Prima pagină » Actualitate » Ministerul Energiei a anunțat cum vrea să REDUCĂ facturile cu 25%. Ce rol va avea intervalul orar de consum

Ministerul Energiei a anunțat cum vrea să REDUCĂ facturile cu 25%. Ce rol va avea intervalul orar de consum

Ministerul Energiei a anunțat cum vrea să REDUCĂ facturile cu 25%. Ce rol va avea intervalul orar de consum

Ministerul Energiei a anunțat un pachet de măsuri prin care facturile la energie electrică să scadă cu cel puțin 25%. Scurtarea lanțului de tranzacționare pe piața de energie, investiții în rețele și eliminarea speculei sunt câteva dintre propuneri.

În acest moment, România are cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană (UE) și ar urma să avem și în țara noastră tarife diferențiate, adică prețuri mai mici în intervalele orare în care producția este mare, așa cum se întâmplă în alte țări europene. Dar experții în energieavertizează că implementarea acestor măsuri ar putea dura ani de zile.

După mai multe discuții cu reprezentanți ai producătorilor, furnizorilor și instituțiilor din domeniu, ministrul Energiei – Bogdan Ivan – propune opt soluții care ar duce la scăderea facturilor. Printre acestea ele se numără și implementarea tarifelor dinamice și a contorizării inteligente.

Vârfurile de consum sunt, în general, seara, între orele 18 și 22. Însă cea mai ieftină energie produsă și tranzacționată pe bursă este între orele 11 și 18, mai ales că producția de energie verde a crescut.

De exemplu, la începutul acestei săptămâni, marți, între 11 și 13, prețul energiei a fost de cel mult 52 de lei pe MWh, în timp ce în intervalul de vârf de seară a ajuns până la 1.500 de lei pe MWh.

Dacă oamenii și companiile ar adapta consumul în funcție de preț, cum ar fi  să programeze mașinile de spălat sau alte electrocasnice la prânz, ar plăti mai puțin, s-ar reduce presiunea pe rețele și ar scădea și necesarul de importuri, pentru că sunt zile când România importă multă energie.

Dar, pentru asta, este nevoie de contorizare inteligentă, care există în prezent la doar o treime din clienți, notează Știrile Pro TV.

Ministrul mai promite și accelerarea procesului de digitalizare, dar pe listă mai apar și alte măsuri, precum eliminarea speculei, scurtarea lanțului de tranzacționare pe piață, dar și investiții în rețele pentru o mai bună conectivitate cu Europa de Vest.

„Împreună cu europarlamentarii români, indiferent din partidul din care fac parte, să facem absolut toate demersurile pentru a găsi finanțări pentru interconectare cu rețelele din Europa de Vest, care azi produc și vând energie ieftină”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Alături de promisiunea că va crește și producția, aceste măsuri au fost incluse într-un memorandum care ar urma să fie adoptat la următoarea ședință de Guvern.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!