INTERVIU | Domnica Cîrciumaru, director de casting: „Zeffirelli era foarte cald, blând și lucra foarte frumos cu actorii”

INTERVIU | Domnica Cîrciumaru, director de casting: „Zeffirelli era foarte cald, blând și lucra foarte frumos cu actorii”
Publicat: 30/07/2023, 15:00
Actualizat: 02/08/2023, 16:46

Domnică Cîrciumaru este director de casting de 22 de ani și a lucrat pentru unele dintre cele mai importante producții care s-au filmat la noi. Este permanent în căutare de talente, așa că merge la festivaluri, la teatru, ține worshopuri și toți regizorii știu că dacă ea nu-l cunoaște pe un actor, atunci înseamnă că acela nu există. Este empatică, îi plac oamenii și este mult mai mult decât omul pe care un actor îl întâlnește când vine la un casting. 

A ajuns să facă această meserie dintr-o întâmplare fericită, chiar dacă, spune ea, lucrurile nu au mers încă de la început ca în povești. Este membră a Academiei Europene de Film și a Academiei Americane de Film, iar în fiecare an, și de votul ei depinde cine va obține mult râvnitele statuete.

Domnica Cîrciumaru a vorbit cu Gândul despre ce presupune jobul ei, actori-revelație, cum a fost să îl observe lucrând pe inegalabilul regizor Franco Zeffirelli și care sunt cele mai importante lucruri implicate în succesul unui actor.

Cum ai ajuns să faci jobul asta? Care a fost traseul tău?

Eu, până la 24 de ani, nu prea știam ce să fac cu viața mea. Am tot pendulat între limbi străine. Eu am fost absolut fascinată de limba italiană și cumva visam să fiu profesoară de italiană și de franceză. Am dat după liceu la facultate și am picat sub linie, și am zis că un an de zile mă pregătesc să văd ce fac în continuare. Între timp, am cotit-o spre turism, pentru că mi-am dat seama că toată zbaterea asta nu era foarte bună și nici nu mă satisfăcea foarte tare. Eu sunt o persoană dinamică și m-am gândit că mi s-ar potrivi turismul. Și am făcut și Institutul Italian, timp de trei ani.

Eram fascinată de film, de cinema, dar nu mă gândeam foarte tare la asta. Adică, mă duceam și făceam figurație, pentru că eram foarte încântată de platou. Aveam o prietenă care are asistent de regie și atunci, cumva, aveam acces.

Când am auzit că vine Zeffirelli să filmeze, i-am zis că vreau să fiu acolo, eram dispusă să fac orice, și doar să duc o cană cu apă sau să fiu ultima din scenă, orice, dar eu voiam să stau să îl observ cum lucrează. El nu prea mai putea, era deja spre sfârșitul carierei, nu știu dacă a fost chiar ultimul film al lui. Eu eram fascinată de cum lucra. Era foarte cald, lucra frumos cu actorii și eu eram fascinată de el, îi urmărisem toate filmele.

Nu pot zice că atunci mi-a venit ideea să intru în branșa asta, dar cumva s-a făcut ca aceeași prietenă a mea să decidă să plece producătoare la un serial la Prima TV. Era primul serial românesc produs după Revoluție, într-un regim direct, tip serial, telenovelă. Nu putea să plece dacă nu lăsa pe cineva în locul ei și atunci i-am zis că mă înham eu la asta, doar pentru ea, că suntem prietene, și stau, nu știu, o lună, două, vedem. Ei bine, 22 de ani mai târziu, ce să vezi, Domnica, tot în casting a rămas.

Bine, începutul nu fost așa, ca în povești. Eu făceam warmup, pe stilul american, adică dădeam indicații când să râdă, când să aplaude publicul. Erau o sută cincizeci de oameni pe care îi coordonam, îi luam, îi plimbam de la locul de întâlnire, sunam, făceam toate lucrurile legate de ei. Cumva, nimeni nu a crezut că o să stau prea mult să fac asta. Numai că am fost ambițioasă și am rezistat, că-mi plăcea. Îmi plăcea zona asta de entertaiment.

Apoi, a mai fost o fază amuzantă, fix ca în „BD”. Într-o zi, pe un platou de filmare, s-au furat două portofele și directorul agenției din vremea aia m-a trimis să văd care e treaba și să manageriez situația. Atunci am luat contact pentru prima dată cu un platou de filmare pentru film străin. Am rămas îndrăgostită și am zis că o să fac numai film, să evit televiziunea.  Și chiar așa a fost, din momentul ăla eu până în 2012 nu am mai făcut niciun serial, nimic de televiziune, am făcut strict film. Încă eram suport pentru serialele de la Acasă sau de la Pro, dar în principal eu mă ocupam de lungmetraje românești și lungmetraje străine. Și așa am ajuns eu la o cifră impresionantă de proiecte, vorbim de aproape 100 de filme la care am lucrat.

Care sunt cele mai importante lucruri pentru un actor ca să aibă succes sau ca să reușească în profesia asta?

Eu îi sfătuiesc pe actori să lucreze orice, să lucreze, să-și facă mâna. Chiar și cu un film prost. Actorii, când termină o facultate de profil, au senzația că dacă au făcut trei sau patru, sau cinci ani de școală, dacă fac și un master, sunt actori profesioniști. Eu le spun tot timpul că greul vine după ce ai terminat o facultate. La fel e și în inginerie. Facultatea nu te face inginer dacă nu profesezi, e un lucru pe care trebuie să-l faci zi de zi. Ei uită să se antreneze, au senzația că doar talentul contează.

Este vorba și de disciplină, muncă, seriozitate, respect față de ceilalți din breaslă, pasiune față de profesie. Sunt foarte mulți factori pe care îi ignoră unii dintre ei. Câteodată vin și mă întreabă: „De ce nu am luat castingul?”. Pentru că nu ți-ai pus ca scop să iei un onorariu sau să lucrezi mai mult, să nu conteze atât de mult că nu ești pe rolul principal și că ești doamna care trece pe un cadru cu o mapă. Doamna care trece prin cadru cu o mapă, dacă trece cum trebuie, data viitoare regizorul ține minte și îi dă o replică, la următorul proiect, îi dă două replici și la celălalt proiect, o să îi dea două scene, trei scene întregi. Așa se face trecerea, zic eu, la casting, pentru rolul principal. Sunt niște etape. Ca să ajungi manager de restaurant, trebuie să fii întâi chelner.

E și chestie de șansă profesia asta, pe undeva. Unii au noroc din prima. Un actor, este posibil să fie foarte potrivit și să ia un rol principal, apoi nu mai face nimic. Și se întreabă de ce? Pentru că nu a continuat să lucreze. Nu a continuat să aibă pasiune. Nu, nu ne lăsăm pe tânjală, că, asta e, am făcut roluri principale și nu mai fac nimic. Trebuie să te antrenezi constant.

Eu întotdeauna fac comparație cu sportivii. Și actoria e tot un sport de performanță, trebuie să o practici constant. Și dacă nu ai competiție, trebuie să îți creezi propria ta competiție și să lucrezi, să te antrenezi.

Nu cred că ar trebui să fie unidirecțional, să joci același tip de rol. Mulți zic: suntem stereotipați și toată lumea ne pune un stereotip în spate. Dar tu ai încercat să ieși din stereotip? Ai încercat să faci alte roluri? Ai încercat chiar în spațiul tău personal, în spațiul tău de online, în spațiul tău de lucru cu regizorii să faci și să arăți de fapt o altă față, să te arăți altfel decât ești tu de obicei și să lucrezi puțin pe un rol care este poate împotriva naturii tale, la care poate nu te-ai gândit? Le zic tot timpul să iasă din zona de confort.

Cum îi faci pe actori la casting să iasă din zona de confort și să aibă curaj să se exprime?

Știu exact în momentul când intră cineva în încăpere cam ce tip de emoție are, cam ce livrează, cam ce tip de energie are și ajungem să lucrăm în așa fel încât să scoatem ce e mai bun din actorul respectiv.

Publicul reacționează la emoție, la umor, la carismă. Carisma asta se și creează, pentru că trebuie să fii un om plăcut, un actor sau o actriță plăcută, ca să poți să treci de sticlă și de regizor, și producător, și de scriitor, și de toți ceilalți factori care decid. Și întotdeauna le zic că publicul e cel mai important, de fapt, că pentru el lucrați, lor le livrați emoții.

Îi sfătuiesc să lucreze la zona asta și să nu fie în primul rând preocupați de ei. Pentru că omul din fața ta nu te vede doar pe tine, vede ce transmiți tu mai departe. Da, nu zic că reușim cu toată lumea, că sunt mulți care rămân într o zonă de încăpățânare, se autoregizează Le-am spus: care cel mai important lucru la care se uită un regizor, un producător, un scriitor, publicul? Se uită la cine ești tu înăuntrul tău. Dar, din păcate, mulți uită că ei sunt importanți prin ei înșiși, prin ce livrează.

Actorii mari întotdeauna au avut ceva care venea din interiorul lor, nu era nimic trucat. Cei mai mulți uită de asta, uită de unicitate, uită de ce au ei, de fapt, de spus din personajele respective.

Ce face mai precis un director de casting și care este diferența dintre un director de casting și un agent? Pentru că am văzut că se face confuzia asta.

Ca director de casting, faci în primul muncă creativă. Mulți confundă directorul de casting cu asistentul care dă telefoane și cheamă la casting, și cred că regizorul și producătorul au decis tot, astfel și ei își asumă cumva laurii. Directorul de casting, de cele mai multe ori, vine cu propuneri la care regizorul și producătorul nu s-au gândit.

Noi primim un scenariu de la producător, citim, ne facem notițe, ne prezentăm propriile propuneri prin prisma a ceea ce simțim acolo vizavi de personaje, apoi avem discuția cu regizorul. E posibil să fim pe aceeași lungime de undă, dar e posibil să ajustăm lucrurile. Poate regizorul se gândește împotriva scenariului cumva la niște personaje și ele se schimbă și la casting. De cele mai multe ori, când actorii dau probele, iarăși se mai schimbă puțin lucrurile, pentru că își dau seama de aspecte pe care nu le-au luat în calcul. Sau e posibil ca personajul care spune anumite vorbe să nu fie așa cum și l-au imaginat inițial.

Noi nu semnăm cu actorii și banii noștri sunt din bugetul filmului, nu din onorariul actorului. În condițiile în care agențiile de casting, de figurație, figurație specială și actori pentru publicitate semnează în numele actorului, cumva, ei și-au creat o muncă de agent, pentru că ei iau din banii actorilor, dar directorii de casting, nu.

Agenții au un comision între 10 și 30% din banii actorilor, dar îi și reprezintă, cumva. Adică se ocupă și de imaginea lor, și de management, și de tot ce înseamnă materialele lor, și de probe, totul trece prin agent. Eu, de exemplu, dacă vreau să lucrez cu un actor care are agent afară, întotdeauna sun agentul să mi-l trimită. Niciodată nu am discuția directă cu actorul.

Care este lucrul cel mai complicat la jobul tău. Realist vorbind, pentru că, da, știu, cumva reușești să le rezolvi pe toate, găsești mereu o soluție.

Nu e neapărat ceva complicat, ci, să zicem, sunt momente când suntem limitați de posibilitățile de livrare a facultăților. Și mă refer la generațiile mai vechi, în care terminau câte 10 actori pe an, unde sunt din ce în ce mai puțini actori, pentru că astea erau vremurile. Acum nu mai există această problemă, termină cam 65 doar în București, probabil în jur de 400 în toată țara.

De exemplu, eu, de la începutul anului, am făcut șapte seriale. Anul ăsta a fost un an în care toată lumea a decis că vrea să facă seriale, deci go for it. Și în intervalul de vârstă 55 și 90 de ani, nu mai sunt atât de mulți actori cât erau pe vremuri, deci e mai complicat să găsești oameni. Aici e un pic dificil, dar, cum ai zis și tu, găsesc mereu o soluție. Adică încerc să aduc cei mai buni oameni. Și eu fac și scouting constant, adică încerc să aduc ușor oameni noi. În pandemie, spre exemplu, cred că 40% din oamenii din ”Ruxx” erau actori pe care i-am descoperit în provincie.

Dar de unde îi știi? Te duci prin țară să vezi piese de teatru, să vezi oameni sau cum funcționează?

Am fost invitată destul de des la festivaluri de teatru și de film. Eu sunt tot timpul la curent cu tot ce mișcă. Adică mă duc la FNT, văd piese de teatru invitate în București, văd filme, văd scurtmetraje și atunci, în toate drumurile astea, i-am cunoscut cumva. Degeaba trimite cineva o fotografie și un CV, dacă nu îl vezi, nu-i simți energia, nu vorbești un pic cu el.

Mie mi-e foarte drag să stau să lucrez cu actorii și să-i văd, să vorbesc cu ei. Îmi dau seama exact cam care este potențialul dacă vorbesc cinci minute cu mine și știu exact în ce proiect s-ar potrivi. Îmi dau seama imediat.

Ce îți place cel mai mult la jobul tău?

Îmi plac oamenii, pentru că dacă nu-mi plăceau, nu aș fi putut să fac asta. Nu zic că e o muncă ușoară, ba dimpotrivă, este foarte greu, pentru că artiștii sunt firi sensibile, au o zonă de traumă constantă și e foarte greu cumva să manageriezi faptul că nu e chiar o industrie și nu ai acces la atât de multe castinguri cât au alții de afară. Ei nu înțeleg că, din păcate, asta e industria, așa cum se prezintă ea, nu avem cum să o să schimbăm noi. Tot ce ne dorim e într-adevăr să se dezvolte și să existe, pentru că doar așa va fi și pentru ei mai simplu să capete experiență în zona de casting.

Sunt ei dezamăgiți, nu înțeleg că de fapt e ca la concurs. Tot timpul trebuie să stai în priză sau să lucrezi constant. Că iei sau nu iei casting, nu e relevant, pentru că sunt atâția factori de care depinde faptul că iau sau nu un casting.

Ce trebuie să înțeleagă ei este faptul că la casting trebuie să dea totul, apoi, în secunda în care au ieșit pe ușă, să uite cu totul de el, ca să nu se încarce. Nu are rost să te gândești dacă îl iei sau nu îl iei, pentru că o iei razna.

Înțeleg că tu le mai dai o a doua șansă actorilor, dacă nu le iese din prima o probă, lucru care nu se întâmplă în străinătate, unde ai câteva minute să convingi că ești bun pentru rolul ăla. De ce faci asta?

Cred foarte tare în ei și câteodată îi și cert, că mi-ar plăcea să facă mai mult pentru ei. Fie că nu își iau carnet de conducere sau, nu știu, fie că s-au lăsat pe tânjală și nu mai lucrează, pentru că asta se simte. De exemplu, după pandemie, s-a simțit faptul că foarte mulți nu mai erau antrenați. Și scopul meu este să arăt regizorului cea mai bună versiune a actorului, nu să îl încurc, nu să fie un număr sau doar un alt actor care apare în fața lui, pentru că și mie îmi creează un prejudiciu de imagine. Ăsta este motivul pentru care de cele mai multe ori lucrez cu ei înainte și prefer să fac probele cu ei înainte, pentru că avem timp să lucrăm. Vreau să arăt chiar cea mai bună probă a lor, pentru că atunci când sunt cu regizorul, nu au șansa asta.

De exemplu, am avut un casting cu Nae Caranfil. Țin minte și acum că am fost șocată că toți actorii aveau emoții, dar niște emoții din alea distructive. Adică se bâlbâiau, actori mari, la care nu mă așteptam. E Nae Caranfil, e om ca tine. De ce te agită? Și mi-au spus că l-au văzut, i-au apucat emoțiile și nu au știut ce să mai facă. Dar nu au motive să reacționeze așa, pentru că, în definitiv, toți suntem oameni.

Revin la partea de provocări ale jobului tău. Ce se mai poate întâmpla în timpul unui casting, ce lucruri se pot complica? 

Unii vin nepregătiți la casting. Se întâmplă să nu fie conștienți că, din păcate, dacă nu ești pregătit și nu îți înveți textul, și nu pui întrebările potrivite regizorului, e posibil să nu livrezi ce trebuie. Mulți lasă pe ultima sută de metri asta cu textul și nu mai sunt atenți la ce indicații dă regizorul sau ce dorește regizorul de la personaj, pentru că, la un moment dat, e o chestie de virgulă. Vreau aici, undeva la mijlocul scenei, să faci nu știu ce. Și tu trebuie să știi atât de bine și să curgă atât de fluid textul prin capul tău, încât să știi exact când ai virgula respectivă.

Ce să zic, talent există în țara asta mult, dar noi nu avem – nu știu dacă este o chestie legată de români sau nu -, ne lipsește disciplina. De fapt, disciplina vine cumva din alte zone. Ei, fiind artiști, sunt mai boemi, își imaginează că lucrurile așa ar trebui să se întâmple. Dar nu e așa, din păcate, trebuie să amesteci boemul cu disciplina și cu realismul.

Spune-mi câțiva  „actori-revelație” pe care i-ai descoperit. Sunt sigură că sunt mulți, dar alege câțiva. 

Alec Secăreanu. L-am descoperit pentru că era asistentul meu. Eu l-am văzut într-o telenovelă, mi-a plăcut foarte tare și m-am gândit că vreau neapărat să lucrez cu băiatul ăsta. Am vorbit cu el și, la un moment dat, am stat câteva luni împreună până a luat rolul din „God’s Own Country”, dar am mai lucrat în niște proiecte împreună.

Marea mea bucurie a fost Anca Dumitra, care, în sfârșit, a ieșit din zona de „Las Fierbinți”, pentru că în România nu o chemase nimeni, absolut nimeni la casting. Ea este foarte talentată, dar nu știu de ce regizorii nu o chemau, poate că nu se duceau la teatru să vadă ce talent excepțional este. Cosmina Stratan, care nu e numai „După dealuri”, ea poate fi și fată de cartier, e foarte versatilă.

Sergiu Smerea, băiatul ăsta din „Balaur”, care pentru mine chiar a fost o revelație. Tocmai terminase facultatea la Cluj și mi-a trimis niște poze. Mi-a plăcut de el, am zis să dăm o probă și mi-a plăcut foarte tare ce tip de energie avea. Au fost foarte, foarte mulți. Aida Economu, pe care o știu din anul întâi și pe care am întors-o practic din drum, pentru că nu mai voia să profeseze. Am făcut tot felul de proiecte împreună. Sunt foarte mulți actori și actrițe extrem de talentați cu care îmi place să lucrez.

Cum te descurci cu regizorii mai dificili? 

Știi care e treaba aici? Regizorii mai dificili sunt așa pentru că, de fapt, nu au conturate foarte clar în minte personajele, nu-s dificili pentru că vor asta, ci pentru că au o zonă din asta de perfecționism dus un pic la extrem și atunci le explic doar că ar trebui să se mai relaxeze, pentru că, dacă un actor e talentat și versatil, o sa fie ce trebuie.

Este, de fapt, o muncă permanentă de convingere că actorul ăla poate să livreze în mai multe zone. Și la mine este foarte simplu, pentru că ei știu că eu cunosc oamenii din multe zone, pentru că mă duc și la teatru, văd și filme, fac și workshopuri.

Este și o vorbă, că dacă nu-l cunosc eu, înseamnă că nu există. Asta pentru că, invariabil, ajung să văd toți actorii într-un fel sau altul și prefer să le cer materiale video, să îi văd cum vorbesc, cum se descurcă. Sunt mai interesată de o prezentare făcută din suflet, în care se prezintă fix cum e el, decât de un material video care poate să fie regizat și de unde să nu reiasă exact ce poate el.

E complicat să aduci în proiecte actori străini, mai ales din aceștia foarte cunoscuți?

Dacă ai bani, nimic nu e complicat. La actorii mari, este doar o chestie de ofertă de bani și de program, pentru că lucrurile trebuie să fie extrem de bine organizate, cu câteva luni înainte. Trebuie să ai ofertă financiară atractivă și să dai toate datele pe care actorul respectiv să le cunoască, legate de program.

Afară, actorii sunt extrem de bine organizați, au programate filmările cu șase-șapte luni înainte. La noi, mai există zona asta gen „vezi că în două săptămâni filmezi” sau „vezi că poimâine filmezi, ai cum să înveți un text?”, pentru că noi suntem mai spontani, dar ei nu fac asta, la ei nu există.

Spune-mi care este treaba cu greva scenariștilor și actorilor de la Hollywood, ce se întâmplă acolo? Înțeleg că sunt vedetele foarte bine plătite, dar restul oamenilor din industrie se descurcă foarte greu. 

Realitate e că ei sunt împovărați și de foarte multe taxe și trebuie să câștige foarte mulți bani ca să se întrețină. Este o zbatere continuă, plus că e concurența foarte mare. Sunt convinsă că foarte mulți scriu scenarii, dar la ei este sistemul ăsta de pitch, care îi scoate pe cei mai buni în față. Și cred că este foarte greu pentru ei să găsească de lucru, să muncească, nu-mi dau seama exact, pentru că sunt și o mulțime de lucruri interne în industrie, pe care noi nu le cunoaștem, legate de studiouri și ce au ei de făcut.

Acum, este și o presiune mai mare, pentru că există și zona asta de incluziune a tuturor. Cumva, trebuie să ai grijă de fiecare dată, în toate proiectele astea să incluzi tot, să fii atent să fie și comercial, ca să vândă, dar au tendința în ultima vreme să se uite puțin și în Europa, deci să facă și puțină artă.

În aceste condiții, lucrurile s-au complicat și au devenit destul de dificile. Muncesc și într-un ritm foarte alert, pentru că trebuie să livreze foarte mult, pentru că toate platformele cer mult conținut și repede, și cel mai probabil au ajuns la concluzia că trebuie să își mărească și ei fee-urile, ca să poată să reziste.

Ești membru al Academiei Europene de Film și al Academiei Americane de Film. Cum ai ajuns să faci parte din aceste organizații?

La Academia Europeană de Film am fost recomandată de Ada Solomon, la Academia Americană de Film, nu știu, dar eu cred că este vorba despre directoarea de casting cu care am făcut „God’s Own Country”.

Am primit acest e-mail de invitație peste noapte, inițial am crezut că este o glumă, eu nu îmi doream să fiu acolo. Apoi, am primit acest e-mail frumos, în care m-au felicitat pentru contribuția mea la toate aceste filme și astfel am ajuns ca în fiecare an, în februarie, să văd 140 de filme, din care se face o selecție de douăzeci și ceva, din care se votează toate categoriile acelea care sunt la Oscar.

Îmi place foarte tare să fac asta, am văzut niște filme absolut extraordinare. Și te gândești, de fapt, cât de multe subiecte de film există. Sunt și foarte multe cu temă politică și socială care răzbat, mai sunt și proiecte din astea care nu răzbat, dar care au o componentă super, super emoțională și frumoasă, ți-e drag să vezi și să revezi filmul.

Spune-mi câteva dintre filmele tale preferate din toate timpurile.

„La vita è bella”, pentru că tratează moartea cu umor. Îmi place mai mult soluția pe care a găsit-o Benigni la filmul ăsta, pentru că fix așa sunt și eu: încerc să găsesc, în orice lucru rău, și o parte bună, să întorc situația în așa fel încât să nu mă deprim. Sunt multe lucruri care merg și multe lucruri care nu merg, și atunci trebuie să te setezi să ai un echilibru, să nu te deprime toate lucrurile negative care sunt în jur sau oamenii care vin cu genul ăla de energie, și să încerci cumva să construiești, nu să dărâmi.

Mi-a plăcut la fel de mult și „California Dreamin’ ”, film la care am și lucrat și care mi-a fost foarte drag. Consum atât de multe filme încât mi-e greu să aleg când vine vorba de o întrebare ca asta.

Mi-a mai plăcut foarte mult și „Parasite”, spre exemplu, care m-a emoționat total, a avut de toate, și umor, și dramă, și emoție, și suspans, chiar dacă nu-s o fană a filmelor coreene neapărat.

Foto: Ioana Daniela Ladoș, arhiva personală


CITEȘTE ȘI:

INTERVIU | Alec Secăreanu, despre rolul din „Spy/Master”: „Este un personaj foarte ofertant, dar vine cu o mare responsabilitate în spate”

INTERVIU | Adina Sădeanu, scenarista serialului „Spy/Master”: „M-a fascinat toată drama umană din spatele fugii generalului Pacepa”

EXCLUSIV | Regizorul Laurențiu Rusescu: „Am ales să pun în scenă «Exit» pentru că mecanismul abuzului este extrem de bine descris”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Rețeta perfectă de drob de miel. Puține gospodine știu toate secretele
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii