Managerul de la Universitar a ascuns focarele de COVID-19 din spital! Direcția Financiară, închisă după ce contabila șefă a fost confirmată cu noul coronavirus! (SURSE)

Managerul de la Universitar a ascuns focarele de COVID-19 din spital! Direcția Financiară, închisă după ce contabila șefă a fost confirmată cu noul coronavirus! (SURSE)
Managerul de la Universitar a ascuns focarele de COVID-19 din spital! Direcția Financiară, închisă după ce contabila șefă a fost confirmată cu noul coronavirus! (SURSE)
Publicat: 02/11/2020, 19:00

Asediul constant al noului coronavirus plasează România într-un scenariu alarmant, cu fiecare zi care trece, numărul infectărilor crescând aproape la fiecare 24 de ore. Aflate în prima linie a acestui ”front”, spitalele din Capitală și din întreaga țară înregistrează, la rândul lor, din ce în ce mai multe cazuri de cadre medicale infectate cu COVID-19, iar într-un astfel de context medical declarațiile ”liniștitoare” se dovedesc a fi cea mai nefericită soluție dintre toate.

Acoperind o întreagă ”paletă de specialități medicale”, Spitalul Universitar de Urgență din București nu poate face excepție de la trista regulă nescrisă a acestei perioade. Noul coronavirus este prezent pe holurile SUUB, numai că managerul spitalului, medicul Cătălin Cîrstoiu, declară că este vorba doar despre cazuri ”disparate”, iar sursa infecțiilor este ”externă”.

GÂNDUL.RO a prezentat, ÎN EXCLUSIVITATE, declarațiile managerului SUUB, acesta considerând că informațiile vehiculate în presă sunt ”minciuni”, iar situația din instituția pe care o conduce începând cu luna martie a acestui an nu poate fi considerată alarmantă. Însă, după ce șapte cadre medicale ale secției de neurologie a Spitalului Universitar au fost diagnosticate pozitiv la COVID-19 – sursele noastre dezvăluind că există și infectări la secțiile cardiologie și ginecologie, conducerea neluând măsurile adecvate – managerul Cătălin Cîrstoiu a reacționat și a transmis că punctul de plecare al infecțiilor este ”transmisia comunitară”, iar de un focar nici nu poate fi vorba, atâta vreme cât secția de neurologie funcționează și, în ultimă instanță, ”focare sunt peste tot, întrebați și la Spitalul Floreasca”.

”Sunt minciuni. Sunt niște cazuri la neurologie din personalul medical și sunt cauzate de evoluția transmiterii comunitare. Secția funcționează, nici măcar de focar nu se poate vorbi deoarece sunt cazuri dispersate. La cardiologie sunt niște pacienți pozitivi. Focare sunt peste tot, întrebați și la Spitalul Floreasca. Acolo sunt focare în tot spitalul de sus până jos. Sunt făcute 27.000 de mii de teste în Spitalul Universitar”, a declarat medicul Cătălin Cîrstoiu.

Direcția Financiară a Spitalului Universitar, ”lovită” de COVID-19

ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, surse a căror credibilitate nu poate fi contestată ne-au transmis alte informații îngrijorătoare. Directoarea economică a Spitalului Universitar a fost a fost testată și confirmată pozitiv – ieri -, iar acesta nu este un caz izolat.

Potrivit acelorași surse, și alți angajați ai Direcției Financiare s-au infectat cu noul coronavirus, în astfel de condiții fiind pus ”lacătul pe ușă”, iar angajații trimiși ”în izolare”. Mai mult, managerul SUUB, Cătălin Cîrstoiu, ar ascunde acest nou focar de infecție, spun sursele noastre, ceea ce nu poate fi decât extrem de grav în această perioadă.

Dar managerul Cîrstoiu rămâne ferm pe poziția dinainte stabilită. Cazuri noi vor apărea tot timpul, fiindcă asta se întâmplă atunci când este vorba despre ”transmitere comunitară” și nu este nimic ”senzațional”. Potrivit declarațiilor sale, cazurile de infecție cu noul coronavirus apărute la SUUB ”nu (prea) au legătură epidemiologică între ele”. Și, totodată, spune că au fost… chiar mai multe cadre medicale infectate decât s-a vehiculat în presă. Totuși, insistă Cătălin Cîrstoiu, ”nu e focar”, evoluția focarului fiind ”limitată” prin efectuarea unui număr mare de teste.

„La neurologie este șeful secției infectat, cel care a rămas în locul profesorului Băjenaru, mort el însuși de COVID-19. La cardiologie nu este nicio asistent-șef pozitiv. Într-o pandemie cu transmitere comunitară tot timpul vor apărea cazuri. Nu este senzațional că apare. Focarul înseamnă că toate cazurile au legătură epidemiologică între ele. Astea nu prea au.  Sunt 100 de pacienți internați la neurologie. La ginecologie sunt internate 70-80 de mame + patologia ginecologică. La cardio sunt internați tot în jur de 100 de pacienți. Au fost mai multe cadre medicale pozitive decât știrea pe care vreți să o faceți acum și nu m-ați întrebat. Nu e un focar. Am limitat evoluția unui focar tocmai prin faptul că am testat, am identificat  personalul pozitiv. Câte spitale fac lucrul acesta?”, a mai spus medicul Cîrstoiu, întrebat de GÂNDUL.RO care este situația medicală de la Spitalul Universitar.

Cătălin Cîrstoiu, între prezentul imediat, ”limitarea focarelor” și ”moștenirea” fostei conduceri

Iritat, vizibil, de aceste întrebări ”incomode” apărute în plină pandemie, managerul Spitalului Universitar de Urgență a ales dubla variantă a negării.

În primul rând, spune că informațiile vehiculate sunt ”false”. În al doilea rând – din punctul său de vedere – se duce o luptă ”în culise”, acolo unde… fosta conducere a Spitalului Universitar acționează din ”umbră” pentru a-i submina autoritatea și pentru a exagera pericolul reprezentant de noul coronavirus în interiorul instituției medicale.

”Haideți să terminăm cu informațiile false propagate în spațiul public de fosta conducere a spitalului care nu a luat nicio măsură care să prevină și să combată evoluția pandemiei timp de 3-4 luni de zile. Este vorba despre șapte cazuri la neurologie din care 4 medici, două asistente medicale și o registratură medicală. Au fost cu o săptămână în urmă pacienți pozitivi în acea secție cum sunt tot timpul din luna martie până în prezent. Sunt pacienți cu accidente vasculare cerebrale, care au o durată de spitalizare prelungită. Pacienții aceștia au fost pozitivați de la internare”, afirmă managerul Cătălin Cîrstoiu.

Adriana Nica, fostul manager al Spitalului Universitar: ”Au apărut focare (aglomerare de cazuri cu sursa internă) care nu au fost comunicate”

În urma celor declarat de Cătălin Cârstoiu, ”războiul” se duce, acum, pe două fronturi. Pe de o parte rămâne în centrul atenției lupta împotriva noului coronavirus și misterul care planează, de zile bune, asupra numărului real de cadre medicale infectate cu COVID-19 la SUUB – fără a mai aduce în discuție sursa infecțiilor, despre care Cătălin Cîrstoiu spune că este rezultatul ”transmisiei comunitare” -, iar pe de altă parte se poartă un ”război de uzură” cu fosta conducere a spitalului, acuzațiile transfrmându-se în ”săgeți” expediate dintr-o parte în alta.

Contactată de GÂNDUL.RO, medicul Adriana Nica ne-a declarat, ÎN EXCLUSIVITATE, că nici nu este pentru prima oară când focarele de infecție sunt ”ascunse” la SUUB, astfel că s-a creat, de la bun început, un precedent deosebit de periculos.

”După 7 luni de conducere a spitalului și NENUMĂRATE EPISOADE DE INFECTĂRI CU COVID-19 ÎN SPITAL (n.red. – sublinierea noastră), singura (in)explicatie oferită, atunci când este prins cu mâța-n sac, este greaua moștenire! Ce moștenire poate invoca medicul Cîrstoiu din moment ce a folosit și folosește de fapt structuri și funcțiuni create din martie 2020 și care au stat închise din cauza incompetenței și lipsei sale de viziune? Spitalul Universitar de Urgență București a stat gol 5 luni de zile, bolnavii cronici au fost ținuți la ușă, iar dializații cronic împrăștiați la centrele private! CU TOATE ACESTEA, PERIODIC, AU APĂRUT FOCARE (AGLOMERARE DE CAZURI CU SURSA INTERNĂ) CARE NU AU FOST COMUNICATE (n.red. – sublinierea noastră), intern, iar presa nu le-a relatat, practic, niciodată!”, dezvăluie Adriana Nica.

Dincolo de declarațiile ”liniștitoare”, pericolul reprezentat de noul coronavirus – chiar și la Spitalul Universitar din București, acolo unde managerul Cîrstoiu consideră că eventuale focare au fost stinse din fașă – este real. Cadrele medicale și angajații se află în pericol permanent, iar GÂNDUL.RO va urmări situația și va prezenta cititorilor, ÎN EXCLUSIVITATE, informațiile obținute, chiar cu riscul ca managerul Cătălin Cîrstoiu să fie din ce în ce mai nemulțumit de imixtiunile mass-media.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine