Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Toni Neacșu: „Alegerile de ACUM au fost vulnerabilizate, vor fi contestate”

Toni Neacșu: „Alegerile de ACUM au fost vulnerabilizate, vor fi contestate”

Toni Neacșu: „Alegerile de acum au fost vulnerabilizate, vor fi contestate”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, avocatul Toni Neacșu a lansat un avertisment ferm: orice acțiune legată de procesul electoral aflat în desfășurare riscă să fie contestată în instanță. Potrivit acestuia, în contextul hotărârii judecătorești care suspendă decizia CCR privind anularea alegerilor, întreaga procedură electorală devine vulnerabilă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Toni Neacșu: „Vulnerabilizăm complet aceste alegeri”

Toni Neacșu atrage atenția că efectele hotărârii instanței, chiar dacă par ambigue pentru unii, pot produce consecințe majore. Orice decizie administrativă, orice document emis sau procedură efectuată în cadrul actualului calendar electoral ar putea fi invalidată de un judecător. În opinia sa, acest scenariu nu este doar posibil, ci chiar probabil. Această situație creează un risc sistemic pentru alegeri, inclusiv asupra validității rezultatului final.

„Și mai cred ceva, și anume că vulnerabilizăm în acest moment cu totul aceste alegeri, pentru că orice se întâmplă de azi încolo, cât timp această hotărâre este în vigoare, poate fi contestat ca fiind nelegal în justiție, inclusiv rezultatul alegerilor. Să știți, pentru că teoretic, tot ce se întâmplă în momentul de față, ca acțiune sau operațiune legată de actualele alegeri, poate fi atacat în justiție și se găsește un judecător să constate că actele emise împotriva unei hotărâri judecătorești executorii sunt nelegale și trebuiesc desființate.”, avertizează Toni Neacșu.

Dan Chitic: „Aceste alegeri sunt nelegale. E o lovitură de stat”

Avocatul Dan Chitic a completat ideea colegului său cu o poziție și mai tranșantă. El a afirmat că suspendarea procesului electoral prin decizia CCR constituie o lovitură de stat. Potrivit lui, hotărârea care repune în drepturi turul al doilea aduce o primă urmă de normalitate într-un sistem politic alterat. Chitic pune sub semnul întrebării inclusiv legalitatea actualului guvern și a deciziilor sale, ceea ce afectează și legitimitatea procesului electoral în desfășurare.

„Cert este că aceste alegeri, din punctul meu de vedere, știți punctul meu de vedere cu turul doi înapoi și nu spun asta, neavând nicio simpatie deosebită pentru vreunul dintre cei doi candidați. Mai degrabă Călin Georgescu, fără discuție, pe care l-aș fi votat, dar independent de această preferință. Eu spun că tot ce s-a întâmplat de la momentul 6 decembrie este o lovitură constituțională. Unii spun să nu mai spunem lovitură de stat. Este o lovitură de stat, iar ăsta este primul moment de normalitate.”, afirmă Dan Chitic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
„Da' cine v-o lucrat aici, domnu’?”. Restaurarea Castrului Arutela, ironizată de români după explicațiile Ministerului Culturii
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit tratamentul care oprește cariile copiilor în doar 10 secunde