Prima pagină » Reportaj » O SCRISOARE VÂNDUTĂ. Poștașul sună luna aceasta de două ori: o dată pentru pensie, a doua oară pentru Ponta

O SCRISOARE VÂNDUTĂ. Poștașul sună luna aceasta de două ori: o dată pentru pensie, a doua oară pentru Ponta

Detalii în articol

De câteva zile, de când poștașii au început să împartă pensia pe luna în curs, oamenii primesc, oficial, atașat la talon, un pliant în care PSD îl desființează pe prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, susținând că liberalul, dacă va fi ales președinte, „le va tăia pensiile românilor”. „Ai grijă ce votezi! Cine a tăiat o dată pensiile le va tăia din nou!” se arată în flyerul atașat.

Câțiva pensionari au sunat la redacția gândul, sesizând „mizeria pusă la cale de Ponta și partidul lui”, precizându-ne, totodată, că sunt „clienții” Oficiului Poștal 35, din Cotroceni. Ne-am dus acolo pentru a vedea ce se întâmplă mai exact.

O discuție la Oficiul 35

Sâmbătă, pe la 10, când ploaia nu știe dacă să-nceapă sau să mai stea, Cotroceniul părea adormit. Pe strada Zării nr. 10, deschis într-o casă vopsită în portocaliu cu roz, „Oficiul Poștal 35”. În oficiu, la ghișee, o doamnă operatoare și doi clienți. Aștept să-mi vină rândul și întreb: „Doamna dirigintă?!”. „Nu e!”, „Un factor poștal?!”. „Niciunul”. „Dumneavoastră, singură?”. „Numai eu”, îmi răspunde doamna, aproape mecanic, la fiecare întrebare. „Atunci vă întreb pe dumneavoastră: e adevărat că pensionarii primesc, odată cu talonul, un pliant de campanie al PSD?”. „Adevărat”. „E vorba de un contract?”. „Un contract, sigur că da”. „Între cine și cine?”. „Între noi și cineva, dar nu știu să vă spun, exact, cine. Nici doamna dirigintă nu știa sigur, și a cerut amănunte mai de sus”, spune femeia de la ghișeu, și îmi arată tavanul cu degetul. „Probabil că luni o să știe mai multe…”. „Probabil”. „Dar e voie ca Poșta să facă politică?”. „Dar nu e politică! Pe noi nu ne interesează conținutul. Noi doar atașăm pliantul și îl ducem la destinație. Asta le-am spus și celor din cartier care au venit să sesizeze. Noi nu avem vină„. „Deci, nu aveți…”.

Oficiul Poștal 35

Mi-am luat „la revedere” și am ieșit. La colțul străzii, pe Carol Davila, o doamnă în vârstă mă întreabă unde-i poșta. Îi arăt clădirea și o întreb dacă are ceva de sesizat. „N-am!” spune scurt. Dar vreun pliant a primit? „Pliant? Parcă am primit ceva… De la Mega?”. „De la Mega?!”. „Da”, spune doamna în vârstă și mă privește cu speranță. „Atunci, nu e ăsta”.

Câteva discuții în cartier

Mai întreb pe stradă, mai întreb pe la porți, pe la uși de apartamente. Unii spun c-au primit, dar nu vor să discute, alți c-au primit și le-au aruncat la coș, „că nici la baie nu erau bune”, alții că n-au primit nimic, unul că n-a primit nici măcar pensia.

Alerg după o doamnă care tocmai intra într-o curte strâmtă, dichisită, în fața unui bloc.

„Sărut mâna, aveți două secunde?”. Femeia mă privește „lamă”, ridicând dintr-o sprânceană. Capăt curaj și insist. „Sunteți pensionară?!”. Femeia ridică și cealaltă sprânceană, tot pe „mute”. O iau ca pe un „da” mimic, și mai fac un pas. „Ați primit pensia?”. „Ce vrei dom”le de la mine?” spune doamna, dintr-un șuierat. „Voiam să știu dacă ați primit, atașat la talon, un pliant al PSD; un flyer”, zic. „Hai că ești prost, am crezut că ești om serios”, zice și intră în bloc.

Un bărbat în salopetă, martor la discuție, ajuns în dreptul meu îmi spune misterios: „Nu mai întreba, bre, degeaba, că nu-ți spune nimeni, nimic. Oamenii e fricoși, nu vezi. Le e frică de ruși, dă-i Dumnezeului!”.

Discuția din bloc

Din casă în casă ajung într-un bloc, pe lângă podul Cotroceni. Sun la câteva uși și capăt răspunsuri la fel de diverse. Unii mă privesc curios și îmi spun că nu știu nimic; alți că știu, și îmi închid ușa în nas; o pensionară „de la trei” îmi spune că nu știe, că a fost plecată, dar că ea, oricum, primește talonul la cutia poștală…

În sfârșit, o doamnă foarte amabilă, pe la nu mai știu ce etaj – întrucât pierdusem șirul -, e de acord să-mi spună toată tărășenia, după ce primește acceptul soțului: „Da, am primit un pliant. E o campanie josnică, pentru că e adresată oamenilor în vârstă, iar oamenii în vârstă poate că nu sunt suficient de informați și primind acest pliant își fac o impresie greșită”, spune pe nerăsuflate.

Ce răspunde Poșta condusă de vicepreședinte PSD Diaspora

Poșta Română – reprezentată din luna iunie 2014 de Alexandru Petrescu, director general interimar al CNPR, și vicepreședinte PSD Diaspora – răspunde acuzațiilor, printr-un comunicat, potrivit căruia instituția a încheiat un contract de distribuire de pliante cu alianța electorală PSD-UNPR-PC.

„Compania Națională Poșta Română, prin serviciul de marketing direct – distribuție neadresată (PostMesager), răspunde nevoilor specifice generate de campaniile electorale și încheie contracte cu toate entitățile care doresc să se folosească de acest serviciu. (…) Astfel de servicii, respectiv distribuirea de flyere de campanie electorală, fac parte din activitatea specifică a unui furnizor de servicii poștale și se regăsesc în portofoliul oricărui operator internațional de profil”.

Totodată, în comunicat se precizează că Poșta Română se detașează de orice polemici de natură politică și respinge orice interpretare subiectivă a activității sale. „Reamintim faptul că Poșta Română este o companie care funcționează pe criterii comerciale, de profitabilitate, și nu poate fi considerată sub nicio formă anexa vreunui partid politic sau a unor interese de moment”.

Cine este Alexandru Petrescu

Alexandru Petrescu, director general interimar al Poștei Române, a deținut în ultimii doi ani poziția de director executiv al acestei instituții, fiind și președinte al Comisiei de Privatizare.

Este licențiat în economie la University of Wales, specializat în Business Administration. La Londra, a deținut poziții de conducere în sistemul financiar-bancar britanic. Actualmente are dublă cetățenie, română și britanică. Este membru al Partidului Laburist.

În țară, pe lângă poziția pe care o ocupă la conducerea Companiei Naționale Poșta Română, Alexandru Petrescu este membru în Consiliul de Supraveghere al CFR Călători.

În ceea ce privește activitatea sa politică, actualul director general interimar al Poștei este  vicepreședinte PSD Diaspora.

În imagine Alexandru Petrescu, alături de Victor Ponta și Dan Șova, la lucrările congresului anual al Partidului Laburist din 2011 // Sursa foto: blog Alexandru Petrescu

Mediafax
Rezerviștii din București și Ilfov au primit 'ordine de chemare'. Explicațiile MApN
Digi24
Prima reacție a părinților tinerilor uciși la 2 Mai, după aflarea sentinței definitive a lui Vlad Pascu
Cancan.ro
BREAKING! Ioan Mateescu S-A SINUCIS. Ce i-a spus soției înainte cu puțin timp să își ia viața e tulburător
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
Adevarul
Cât va dura interdicția pensionarilor de a se angaja la stat. „E o criză puternică din punct de vedere financiar”
Mediafax
Ce spune Ilie Bolojan despre posibila sa demisie. Declarații neașteptate
Click
Rețeta de castraveți murați a Sofiei Vicoveanca pentru tinerele gospodine: „Un deliciu!” Ce pune în borcane, ca să nu se înmoaie murăturile
Wowbiz
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Georgianei
Antena 3
Crimă șocantă în Craiova: O profesoară a fost ucisă de soț chiar în fața fetiței lor de 11 ani. Poștașul ar fi auzit strigătele femeii
Digi24
VIDEO Rezerviștii armatei române din București și Ilfov au primit „ordine de chemare”. Explicațiile Ministerului Apărării
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al tânărului care s-a sinucis pe A1! Mama lui a cedat...
Ce se întâmplă doctore
Operațiile estetice au traumatizat-o pe Ella Vișan, iubita lui Andrei de la Insula Iubirii! Prin ce chinuri a trecut tânăra în ultimul an: „Acolo e dezastru, am anumite dureri chiar și aici pe Insulă”
observatornews.ro
Câţi bani vor lua lunar românii care aleg să primească pensia privată pe mai mult de 8 ani
StirileKanalD
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
KanalD
O femeie din Craiova a fost ucisă cu sânge rece de propriul soț! Acesta a înjunghiat-o în fața fiicei lor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2025: Vizita medicală pentru permis auto dacă ai peste 70 de ani. Care este intervalul și ce trebuie să faci
Descopera.ro
CONFIRMAT: Este sau NU aerul de la mare bun pentru tine?
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Un prieten dezvăluie totul: Ne-a turnat. Nu era cu toate țiglele pe casă
Evz.ro
Legenda străjerului magic din Țara Lăpușului, locul de aur al României
A1
Câte operații estetice are ispita Naba Salem de la Insula Iubirii 2025. Doar la bust a făcut 7 intervenții
Stirile Kanal D
Ce pensie are o badantă româncă, după 20 de ani de muncă în Italia
Kfetele
Ultimul mesaj transmis de adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului alături de iubita lui de 14 ani! Mama acestuia este devastată de durere
RadioImpuls
HOROSCOP 22 august 2025. O zodie este pusă la grea încercare! O așteaptă pierderi financiare și trădări. Primește lovitura de care se temea cel mai mult!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Măgarule, noaptea trecută ziceai că sunt o femeie de vis
Descopera.ro
Cercetătorii au creat cea mai sintetică formă de viață de pe Pământ