul Basarab Nicolescu, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2020: ”Odderon, teoria sa lansată în 1973, a fost confirmată după 45 de ani de Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară”  

 „CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Fizician, filosof și membru al Academiei Române, Basarab Nicolescu este cercetătorul român care a revoluționat fizica prin conceptul Odderon. Profesorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, anunț făcut chiar de el pe pagina sa de socializare.

Cercetătorul român a anunțat că reprezentanții a opt universități și alte personalități din diferite țări l-au nominalizat pentru acest prestigios premiu.

BASARAB NICOLESCU WAS NOMINATED FOR THE NOBEL PRIZE OF PEACE 2020 / BASARAB NICOLESCU A ETE NOMINALISE POUR LE PRIX…

Publicată de Basarab Nicolescu pe Joi, 16 iulie 2020

Odderon reprezintă ”un concept de fizică fundamental care ajută în înțelegerea mecanismului detaliat al interacțiunilor tari” pe care academicianul Nicolescu – colaborând cu fizicianul polonez Leszek Łukaszuk (1938-2007) – l-a inventat în 1973. Teoria Odderon-ului a fost confirmată, oficial, abia după 45 de ani, în septembrie 2017, la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) de la Geneva.

Veridicitatea teoriei cercetătorului român a fost confirmată în cadrul experimentului TOTEM, realizat la acceleratorul Large Hadron Collider (LHC), acolo se află cel mai mare accelerator de particule din lume și cel care atinge energiile cele mai mari.

Odderon – termen creat de Basarab Nicolescu, având la bază ambiguitatea cuvântului ”odd“ din limba engleză – impar şi straniu -, este o teorie concepută pe teoreme asimptotice, revoluționară pentru anul 1973, considerată… eretică de către mediul academic din vremea respectivă, fiindcă acesta demonta numeroase lucrări ale unor fizicieni importanți ai vremii.

”Cu toate că nu are aplicații în aspectul tehnologic, datorită lui pot fi create numeroase modele pentru studiul datelor experimentale”, spune academicianul Basarab Nicolescu.

Academicianul Basarab Nicolescu, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace – 2020

Basarab Nicolescu a fost invitat, ulterior, să susțină un seminar la CERN despre Odderon, iar pasul următor a însemnat publicarea – în luna martie a anului 2018 – a studiului „Did TOTEM experiment discover the Odderon?“

Studiul a apărut în prestigioasa revistă internațională Physics Letters B și a fost conceput în colaborare cu fizicianul ucrainean Evgenij Martynov, director al laboratorului de calcul în rețele în fizică de la Institutul Bogolyubov de Fizică Teoretică din Kiev al Academiei de Științe a Ucrainei.

Premiul ”Basarab Nicolescu Transdisciplinary Science & Engineering Award”

Basarab Nicolescu s-a născut pe data 25 martie 1942 în Ploiești. A urmat cursurile Liceului „I. L. Caragiale” din Ploiești (1956–1960) și ale Facultății de Fizică din cadrul Universitatea din București (1960–1964).

În 1965, Nicolescu și-a susținut lucrarea de diplomă ”Câmpurile Yang-Mills și autointeracțiunea câmpurilor vectoriale”. A fost asistent universitar la Universitatea din București, între anii 1965 și 1968, apoi a părăsit România pentru a se stabili în Franța – a primit, de altfel, cetățenia franceză – fiind bursier al guvernului francez, la Universitatea Paris VI.

Între 1969 și 1970 a fost și bursier al Comisariatului pentru Energie Atomică, iar în anul 1970 a intrat ca fizician la CNRS, peste trei ani susținându-și doctoratul de stat în științe fizice cu lucrarea ”Contribution à l’étude théorique de la diffusion pion-nucléon”.

Basarab Nicolescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte Iași

Basarab Nicolescu a fost „senior visiting scientist” la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977) și la Universitatea din Londra (1979), dar și profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania), între 2000–2001.

Academicianul a scris peste 130 de lucrări științifice de specialitate, numeroase cărți și sute de lucrări privind transdisciplinaritatea, toate fiind citate în întreaga lume. The Academy of Transdisciplinary Learning and Advanced Studies (ATLAS) – Texas, US – a decis instituirea premiului ”Basarab Nicolescu Transdisciplinary Science & Engineering Award”, primele premii fiind acordate în 2014.

În urmă cu aproape doi ani, Basarab Nicolescu a primit și titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte Iași.

Până azi, cinci români au câștigat premiul Nobel

Printre cei care, de-a lungul timpului, au primit prestigiosul premiu se numără și cinci români.

  • George Emil Palade – pentru Medicină
  • Ioan Moraru – pentru Pace
  • Elie Wiesel – pentru Pace
  • Herta Muller – pentru Literatură
  • Ştefan W. Hell – pentru Chimie

Dintre cei cinci români recompensați cu Premiul Nobel pentru activitatea lor, doar Ioan Moraru se afla în România atunci când a obţinut această distincţie, ceilalţi alegând să emigreze.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Regele Charles e din ce în ce mai rău! S-au activat planurile de înmormântare! Apropiații...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Oana Zăvoranu a ajuns la fundul sacului. Vedeta își vinde haine din garderobă.
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu