Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » ⁠Silviu Predoiu: „Iohannis a cerut să mi se ridice dreptul de vot din CSAT atunci când am fost împotriva lui”

⁠Silviu Predoiu: „Iohannis a cerut să mi se ridice dreptul de vot din CSAT atunci când am fost împotriva lui”

⁠Silviu Predoiu: „Iohannis a cerut să mi se ridice dreptul de vot din CSAT atunci când am fost împotriva lui”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Silviu Predoiu, general român și ofițer SIE, a vorbit despre cum Iohannis i-a revocat dreptul de vot. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache.

Silviu Predoiu: „Domnul Băsescu, o persoană combativă, virulentă, asertivă, câteodată chiar agresivă. Dar care aprecia pozițiile opuse convingerilor dumnealui atunci când erau argumentate. Adică îl irita când îl contraziceai, dar aștepta argumente și chiar dacă răspunsul dumnealui era într-o zonă ușor trivială, bine, bă, aprecia. Nu, nu mi-a purtat ranchiună. Am avut altele pe care am discutat, nu pentru aceasta.

Invitat la emisiunea lui Marius Tucă, Silviu Predoiu a vorbit despre cum Iohannis i-a revocat dreptul de vot în CSAT. Acesta a început prin a spune că a fost participant al CSAT-ului sub conducerea a doi președinți. Deși Traian Băsescu era „combativ, virulent și uneori agresiv”, ofițerul SIE susține că era un om deschis la argumente. În opoziție, Klaus Iohannis nu accepta refuzuri sau opoziții. Predoiu susține că fostul președinte a cerut să îi fie revocat dreptul de vot în CSAT. Pentru că generalul nu era director SIE, ci doar director interimar, consilierii prezidențiali au reușit să îi revoce dreptul de vot.

„Sigur că, într-adevăr, am participat la foarte multe ședințe CSAT sub doi președinți ai CSAT-ului, domnul Băsescu și domnul Iohannis. Domnul Băsescu, o persoană combativă, virulentă, asertivă, câteodată chiar agresivă, dar care aprecia pozițiile opuse convingerilor dumnealui atunci când erau argumentate. Adică nu-i plăceau „yes man-ii”, îl irita când îl contraziceai, dar aștepta argumente și chiar dacă răspunsul dumnealui era într-o zonă ușor trivială, bine, bă, aprecia. Și am avut mai multe situații în care, în calitatea de reprezentant al SIE, am votat împotrivă și am exprimat poziții opuse celor ridicate acolo de ceilalți. Nu, nu mi-a purtat ranchiună, am avut altele pe care am discutat, nu pentru aceasta. Domnul președinte Iohannis, am avut două situații. A doua oară când l-am contrazis în sensul opiniei, nu personal, nu pe domnia sa, ci m-am opus la vot, a cerut să mi se reducă dreptul de vot și s-a găsit un artificiu și s-a spus că nu mai am drept de vot, că înlocuitorii nu mai au drept de vot în CSAT. S-a găsit un artificiu cu sprijinul consilierilor. Eram înlocuitor la comandă, în sensul că SIE nu avea director, eu eram interimar, deci nu aveam pe cine să înlocuiesc. Poți să fii înlocuitor atunci când înlocuiești pe cineva care există, dar dacă nu există nimeni, mă înlocuiam pe mine prin prezență. Au găsit ei un artificiu și apropo de doi și CSAT-ul cum lucrau, deși nu părea, a fost clar că a fost foarte iritat. Trebuie să fie unanimă decizia. Atunci când cineva spune nu sunt de acord, se blochează.”, a explicat ofițerul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Deputat PNL: Orice tentativă de schimbare a guvernului echivalează cu sabotarea unui obiectiv de țară
Digi24
Măsuri disperate în Iran înaintea unei posibile invazii terestre. Teheranul a început recrutarea copiilor
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Destinația din Europa unde 300 de euro ajung pentru două săptămâni de vacanță. Povestea unei turiste care nu credea că poate fi atât de ieftin: „Am trăit ca o regină”
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă te prinde poliția cu 61 km/h în localitate. Mai există „limita de toleranță”?
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cele mai vechi zaruri din lume